PERSONALITATEA ZILEI: Balerina Alina Cojocaru
Alina Cojocaru, una dintre cele mai titrate balerine ale epocii moderne, declarată în 2010, balerina deceniului, a colaborat cu numeroase companii precum Opera din Paris, Teatrul Bolșoi, Teatrul Colon din Buenos Aires sau Operele din Hamburg și Viena, a fost prim-balerină a Companiei Regale de Balet de la Covent Garden (Royal Opera House) și prim-solistă a English National Ballet.



Sursa foto: www.imdb.com
S-a născut la 27 mai 1981, în București. A studiat la Kiev, perfecționându-se la Școala Regală de Balet din Londra, în urma câștigării bursei Premiului Lausanne (1997). După șase luni de la absolvire, s-a întors ca prim-solistă la Kiev unde a dansat în spectacole precum 'Don Quijote' (spectacolul său de debut), 'Frumoasa din pădurea adormită', 'Spărgătorul de nuci' și 'Coppelia', potrivit www.balet.ro, www.societateamuzicala.ro, www.cimec.ro și www.prixdelausanne.org.

Sursa foto: www.imdb.com
În 1999, s-a alăturat Companiei Regale de Balet de la Covent Garden, din Londra, devenind solistă principală, după succesul repurtat în 'Giselle' (2001). A evoluat aici în roluri precum Odette-Odile în 'Lacul lebedelor', Julieta în 'Romeo și Julieta', Kitri în 'Don Quijote', Olga și Tatiana în 'Evgheni Oneghin', Nikiya în 'Baiadera', arată www.balet.ro.
Pe o scenă românească a apărut pentru prima dată în 2002, când a interpretat, alături de ansamblul Operei Naționale din București, rolul titular din 'Giselle'. A revenit în 2003, pentru a dansa, alături de Johan Kobborg, în cadrul Galei de Balet din cadrul Festivalului și Concursului Internațional 'George Enescu'; în 2005, tot împreună cu Kobborg, pentru a evolua în spectacolul 'Don Quijote', alături de Baletul Operei Române; în 2007, pentru a susține alte două spectacole, alături de Johan Kobborg, la Teatrul Național București; în 2008, în spectacolul de balet 'Baiadera', precum și în 2010, în 'Giselle', ambele pe scena Operei Naționale București.
Membră a Royal Ballet (1999-2013), Alina Cojocaru a continuat să danseze, ca artist invitat, alături de companii din întreaga lume, potrivit https://balletmagazine.ro. În 2010, a fost invitat special, alături de balerina Natalia Osipova, în sezonul de primăvară al American Ballet Theatre de la Metropolitan Opera House (New York), interpretând rolul principal, al prințesei Aurora, în spectacolul 'Frumoasa din Pădurea Adormită'.
Alina Cojocaru a devenit prim-solistă a English National Ballet, în 2013 și a lucrat cu compania până în 2020, continuând să interpreteze roluri importante ca invitată permanentă a altor companii de prestigiu precum Hamburg Ballet și American Ballet Theatre.
În perioada 2014-2016, a fost invitată să danseze pe scena Operei Naționale București, când la conducerea baletului instituției se afla partenerul său de scenă și de viață Johann Kobborg, potrivit https://balletmagazine.ro. Astfel, a evoluat în premierele spectacolelor: 'La Sylphide' (decembrie 2013), pus în scenă de Johan Kobborg; 'La fille mal gardee' (decembrie 2014), alături de Johan Kobborg; 'DSCH. The Dream' (2015), informau pagina oficială de Facebook și site-ul instituției de spectacole bucureștene.

Alina Cojocaru în spectacolul "Don Quijote", Bucureşti, 7 decembrie 2007.
Foto: (c) GRIGORE POESCU/Arhiva istorică AGERPRES
S-a implicat în eforturile depuse de Fundația Hospice 'Casa Speranței', de sprijinire a bolnavilor incurabili din spitalele românești și a susținut un spectacol de gală (mai 2013).
Consacrarea artistică i-a fost răsplătită cu numeroase distincții și premii, printre care: Ordinul Național de Merit în grad de Cavaler (2002), 'pentru performanțele sale prin care reprezintă și impune talentul românesc pe marile scene ale lumii', oferit de Președinția României; premiul 'Richard Sherrington' pentru cea mai bună dansatoare (2003), decernat de Critics Circle National Dance Awards, Marea Britanie; premiul 'Diplomației prin Cultură' (2004), acordat de Ministerul Afacerilor Externe; a fost desemnată cea mai bună balerină (2004), în cadrul Festivalului 'Monaco Dance Forum', la Gala Premiilor Nijinsky; premiul TVR Internațional (2005), acordat pentru 'stilul inconfundabil și sinceritatea cu care abordează arta dansului, pentru strălucirea interpretativă care a propulsat-o pe marile scene ale lumii'; premiul 'Benois' pentru cea mai bună dansatoare (2012), una dintre cele mai râvnite distincții în lumea baletului; distincția 'Balerina anului' din partea revistei italiene 'Danza&Danza' (2020), potrivit https://balletmagazine.ro/ și https://londoncityballet.com/.
Alina Cojocaru a fost cerută în căsătorie de Johan Kobborg în primăvara anului 2011, la aniversarea a 30 de ani, iar în toamna anului 2017, cei doi au devenit părinții unei fetițe ce a primit numele Thalia Chulpan, după cel al muzei dansului, arată https://life.ro/.

Alina Cojocaru si Johan Kobborg la finalul spectacolului 'Baiadera', montat pe scena Operei Naţionale, Bucureşti, 13 ianuarie 2008.
Foto: (c) GRIGORE POESCU/Arhiva istorică AGERPRES
În 2022 a înființat Fundația ce-i poartă numele cu scopul de a sprijini crearea și dezvoltarea de noi lucrări de balet și dans și de a inspira un public larg și divers cu producții de dans noi și inovatoare. În 2023 s-a numărat printre artiștii invitați la cea de-a 50-a ediție a Galei Stelelor din cadrul prestigiosului Prix de Lausanne, iar în 2025 era aplaudată în spectacolul turneu 'World Ballet Star Gala 2025: Alina&Friends' care a debutat la Beijing. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiță, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant













