logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române

124 DE PERCHEZIȚII, PRIVIND FAPTE DE FALS INTELECTUAL, FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNÃTURÃ PRIVATÃ, ÎNȘELÃCIUNE ȘI NEGLIJENȚÃ ÎN SERVICIU

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 6 iunie 2025, sub supravegherea Direcției de Investigare a Criminalității Economice - I.G.P.R. și procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Tulcea au pus în aplicare 124 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și județele Argeș, Bacău, Brașov, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Neamț, Prahova, Suceava și Tulcea.
Video - https://youtu.be/0dT1hI57Vno

Activitățile s-au desfășurat la sediile unor organizații tehnice de stat, la locuințele persoanelor implicate în activitatea infracțională și la sediile/ punctele de lucru ale unor societăți comerciale, într-o cauză ce vizează săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, uz de fals în formă continuată, înșelăciune și neglijență în serviciu.

Totodată, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în urma acestor activități, s-a dispus și efectuarea unor cercetări la fața locului.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, până în prezent, s-a reținut faptul că, începând cu anul 2022, reprezentanții ai 28 de societăți ar fi utilizat înscrisuri falsificate, pe care le-ar fi prezentat la controalele efectuate de către reprezentanții unor instituții, în vederea autorizării, reautorizării și avizării funcționării acestora, fără ca în realitate să îndeplinească condițiile legale pentru desfășurarea activităților specifice obiectului de activitate ale societăților respective.

Această situație de fapt s-a conturat în urma efectuării, anterior în aceeași cauză, a 18 percheziții domiciliare și 4 percheziții informatice, precum și a audierii mai multor persoane, din care unele au denunțat, în parte, activitatea infracțională.

Efectuarea celor 124 de percheziții vizează stabilirea întregii situații de fapt, prin prisma activității infracționale care face obiectul urmăririi penale.

Operațiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Direcției de Investigare a Criminalității Economice, structurilor corespondente la nivel teritorial, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratele de poliție județene, Institutului Național de Criminalistică și de echipe din cadrul Serviciului de Intervenții și Acțiuni Speciale.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Afisari: 156

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].