Giuseppe Verdi, cel mai important compozitor italian de operă în secolul al XIX-lea, remarcat pentru opere, precum "Rigoletto" (1851), "Il trovatore" (1853), "La traviata" (1853), "Don Carlos" (1867), "Aida" (1871), "Otello" (1887), "Falstaff" (1893) şi "Messa da Requiem" (1874). Cu peste 25 de opere compuse de-a lungul carierei sale, Verdi continuă să fie considerat şi în prezent unul dintre cei mai mari compozitori din istorie.

Giuseppe Fortunino Francesco Verdi s-a născut la 10 octombrie 1813, la Roncole, lângă Busseto, în provincia Parma, din Italia, fiind primul copil al lui Carlo Giuseppe Verdi şi al Luigiei Uttini. Mama lui, Luigia Uttini, a lucrat ca filatoare, iar tatăl său, Carlo Giuseppe Verdi, şi-a câştigat existenţa ca paznic local.

De la vârsta de patru ani, Verdi a luat lecţii private de latină şi italiană. La zece ani, a început să studieze la liceul din Busseto, iar la cincisprezece ani, a început să lucreze pentru Societatea Filarmonică din Busseto, unde a scris uverturi care au ajuns să fie interpretate, fără a fi, însă, publicate vreodată.

Respins la Conservatorul din Milano, în anul 1836, a fost încredinţat lui Vincenzo Lavinga, care, timp de trei ani, l-a învăţat contrapunctul şi i-a făcut cunoscută muzica lui Haydn şi a lui W. A. Mozart. A studiat singur formele instrumentale şi corale. Numit "Maestro di musica" al oraşului Busseto, în anul 1836, Giuseppe Verdi s-a căsătorit cu Margherita Barezzi, fiica lui Antonio Barezzi, directorul Societăţii Filarmonice din Busseto, potrivit menţiunilor din lucrarea "Giuseppe Verdi", de Jacques Bourgeois (1982).

În 1837, a plecat la Milano, pentru a deveni compozitor de operă, şi a debutat, în anul 1839, cu "Oberto, conte di San Bonifacio", care i-a adus un succes neaşteptat, fiindu-i cerută o nouă compoziţie. Deşi cariera pare să-i fie sigură, durerea pricinuită de pierderea celor doi copii şi a soţiei l-au făcut să nu-l mai intereseze componistica. Salvarea i-a venit de la D. Merelli, care aproape l-a forţat să primească un libret de Temistocle Solera ("Nabucco"), potrivit www.britannica.com.

Verdi şi-a depăşit disperarea, provocată de pierderea familiei, compunând opera, iniţial numită, "Nabuccodonosor". La 9 martie 1842, opera "Nabucco", triumfă la Scala din Milano. Cu aceasta, a început perioada cea mai fecundă a creaţiei lui Giuseppe Verdi. Între "Nabucco" şi "Rigoletto", a scris peste zece opere, de valoare inegală, după cum se menţionează pe https://www.biography.com/musicians/giuseppe-verdi.

Eşecul înregistrat la 12 martie 1857 cu opera "Simon Boccanegra" a fost şters spre sfârşitul secolului, când, cu mici modificări, lucrarea a fost clasată drept o capodoperă. În 1859, s-a căsătorit cu cântăreaţa Giuseppina Strepponi şi, tot în acest an, în care a realizat succesul la Roma cu "Un ballo in maschera", a fost ales deputat de Busseto şi a fost primit, la Torino, de regele Victor Emmanuel al II-lea.

S-a reîntors la compoziţie şi, în 1862, a scris "La forza del destino", iar un an mai târziu, la Paris, "Don Carlos". Următoarea sa operă, "Aida", i-a solicitat multe investigaţii, premiera având loc în decembrie 1871.

A scris, în franceză, pentru Opera din Paris, "Don Carlos" (1867), care a triumfat în versiunea italiană la Londra şi în Italia. În anul 1873, a terminat "Messa da Requiem", iar între 1884 şi 1885 a lucrat la "Otello", premiera având loc în februarie 1887.

Verdi nu s-a mulţumit cu vechii lauri câştigaţi şi a continuat să compună, după succesul cu "Otello" urmând "Falstaff". Terminat în 1890, când Verdi avea peste 70 de ani, "Falstaff" - o adaptare comică a pieselor shakespeariane "The Merry Wives of Windsor" şi "Henric al IV-lea", în trei acte - a debutat la Scala din Milano pe 9 februarie 1893. La fel ca la "Otello", reacţiile la "Falstaff" au fost, în general, extrem de pozitive, iar opera continuă să câştige popularitate şi în prezent, potrivit www.eno.org/composers. Premierele operelor sale, ulterioare, au fost toate evenimente culturale majore, aşteptate cu nerăbdare.

Dacă la începutul carierei sale accentul l-a pus pe suflul patriotic, mobilizator, al ideilor transmise prin intermediul teatrului, odată cu maturizarea componistică, a cedat locul unei atitudini de largă generalizare a caracteristicilor definitorii pentru sensibilitatea poporului italian, în context universal. De la opera militantă şi până la crearea unui nou tip de dramă şi comedie muzicală, Giuseppe Verdi a parcurs evoluţia unui artist de neîntrecută forţă. Melodica sa, bazată pe fondul intonaţiilor cântecului popular, pe simetriile tipice canţonetei, s-a ridicat treptat la nivelul unei personale recreări în spirit italian, mereu convingătoare prin sinceritatea şi eficienţa expresiei, potrivit menţiunilor din volumul "Dicţionar de mari muzicieni" (Bucureşti, 2006).

Giuseppe Verdi a murit la 27 ianuarie 1901, la Milano, în Italia.

Anul 2001 a fost sărbătorit în toată lumea ca "Anul Verdi", marcând astfel un veac de la trecerea în nefiinţă a marelui compozitor romantic italian, genial creator de operă, cu profund simţ dramatic şi umanitar. Bicentenarul naşterii sale, marcat în 2013, a confirmat popularitatea operelor sale, mai ales cele trei vârfuri ale "perioadei de mijloc": "Rigoletto", "Il Trovatore" şi "La Traviata", în plus, lucrările sale au fost interpretate mai mult decât ale oricărui alt compozitor din lume, continuând să umple săli şi în zilele noastre. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.imdb.com