Georges Bizet, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai operei franceze de la sfârşitul perioadei romantice, şi-a dedicat aproape întreaga creaţie teatrului muzical şi muzicii dramatice în ansamblu.

Născut la Paris, la 25 octombrie 1838, din părinţi muzicieni, primele noţiuni muzicale le-a primit la o vârstă foarte timpurie, de la tatăl său, profesor de canto, şi de la mama sa, o excelentă pianistă. Botezat Georges Alexandre Cesar Léopold Bizet, el a deveni cunoscut sub numele de Georges Bizet.

A studiat la Conservatorul din Paris de la vârsta de 10 ani, unde şi-a dezvoltat talentul extraordinar de pianist şi cititor de partituri. A fost elev al profesorilor Antoine François Marmontel (pian), Pierre Zimmermann, Fromental Halevy (fugă şi contrapunct) şi François Benoist (orgă). A fost un pianist remarcabil, deşi a cântat foarte rar în public, preferând, în schimb, să se concentreze asupra compoziţiei sale.

A manifestat, de la începutul carierei sale componistice, o deosebită predilecţie pentru genul operei, asimilând principalele influenţe stilistice ale timpului, în primul rând ale operei italiene (Rossini şi Donizetti). De asemenea, a încercat prin articolele publicate să contribuie la formarea unui gust artistic novator.

În calitate de compozitor, a intrat sub influenţa lui Charles Gounod, pe atunci principalul compozitor francez de operă, iar în anii 1850 a început să scrie piese pentru pian şi a finalizat prima sa simfonie, "Simfonie în Do major"; aceasta însă s-a pierdut şi a fost redescoperită în secolul al XX-lea, fiind prezentată în primă audiţie, abia în 1935.

Georges Bizet a câştigat nenumărate premii, inclusiv râvnitul Prix de Rome, în 1857, şi a studiat trei ani în Italia. La Roma şi-a propus să-i studieze pe Robert Schumann, Carl Maria von Weber, Mendelssohn şi Gounod. După întoarcerea la Paris, şi-a petrecut o mare parte din timp aranjând şi transcriind pentru alţii, în timp ce propriile sale lucrări au fost ignorate.

Pe parcursul scurtei sale cariere, Bizet a compus în mai multe genuri muzicale, inclusiv aproximativ treizeci de opere, dintre care multe au rămas neterminate. Două dintre cele care au ajuns pe scenă, "Les pecheurs de perles" şi "La jolie fille de Perth", s-au bucurat de un succes limitat, potrivit www.eno.org/composers.

După opereta "Le Docteur miracle" (1856-1857) şi opera "Don Procopio" (libretul în limba italiană, 1858-1859), prima lucrare care poartă amprenta personalităţii sale, deşi încă vădind un mare respect faţă de tradiţia spectacolului epocii, a fost "Les pecheurs de perles" (1863), urmată de "Ivan cel Groaznic" (1865) şi "La jolie fille de Perth" (1867).

A servit în războiul franco-prusac din 1870-1871 în Garda Naţională şi, la întoarcerea sa la Paris, a avut un succes limitat cu o operă într-un act numită "Djamileh". O suită orchestrală preluată dintr-o muzică instrumentală pentru piesa lui Alphonse Daudet "L'Arlésienne", a devenit imediat foarte populară, www.wisemusicclassical.com.

Dintre opere sale, mai amintim: "Cupa regelui din Thule" (1868, neterminată), "Clarissa Harlowe" (1870-1871), "Griseldis" (1870-1871) şi opereta "Don Rodrigue" (1873), partituri care preced marea sa realizare, opera "Carmen" (1873-1874).

"Carmen", o operă scrisă de Georges Bizet pe un libret de Henri Meilhac şi Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée, a avut premiera la "Opéra Comique" din Paris, la 3 martie 1875. Acţiunea operei se desfăşoară în Sevilla, la începutul secolului al XIX-lea. Prin folosirea unor motive muzicale caracteristice, precum Habanera şi Seguidilla, Bizet deschide drumul adoptării muzicii tradiţionale spaniole. Compusă în stilul operei comice, cu recitative vorbite, opera "Carmen" reprezintă, fără îndoială, o certă contribuţie la evoluţia teatrului liric, atât prin veridicitatea subiectului, cât şi prin autenticitatea culorii tematice, de inspiraţie iberică.

Capodopera sa indiscutabilă, "Carmen", nu a reuşit să se bucure de aclamaţii imediate, deşi mai târziu a devenit una dintre cele mai faimoase opere compuse vreodată şi continuă să capteze publicul. Insuccesul premierei s-a datorat în bună măsură tocmai noutăţilor de limbaj, originalităţii cu care Georges Bizet a asimilat experienţa operei romantice, de la melodicitatea belcantoului până la caracterul social al scenelor dramatice. Bizet, din nefericire, a murit, la trei luni după premiera piesei "Carmen", la 3 iunie 1875, la Bougival, fără să ştie că ultima sa creaţie avea să reziste trecerii timpului, bucurându-se de succes. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.imdb.com