Comunicat de presă - Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare 'Delta Dunării'
Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare 'Delta Dunării' a organizat la Tulcea, în perioada 12 - 17 mai 2025, al 32 - lea Simpozion Internațional 'Deltas & Wetlands', în cadrul evenimentului 'Deltas & Wetlands' DDNI Scientific Events Community (https://ddni.ro/wps/deltaswetlands-2025/ ), la care au participat cca. 200 reprezentanți din 20 de țări.
Lucrările dedicate Simpozionului au cuprins 4 secțiuni, acoperind mai multe domenii de cercetare: biodiversitate și conservarea naturii; factori de mediu, impact antropic, noi abordări de cercetare referitoare la Mission Ocean, GIS & sisteme modelare.
Evenimentul s-a derulat sub patronajul IAD (Asociația Internațională pentru Cercetarea Dunării), BENA (Asociația Balcanică pentru Mediu), cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea și al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării.
La ceremonia de deschidere, la care invitat de onoare a fost Dr. Andrei ALEXANDRU, Președintele Autorității Naționale de Cercetare, au fost acordate plachete de onoare cu titlul 'Cercetători Emeriți' pentru domnii Dr. Andrei ALEXANDRU, Prof. Dr. Adrian CURAJ, Dr. Ing. Mircea STARAȘ, Dr. Janos Botond KISS și inginer de onoare pentru Ing. Romulus ȘTIUCÃ.
Simpozionul a adus specialiști și cercetători relevanți din țară și străinătate: doamna Andreea STRACHINESCU - Head of unit - DG MARE, Prof. Dr. Liviu GIOSAN - Woods Hole Oceanographic Institution, Prof. Dr. Eng. Habil. Mihai DATCU - Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, Prof. Dr. Ing. Tudor PRISECARU - Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, Prof. Dr. Qing HE și Prof. Dr. XIUZHEN Li - East China Normal University, Prof. Dr. Katrin TEUBNER - IAD, Prof. Dato' Dr. Aileen TAN SHAU HWAI, FASc - Universiti Sains Malaysia (USM), Dr. Delia DIMITRIU - Climate Impact Director, Smarter Mobility Solutions, Prof. Dr. Eduardo LEITE - University of Madeira, Prof. Dr. Eniko Anna TAMAS - Ludovika University of Public Service, Prof. Dr. Mirna HABUDA-STANIĆ - University of Osijek, Prof. Dr. Jurica JUG-DUJAKOVIC, University of Dubrovnik și alții.
Au fost desfășurate o masă rotundă cu tematica: 'UN Mega Deltas Programme: Climate Change Adaptation and Enhancing Ecosystems Services for a Resilient Future', interviul Simpozionului cu Prof. Dr. Eng. Habil. Mihai DATCU, Prof. Dr. QING He, Dr. Delia DIMITRIU, o sesiune de postere care a integrat 60 de tematici în cadrul Secțiunilor Simpozionului și o masă rotundă în cadrul proiectului ReBORN.
În cadrul proiectului ReBORN, finanțat de către Ministerul Federal al Economiei și Acțiunii Climatice din Germania prin intermediul Inițiativei Europene pentru Climă (EUKI), masa rotundă a fost dedicată explorării rolului comportamentelor individuale, politicilor publice și inovației locale în tranziția către clădiri cu emisii zero (ZEB).
Evenimentul a pus accent pe potențialul materialelor naturale ca soluții sustenabile pentru sectorul construcțiilor, dar și pe modalitățile prin care putem genera schimbări reale prin politici eficiente, educație și colaborare intersectorială.
Formatul întâlnirii a fost unul interactiv, incluzând intervenții scurte din partea invitaților, o dezbatere moderată și o sesiune de întrebări și răspunsuri. Dintre participanți amintim reprezentanți ai primăriilor din județul Tulcea, ai mediului academic, sectorului privat, agențiilor regionale de mediu, organizațiilor non-guvernamentale și auditori energetici.
Un obiectiv important al dezbaterii l-a reprezentat identificarea principalelor bariere specifice fiecărui domeniu care limitează ritmul actual al tranziției către un mediu construit sustenabil și eficient energetic.
În urma discuțiilor, s-a stabilit includerea participanților în cadrul grupului regional de părți interesate (regional stakeholder group), pentru a le facilita implicarea în activitățile viitoare ale proiectului ReBORN.
În cadrul Secțiunii 3D (Decarbonatarea Deltei Dunării) au fost prezentate proiecte de succes în Delta Dunării și de-a lungul Dunării: HE - CSA EcoDALLi, HE - IA: DaWetRest, Danube4All, Restore4Life, DANSER. A fost desfășurată o masă rotundă privind potențialul de cooperare intre stakeholderi, paneluri referitoare la inovații pentru extinderea pentru un viitor albastru: oportunități și provocări existente în implementarea obiectivelor Mission Ocean, prezentări privind inițiativa de restaurare ecologică reactivă pentru EU Oceans Pact, cooperarea interbazinală privind reconstrucția zonelor umede pentru dezvoltarea în continuare a modelelor de afaceri.
Sesiunea PICO Business a constituit o oportunitate de a explora și discuta aspecte legate de parteneriatul public CDI cu mediul de afaceri într-un format interactiv și captivant. Prin metoda PICO, reprezentanți ai firmelor MDS Electric SRL și VERDER Romania SRL au prezentat și discutat idei, inovații și proiecte de afaceri într-un mod concis și structurat.
Simpozionul oferă o platformă valoroasă pentru schimbul de cunoștințe, idei și experiențe în domeniul ecologiei și sănătății zonelor umede. Concluziile rezultate vor servi ca punct de plecare pentru acțiuni concrete și angajamentul continuu în conservarea și protejarea zonelor umede și pentru promovarea sustenabilității în gestionarea resurselor naturale.
Director General,
Dr. Biol. Marian TUDOR
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].