În septembrie 1593 a început domnia în Ţara Românească a lui Mihai Viteazul (1593-1601), cel care, în 1600, a realizat pentru prima dată unirea celor trei ţări române.

Mihai Viteazul (născut la 1557 sau 1558), fiul lui Pătraşcu cel Bun (domn al Ţării Româneşti între 1554-1557), a urcat toate treptele dregătoriilor, de la ban de Mehedinţi, mare stolnic, mare postelnic, până la mare ban al Craiovei (1593). În septembrie 1593 a devenit domn al Ţării Româneşti (1593-1601), cu sprijinul unor puternice familii boiereşti precum Buzeştii şi Cantacuzinii, precum şi al principelui Transilvaniei Sigismund Bathory.

"Mihai Viteazul a ocupat tronul Ţării Româneşti în toamna anului 1593, într-un moment în care conjunctura internaţională părea favorabilă ridicării Ţărilor Române de pe panta prăbuşirii economice şi a pierderii fiinţei lor statale", se arată în ampla lucrare "Istoria românilor", apărută sub egida Academiei Române (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001). O parte a statelor europene se grupaseră, din iniţiativa papei Clement al VIII-lea, în "Liga Sfântă".

La sfârşitul secolului al XVI-lea, Ţările Române cunoşteau pe plan intern cea mai puternică creştere de până atunci a dependenţei lor faţă de Poarta otomană, autonomia internă fiind grav ştirbită, în timp ce pe plan extern se afirma politica expansionistă a celor trei mari puteri vecine - Imperiul Otoman, Imperiul habsburgic şi Polonia.

Sursa foto: enciclopediaromaniei.ro 

În plan intern, Mihai Viteazul a acţionat pentru întărirea autorităţii domneşti. S-a remarcat rapid ca un luptător pentru independenţă, dar şi pentru apărarea cauzei creştinătăţii, luând singur iniţiativa alăturării la ''Liga Sfântă''. Politica sa antiotomană s-a concretizat în sistemul de alianţe politico-militare ale ţărilor române din 1594.

Războiul antiotoman a început la 13 noiembrie 1594, prin atacarea creditorilor şi a negustorilor otomani prezenţi în Ţara Românească, după care, în perioada decembrie 1594- ianuarie 1595, luptele s-au extins spre Dunăre, la Giurgiu, Rusciuc ş.a. Mihai Viteazul şi-a organizat o armată proprie, de mercenari, alcătuită din poloni, secui, cazaci, sârbi etc., precum şi unităţi de călăraşi, ''roşii'', unităţi de ''dărăbanţi'', la care s-au adăugat voluntari de la sud de Dunăre.

Pentru a face faţă confruntărilor cu turcii, Mihai Viteazul a căutat să întărească alianţa cu principele Transilvaniei, Sigismund Bathory. O delegaţie de 12 boieri munteni a plecat la 1 mai 1595 spre Alba Iulia pentru tratative în acest scop. "La 20 mai a fost încheiat nu un simplu act de alianţă - cum voise domnul - , ci unul înjositor pentru Mihai Viteazul, care devenea din aliat un supus, un locţiitor al lui Sigismund Bathory în Ţara Românească, cu o autoritate scăzută şi faţă de marii boieri ai ţării, de al căror sfat trebuia să ţină seama în toate actele de guvernare". ("Istoria românilor", Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001)

În august 1595, o mare oştire otomană condusă de marele vizir Sinan-paşa a trecut Dunărea la Giurgiu. După celebra bătălie de la Călugăreni (13/23 august 1595), în zona mlăştinoasă a Neajlovului, unde Mihai Viteazul a repurtat o strălucită victorie tactică asupra avangărzii otomane, domnul Ţării Româneşti a hotărât retragerea spre Bucureşti, apoi spre Târgovişte. Armata otomană a ocupat Bucureştii şi Târgoviştea, dar în octombrie 1595 oştile unite din Ţara Românească, Moldova şi Transilvania au silit oştile otomane să se retragă. Tot în octombrie 1595 oastea turcă a suferit o grea înfrângere la Giurgiu, iar în noiembrie 1595 "teritoriul Ţării Româneşti cunoştea momentul eliberării de apăsătoarea dominaţie otomană". ("Istoria românilor", Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001). În 1596 au continuat luptele cu turcii în sudul Dunării, unde a avut loc o expediţie balcanică condusă de Baba Novac, căpitan al lui Mihai Viteazul.

La 13 august 1595 a avut loc victoria de la Călugareni a lui Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti (1593-1601) împotriva armatelor otomane conduse de Sinan-Paşa.

Foto: (c)  MIRCEA HUDEK/Arhiva istorică AGERPRES 

''Abolirea dominaţiei turceşti a întărit considerabil poziţia internaţională a Ţării Româneşti; Mihai reuşeşte să anuleze treptat clauzele nefavorabile ale tratatului cu Sigismund, declarându-l în cele din urmă caduc, şi să încheie, după noi lupte purtate până aproape de Munţii Balcani, armistiţiu (1596) şi pace (1598) cu sultanul şi să semneze un tratat cu Habsburgii (1598), care recunoştea suzeranitatea împăratului asupra voievodului, dar fără nicio obligaţie politică sau economică din partea acestuia'', subliniază istoricul Vlad Georgescu (1937-1988) în lucrarea sa "Istoria românilor de la origini până în zilele noastre" (reeditată de Editura Humanitas, Bucureşti, 1992).

Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, a renunţat la tron în 1598, apoi din nou în 1599, în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Bathory. Ca atare, în Transilvania şi în Moldova, prin Andrei Bathory respectiv Ieremia Movilă, ambii duşmani ai lui Mihai Viteazul, se consolidase poziţia adepţilor unei politici favorabile alianţei cu turcii. ''Atât timp cât dincolo de Carpaţi - locul de refugiu în cazul invaziei otomane - era un principe ostil, domnia lui Mihai rămânea ameninţată, cu atât mai mult cu cât voievodul era confruntat cu opoziţia unor grupări boiereşti sprijinite de Polonia'' aminteşte istoricul Florin Constantiniu în volumul ''O istorie sinceră a poporului român'' (Editura ''Univers enciclopedic'', Bucureşti, 2002).

Înţelegând că aceste împrejurări făceau greu realizabile o alianţă creştină generală sau una mai restrânsă românească împotriva turcilor, Mihai Viteazul a luat iniţiativa înlăturării lui Andrei Bathory. Oastea Ţării Româneşti a pătruns în Transilvania pe două direcţii: o parte a oastei, condusă de Mihai Viteazul, prin valea Buzăului şi a Teleajenului, iar cealaltă, condusă de banul Udrea, boierii Buzeşti şi de Baba Novac, pe Valea Oltului, spre Sibiu. Oastea Ţării Româneşti a înfrânt oastea lui Andrei Bathory în bătălia de la Şelimbăr, lângă Sibiu, la 18/28 octombrie 1599. La 21 octombrie/1 noiembrie 1599 Mihai Viteazul a intrat, cu mare alai, în Alba Iulia.

''Aceleaşi considerente de securitate - eliminarea lui Ieremia Movilă, care se manifestase ca duşman al lui Mihai - au determinat campania domnului muntean în Moldova, adusă şi ea sub autoritatea sa (1600)'', scrie istoricul Florin Constantiniu. La sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai 1600, Mihai Viteazul a atacat Moldova din trei direcţii diferite, iar în zilele de 6-7 mai grosul oastei se afla la Bacău. La 26 mai 1600 Mihai Viteazul a reuşit să ocupe cetatea Sucevei. Într-un hrisov emis la Iaşi la 27 mai 1600, afirmând noua realitate politică, Mihai Viteazul se intitula ''Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei''.

Mihai Viteazul a realizat prima încercare de unificare politică a teritoriului românesc, pentru prima dată în istorie cele trei ţări române fiind unite sub aceeaşi conducere. Unirea a fost determinată de necesitatea creării unui puternic front antiotoman şi înlesnită de legăturile economice, politice, culturale existente între cele trei ţări române în Evul Mediu.

Unificarea celor trei Principate a fost însă de scurtă durată. Unirea realizată de Mihai Viteazul a coalizat împotriva sa pe toţi cei care îşi vedeau ameninţate planurile de hegemonie politică în regiune. Împăratul Rudolf al II-lea nu dorea domnia lui Mihai Viteazul în Transilvania, iar generalul său Gheorghe Basta era unul dintre adversarii cei mai înverşunaţi ai voievodului muntean. De asemenea, nobilimea maghiară din Transilvania era ostilă lui Mihai Viteazul ca urmare a măsurilor luate aici de acesta. În septembrie 1600, Mihai Viteazul a fost înfrânt de oastea lui Basta şi a nobilimii maghiare în lupta de la Mirăslău, iar în octombrie 1600 oastea polonă condusă de Jan Zamoyski a ocupat Moldova, Ieremia Movilă fiind reinstalat domn.

În ianuarie 1601, Mihai Viteazul a ajuns la curtea imperială de la Viena, pentru a cere ajutor. El a redactat aici un memoriu explicativ al acţiunilor sale, adresat împăratului Rudolf al II-lea. În contextul reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, împăratul Rudolf al II-lea a acceptat să-l susţină pe domnul român. Aliaţi, Mihai Viteazul şi Gheorghe Basta au ieşit victorioşi în bătălia de la Guruslău (3/13 august 1601) împotriva lui Sigismund Bathory.

Generalul Gheorghe Basta avea însă ambiţii proprii, fiind convins totodată că împăratul habsburg dorea Transilvania pentru imperiu. Din ordinul său, la 9/19 august 1601 Mihai Viteazul a fost ucis de mercenari valoni în tabăra de la Câmpia Turzii, în apropiere de Turda. Trupul acestuia a fost îngropat într-un loc rămas necunoscut, dar capul a fost adus în Ţara Românească de unul dintre căpitanii fostului domn şi înmormântat la Mânăstirea Dealu, de lângă Târgovişte.

Sursa foto: istorie-pe-scurt.ro 

''Fapta lui Basta punea capăt nu numai celei mai glorioase pagini de istorie medievală românească, dar şi speranţelor de modificare a statutului internaţional al Principatelor'', remarca istoricul Vlad Georgescu (1937-1988) în lucrarea sa "Istoria românilor de la origini până în zilele noastre" (reeditată de Editura Humanitas, Bucureşti, 1992). AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Preda)