Figură luminoasă a unei epoci de tranziţie, Alexandru Vlahuţă a lăsat o operă inegală, atinsă în bună parte de desuetudine, ce trădează un amestec de sentimentalism, criticism, poză meditativă, de asumare a "durerilor lumii", se arată în lucrarea "Dicţionarul scriitorilor români" (Editura Albatros, Bucureşti, 2005).

Alexandru Vlahuţă s-a născut la 5 septembrie 1859, în comuna Pleşeşti (care, în prezent, îi poartă numele), judeţul Vaslui, fiind ultimul copil dintre cei opt ai Ecaterinei şi ai lui Neculai Vlahuţă. În 1867, a fost înscris la şcoala primară, apoi a făcut liceul la Bârlad (1871-1878). Şi-a luat Bacalaureatul la Bucureşti (1879) şi s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care însă nu a terminat-o. Stabilit la Târgovişte (1879), a fost profesor la gimnaziul local, apoi la Şcoala divizionară de la Mănăstirea Dealu (1881). În perioada târgovişteană a făcut parte din comitetul de redacţie al gazetei locale "Armonia" şi, tot acolo, colaborator la "Unirea", apoi la "România Liberă" din Bucureşti.

Sursa foto: www.identitatea.ro

A călătorit la Galaţi, în 1883, unde timp de patru luni a publicat articole şi schiţe în ziarul "Galaţii". S-a mutat la Bucureşti, unde a predat până în 1893. A fost revizor şcolar pentru judeţele Prahova şi Buzău (1888). Alte funcţii: corector la "Analele parlamentare" (1892-1896), secretar al Comisiei industriale de pe lângă Ministerul Domeniilor, şef de birou la acelaşi minister, referendar la Casa Şcoalelor (1901). În 1907 s-a aflat la conducerea Muzeului Pedagogic al Casei Şcoalelor.

Alexandru Vlahuţă a manifestat înclinaţii literare încă din perioada liceală, când a debutat cu versuri în "Convorbiri literare'', unde a colaborat, mai târziu, între 1878-1885. I-a fost publicat un articol "Banul" în 1879, în ziarul târgoviştean "Dâmboviţa", iar anul următor i-au apărut câteva poezii în "Lira română".

Alexandru Vlahuţă (dr.) alături de familia scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea (1905).

Sursa foto: www.identitatea.ro

A publicat nenumărate articole prin revistele şi ziarele timpului, chiar şi în cele mai puţin notorii, între care: "România liberă" (1883-1885, 1889, unde a făcut parte şi din redacţie), "Familia", "Revista nouă" (1887-1890, unde a fost şi redactor), "Calendar pentru toţi românii", "Săptămâna ilustrată", "Literatură şi ştiinţă", "Adevărul", "Gazeta săteanului", "România jună", "Revista poporului", "Pagini literare", "Calendarul Minerva", "Generaţia nouă", "Literatură şi artă română", "Scena", "Viaţa românească", "Universul", "Luceafărul", "Tribuna poporului", "Flacăra", "Şcolarii", "Neamul românesc", "România", "Drum drept", "Lumea", "Drapelul". Împreună cu Alecu Urechia a întemeiat revista "Vieaţa" (1893-1896), iar cu George Coşbuc a scos revista "Sămănătorul" (1901), potrivit lucrării "Dicţionarul general al literaturii române" (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2009).

A debutat editorial cu volumul "Nuvele" (1886) şi "Poezii" (1887), alternând activitatea poetică şi cea de prozator cu ziaristica şi conferinţele de la Ateneul Român: "Mişcarea literară" (1886), "Curentul Eminescu" (1892), "Onestitatea în artă" (1893) ş.a.

Scriitorul a cunoscut un mare succes de public cu romanul "Dan" (1893), dar şi cu volumele "Din goana vieţii" (1892), "În vâltoare" (1896), "Clipe de linişte" (1899, volum premiat de Academia Română în 1900), "Din durerile lumii" (1908), "File rupte" (1909), "România pitorească" (1901, premiată în 1902) ş.a. Culegerile de poezii: "Poezii vechi şi nouă" (1894), "Iubire" (1895), "Poezii" (1909), mereu reeditate, i-au creat şi ele o imensă notorietate, notează volumul "Dicţionarul scriitorilor români" (Editura Albatros, Bucureşti, 2005).

Preocupat de problemele cu care sistemul de învăţământ se confrunta, Alexandru Vlahuţă a publicat diferite articole în care a combătut dogmatismul şi formalismul din metodele de predare, dar şi alcătuirea unor manuale şcolare cu multe lipsuri. A scos, împreună cu George Coşbuc, în 1902, o carte de citire destinată şcolilor secundare şi profesionale.

Academia Română i-a premiat volumul "Clipe de linişte", în 1900, apoi "România pitorească" (1902). În 1907, a reintrat în centrul atenţiei cu poemul antidinastic "1907", publicat în "Viaţa românească". Volumele "Din durerile lumii" şi "Din trecutul nostru", publicate în 1908, urmate de "Pictorul N.I. Grigorescu" (1910) şi "Dreptate" (1913) au încheiat cariera sa de prozator. În 1919, volumul "Poezii 1880-1915" a primit Marele Premiu al Academiei Române.

A călătorit la Paris în 1907 şi 1910. În 1913 a ajuns în Norvegia, prefigurând cumva pribegia poetului la Iaşi, Bârlad, în Primul Război Mondial (1916-1917). Anul 1918 l-a găsit pe front. Asistat de Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti a condus ziarul ''Dacia'' (1918), iar din însărcinarea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice a scos ''Lamura'' (1919).

Alexandru Vlahuţă a murit la 19 noiembrie 1919. A fost ales membru de onoare post-mortem (28 octombrie 1948) al Academiei Române. AGERPRES/ (Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.observatorcultural.ro