Revoluţia de la 1848 din Principatele române a fost realizată de intelectualii liberali paşoptişti, care s-au manifestat printr-o cunoaştere aprofundată a Europei Occidentale, după ce se maturizaseră politic în perioada 1830-1848, indică lucrarea ''Istoria României'' (Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Editura Corint, Bucureşti, 2005).

Aspiraţiile generaţiei de la 1848 au găsit expresia în suma nemulţumirilor tuturor claselor sociale din Principate faţă de condiţiile politico-economice existente. Mulţi boieri găseau, deopotrivă, nemulţumiri în modelele autoritare folosite de domni, cerând împărţirea autorităţii domneşti cu ei, iar alţii cereau reforme moderate în agricultură şi în sistemul administrativ. Ţăranii erau hotărâţi că acesta reprezenta momentul oportun pentru îmbunătăţirea situaţiei lor pentru desfiinţarea îndatoririlor tot mai mari de clacă şi a obligaţiilor faţă de moşieri, cât şi pentru a-şi îmbunătăţi nivelul de trai, care se înrăutăţise începând cu anii 1840.

Proclamaţia de la Islaz, citită la 9/21 iunie 1848, reprezenta programul politic al mişcării revoluţionare de la 1848. Comitetul revoluţionar avansa numeroase deziderate pentru aşezarea principatului pe un nou făgaş, printre acestea numărându-se şi abolirea sistemului de clacă prin despăgubirea moşierilor, conform lucrării ''Istoria României''.

Un rol important în cadrul vieţii agrare din cele două Principate îl reprezenta gospodăria moşierească, care acoperea cel mai mare teritoriu din suprafaţa agricolă dedicată şi astfel era principalul producător de mărfuri agricole, îndeosebi privind grâul şi plantele industriale. Arendăşia continua să reprezinte o parte importantă, fiind deosebit de extinsă în Ţara Românească şi într-o suficientă măsură şi în Moldova, îndeosebi pe moşiile aşezămintelor religioase, conform lucrării ''Reforma Agrară din 1864'' (N. Adăniloaie, Dan Berindei, Editura Academiei RPR, Bucureşti, 1967). Arendaşii secundau pe moşieri în desfăşurarea activităţilor de exploatare a ţărănimii şi a pământului. Înainte de revoluţia de la 1848, la Bucureşti funcţiona un comitet central de agricultură ales anual de stăpânii de moşii şi de arendaşi.

Problema emancipării clăcaşilor, unul dintre obiectivele asumate de guvernul provizoriu de la 1848, a fost adusă public în atenţie la 9 iulie 1848 prin instituirea Comisiei proprietăţii care trebuie să abordeze problematica agrară şi să reglementeze situaţia ţărănimii şi a moşierimii în ce priveşte claca. Dezbaterile derulate în cadrul acestei Comisii a proprietăţii aveau să întărească rolul ţărănimii, potrivit lucrării ''Reforma Agrară din 1864''.

Implicarea păturilor ţărănimii în revoluţie fusese angajată pe baza unor promisiuni din partea liderilor revoluţionari privind rezolvarea situaţiei ţăranilor. Pe fondul frământărilor ţărăneşti şi cu implicarea decisivă a lui Nicolae Bălcescu în susţinerea cauzei ţărănimii, guvernul provizoriu dădea la 9 iulie acel decret de instituire a Comisiei proprietăţii căreia i se trasa misiunea de soluţionare a reformei agrare. Această Comisie era constituită dintr-un număr egal de reprezentanţi ai ţărănimii şi proprietarilor de pământ, astfel fiind desemnat câte unul din fiecare judeţ, conform lucrării ''Istoria Modernă a Românilor I, 1774-1848'' (Nicolae Isar, Editura Fundaţiei România de Mâine, Universitatea Spiru Haret, Bucureşti, 2001).

Comisia proprietăţii şi-a inaugurat lucrările la 9 august 1848, sub auspiciile boierului Alecu Racoviţă, iar în calitate de vicepreşedinte, ca specialist al relaţiilor agrare, fiind Ion Ionescu de la Brad, unul dintre cei mai convinşi susţinători ai tezelor lui Nicolae Bălcescu în problematica agrară. După retragerea lui Alecu Racoviţă, cel care a condus efectiv lucrările a fost Ion Ionescu. Dezbaterile s-au desfăşurat într-un cadru antagonic, marii boieri şi-au dat acordul pentru desfiinţarea servituţilor, dar au respins posibilitatea împroprietăririi, în virtutea unui drept de stăpânire asupra întregului pământ, pe care ei l-ar fi avut. După ample discuţii, boierii au acceptat concedarea unei suprafeţe minime de pământ - două pogoane pentru fiecare clăcaş, cu despăgubire - în timp ce ţăranii, înarmaţi şi cu argumente care au surprins, demonstrau justeţea împroprietăririi pe o suprafaţă de pământ mult mai mare (pe anumite categorii de zone, respectiv până la maximum 16 pogoane), conform profesorului şi istoricului Nicolae Isar în volumul ''Istoria Modernă a Românilor I, 1774-1848''.

Acordul pe care guvernul îl urmărea nu a fost cu putinţă a se materializa, pentru că mulţi reprezentanţi ai boierilor au obstrucţionat dezbaterile, ei fiind încurajaţi în demersul lor şi de prezenţa în ţară a comisarului turc Suleiman-Paşa. Astfel, pe acest fond al derulării evenimentelor, la 19 august 1848, la trei zile distanţă după anularea alegerilor pentru Constituantă, guvernul a decis suspendarea lucrărilor Comisiei proprietăţii. Ca urmare a acestei decizii, tensiunile sociale în rândul ţărănimii s-au accentuat. În această linie, presa revoluţionară a relatat preocupările publice în această direcţie, mărturie fiind articolele scrise de Nicolae Bălcescu şi Ion Ionescu de la Brad în publicaţiile ''Pruncul român'' şi ''Poporul suveran''.

După definitivarea lucrărilor Comisiei, la 23 august 1848, Nicolae Bălcescu a publicat în ''Poporul suveran'', revistă condusă de Dimitrie Bolintineanu, articolul ''Despre împroprietărirea ţărănimii'', în care a pus din nou pe tapetul vieţii publice preocupările sale în privinţa necesităţii rezolvării acestei chestiuni stringente pentru societatea anului 1848. Închiderea dezbaterilor Comisiei proprietăţii, la sfârşitul lunii august 1848, precum şi anterioara suspendare a alegerilor pentru Adunarea Constituantă, erau motivate, în mare parte, de agravarea situaţiei externe a Ţării Româneşti, conchide profesorul şi istoricul Nicolae Isar în lucrarea menţionată (''Istoria Modernă a Românilor I, 1774-1848''). AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: primariaroman.ro*

Explicaţie foto din deschidere: Ion Ionescu de la Brad