SUA250/ Congresul Continental desemnează Comitetul pentru redactarea Declarației de Independență a SUA (11 iunie 1776)
Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii a fost primul document formal care evidenția voința populară asupra dreptului de alegere a propriei guvernări. Este cel mai important document din istoria Americii.
În aprilie 1775, a izbucnit conflictul armat între coloniștii americani și soldații Coroanei Britanice, coloniștii ridicându-se pentru apărarea drepturilor lor.
Cel de-al doilea Congres Continental s-a întrunit la 10 mai 1775, în Philadelphia, adunând laolaltă delegați din cele 13 colonii pentru a discuta sprijinirea revoluției americane și gestionarea eforturilor de război împotriva Coroanei Britanice, potrivit history.state.gov. Cu acel prilej, John Hancock a fost ales președinte al Congresului. La 10 iunie 1775, John Adams a propus Congresului să ia în considerare forțele din Boston ca fiind armata continentală și a avansat necesitatea desemnării unui general. Prin urmare, la 15 iunie același an, George Washington a fost nominalizat să conducă armata, iar o zi mai târziu acesta a acceptat. Pentru a plăti armata, Congresul a adoptat mai multe legi financiare, iar coloniile reprezentate la congres și-au luat angajamentul să împartă povara financiară a retribuției trupelor, arată https://www.loc.gov/.

Sursa foto: www.newsroom.loc.gov
Mișcarea pentru independența față de Coroana Britanică s-a amplificat treptat în anul următor, astfel că delegații la Congresul Continental au abordat această chestiune.
Chiar după declanșarea ostilităților, în faza incipientă a războiului, doar o parte dintre coloniști îmbrățișau eliberarea completă de sub administrația britanică. Abordarea s-a schimbat pe măsură ce Coroana Britanică a încercat să înăbușe rebelii cu o forță armată considerabilă.
Regele George al III-lea a marșat în mesajul său către parlament, în octombrie 1775, pentru luarea unor măsuri ferme asupra coloniilor și a cerut extinderea armatei și marinei regale. Știrea i-a determinat, în ianuarie 1776, până și pe liderii conservatori proeminenți să renunțe la speranțele lor de reconciliere cu Coroana Britanică.
Thomas Paine a publicat, în prima lună a anului 1776, pamfletul ''Common Sense'', în care milita pentru dreptul natural la independență al coloniilor, subliniind, totodată, că acesta reprezenta singurul curs posibil pentru colonii. Pamfletul s-a vândut în peste 150.000 de copii în doar câteva săptămâni de la publicare.
În martie 1776, convenția revoluționară și-a exprimat votul în favoarea independenței, urmând apoi votul altor șapte colonii până la jumătatea lunii mai a anului 1776.

Sursa foto: www.newsroom.loc.gov
La 7 iunie 1776, delegatul de Virginia, Richard Henry Lee, a introdus o moțiune prin care cerea independența coloniilor înaintea întrunirii Congresului Continental în Pennsylvania State House din Philadelphia. Pe fondul dezbaterilor aprinse, Congresul a amânat votul asupra rezoluției lui Lee și a cerut un răgaz de câteva săptămâni.
La 11 iunie 1776, în cadrul lucrărilor celui de-al doilea Congres Continental, a fost coagulat un comitet format din cinci persoane, care a primit sarcina de redactare a unei declarații formale a intențiilor coloniilor. Comitetul era format din: John Adams din Massachusetts, Thomas Jefferson din Virginia, Benjamin Franklin din Pennsylvania, Roger Sherman din Connecticut și Robert R. Livingtone din New York.

Sursa foto: www.constitutioncenter.org
Fiecare membru al comitetului și-a pus amprenta în materie de cunoștințe și viziune politică la redactarea acestui important document pentru istoria statului american, arată https://worldhistoryedu.com/. La 33 de ani, Thomas Jefferson era cel mai tânăr dintre delegații participanți, potrivit https://constitutioncenter.org/.

Sursa foto: www.newsroom.loc.gov
Chiar dacă Jefferson și-a pus în discuție calitatea de a fi parte la redactarea unui asemenea proiect, John Adams a recunoscut ulterior faptul că l-a determinat pe Jefferson să redacteze documentul pentru că avea cei mai puțini inamici politici și pentru că era cel mai bun scriitor, arată https://constitutioncenter.org/.
Astfel, în cele din urmă, Jefferson a fost ales chiar președinte al comitetului celor cinci. Thomas Jefferson a avut la dispoziție 17 zile pentru realizarea documentului, pe care l-a structurat în câteva zile.
Într-o cameră închiriată pe 700 Market Street din Philadelphia, nu departe de Pennsylvania State House, unde se desfășurau lucrările congresului, Thomas Jefferson a scris declarația având alături câteva cărți și pamflete.

Sursa foto: www.newsroom.loc.gov
Documentul - Declarația de Independență -, așa cum a fost schițat de Thomas Jefferson, era structurat în trei părți: preambulul, partea a doua și partea a treia. Preambulul a fost în mare parte ignorat la momentul redactării declarației, dar este partea care a devenit ulterior cea mai cunoscută și la care s-a făcut referire în mod constant. Cea de-a doua parte făcea trimitere la nelegiurile regelui Marii Britanii, iar cea de-a treia parte era cea care declara independența față de Coroana Britanică și care anunța că toate legăturile politice dintre Coroana Britanică și ''Statele Libere și Independente'' ale Americii trebuie să fie dizolvate complet, mai indică https://constitutioncenter.org/.
Preambulul Declarației de Independență conține întreaga teorie a guvernării Americii, într-un pasaj care inspiră generațiile să înțeleagă rostul existenței drepturilor și libertăților în forma de guvernare a statului: ''Noi considerăm adevăruri evidente prin sine că toți oamenii au fost creați egali, că sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se numără viața, libertatea și căutarea fericirii. Că, pentru a garanta aceste drepturi, oamenii au instituit guverne a căror justă autoritate derivă din consimțământul celor guvernați. Că, ori de câte ori o formă de guvernare devine o primejdie pentru aceste scopuri, este dreptul poporului să o schimbe sau să o abroge, instituind un nou guvern, bazat pe acele principii și organizat în acele forme care-i vor părea mai potrivite pentru a-i garanta siguranța și fericirea'', conform https://constitutioncenter.org/ și https://www.govinfo.gov/.
Prin redactarea Preambulului, Thomas Jefferson a surprins esența ideilor care în cele din urmă aveau să definească Statele Unite ale Americii, arată https://constitutioncenter.org/.
Preambulul Declarației de Independență este, de asemenea, o promisiune de libertate. Asemenea Părinților Fondatori, Thomas Jefferson a îmbrățișat o parte din gândirea unor filosofi reprezentanți ai secolului Iluminist, precum John Locke, Jean-Jacques Burlamaqui, Francis Hutcheson și Montesquieu.
Când președintele Abraham Lincoln a susținut discursul de la Gettysburg, în timpul războiului civil, în noiembrie 1863, la câteva luni după ce Armata Uniunii a învins forțele Confederației în bătălia de la Gettysburg, el a făcut trimitere și chiar a folosit pasaje din limbajul utilizat de Thomas Jefferson în documentul redactat în 1776 al declarației de independență și l-a transformat într-o pledoarie constituțională.
Abraham Lincoln a considerat că ''principiile lui reprezintă definițiile și axiomele unei societăți libere'', așa cum a scris el cu puțin timp înainte de aniversarea zilei de naștere a lui Thomas Jefferson în 1859. Doi ani mai târziu, la aniversarea lui George Washington, în 1861, Lincoln a spus într-un discurs desfășurat în sala numită atunci Independence Hall că mai degrabă s-ar lăsa asasinat în acel loc decât să renunțe la principiile Declarației de Independență.
În 1832, Thomas Jefferson a precizat că membrii comitetului i-au cerut insistent să se ocupe de redactarea proiectului de declarație, pe care l-a trimis apoi lui Benjamin Franklin și lui John Adams, pentru a face observații pe marginea formei.

Sursa foto: www.constitutioncenter.org
Ulterior, noua versiune, modificată de Thomas Jefferson, a fost transmisă comitetului și, în final, Congresului. Redactat de Thomas Jefferson, proiectul de declarație a fost împărțit în cinci secțiuni, incluzând o formă introductivă, un preambul, corpul propriu-zis al declarației - cu două secțiuni - și o parte dedicată concluziilor.
În termeni generali, partea introductivă stabilea pe deplin faptul că obținerea independenței față de Marea Britanie devenise necesară pentru colonii, potrivit www.history.com. Varianta finală de proiect a declarației de independență a fost avansată Congresului la 28 iunie 1776, conform https://history.state.gov.
Congresul Continental, reunit la 1 iulie 1776, a adoptat, în ziua următoare, cu votul a 12 din cele 13 colonii, rezoluția lui Lee pentru independență.

Sursa foto: www.constitutioncenter.org
Procesul de dezbatere și revizuire a textului declarației lui Thomas Jefferson, incluzând observațiile făcute de John Adams și Benjamin Franklin, a continuat la 3 iulie și până înspre dimineața zilei de 4 iulie 1776, Congresul eliminând și revizuind o parte din textul declarației.
Delegații nu au făcut modificări la preambulul documentului, iar partea principală a declarației a rămas în varianta avansată de Thomas Jefferson.
Congresul a adoptat formal Declarația de Independență, la Philadelphia, în data de 4 iulie 1776, care avea să rămână în istoria SUA drept ziua independenței, potrivit www.history.com.
Până în anii 1870, data de 4 iulie a fost o importantă sărbătoare calendaristică, pentru ca ulterior, după ce Congresul a adoptat proiectul de lege, la 28 iunie 1870, să devină sărbătoare federală - Ziua independenței, conform https://www.loc.gov.
Din 1941, în timpul mandatului de președinte al lui Franklin Delano Roosevelt, data de 4 iulie a fost marcată drept Ziua națională a SUA. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto din deschidere: www.constitutioncenter.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 octombrie
Este a 278-a zi a anului 2026. Au mai rămas 87 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 18 m și apune la 18 h 49 m. Luna răsare la 00 h 53 m și apune la 16 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)
Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează
Săptămâna mondială a spațiului cosmic (ONU) (4-10 octombrie)
La 4-10 octombrie este marcată Săptămâna mondială a spațiului cosmic, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, potrivit www.un.org. Săptămâna mondială a spațiului cosmic, marcată în fiecare an în perioada 4 - 10 octombrie, a fost proclamată prin Rezoluția 54/68 din 6 decembrie 1999 a
4 octombrie - Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc
Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc este sărbătorită în fiecare an, în prima duminică a lunii octombrie, iar în 2026, la 4 octombrie. În 2017, în urma primului congres de gastronomie și vin, Chef Nico Lontraș (Rare Foods Services), Cezar Ioan (Cezar Connaisseur SRL) și Cosmin Dragomir (
4 octombrie - Ziua mondială a mersului pe jos
Ziua mondială a mersului pe jos este marcată în primul weekend al lunii octombrie. În 2026, evenimentul principal este programat pentru 4 octombrie, potrivit site-ului oficial www.worldwalkingday.org. Este o inițiativă a Asociației Internaționale a Sportului pentru Toți (TAFISA) și se adr
4 octombrie - Ziua internațională a animalelor
Ziua internațională a animalelor este marcată, anual, la 4 octombrie, cu scopul de a promova drepturile și bunăstarea tuturor animalelor, fie ele cu stăpân sau fără, sălbatice sau domestice, potrivit worldanimalday.org.uk. Evenimentele dedicate acestei zile sunt coordonate la nivel global î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 octombrie
Ortodoxe Sf. Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae; Sf. Sfințit Mc. Ierotei, episcopul Atenei Duminica a 19-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 19-a după Rusalii. Sf. ep. Ieroteu; Sf. Francisc de Assisi Romano-catolice Duminica a 27-a de peste an Sf. Francisc din Assisi Sf&acir
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 octombrie
Este a 277-a zi a anului 2026. Au mai rămas 88 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 17 m și apune la 18 h 51 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 15 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Ady Ivaşcu)
PERSONALITATEA ZILEI: Francisc din Assisi, întemeietorul Ordinului Franciscan
Francisc din Assisi a fost trecut în rândul sfinților Bisericii Catolice de papa Grigore al IX-lea, la 16 iulie 1228. S-a născut în anul 1182, fiind primul copil al soților Petru și Pica Bernardone. Petru Bernardone era negustor de stofe și la întoarcerea dintr-o călătorie în interesul comerțului său a aflat de nașterea primului s
Cea de-a treia ediție a Galei Ana Aslan (3 octombrie)
La 3 octombrie 2026, este programată cea de-a treia ediție a Galei Ana Aslan, eveniment dedicat excelenței în cercetarea și îmbunătățirea calității vieții la vârsta matură. Manifestarea va fi găzduită de Teatrul 'Maria Filotti' din Brăila, orașul natal al savantei, și se va desfășura sub deviza 'Excelență, Medicină, Comunitate', arată














