13 mai - Noaptea muzeelor 2023, ediţia a XIX-a
La 13 mai 2023, are loc, la nivel naţional, cea de-a XIX-a ediţie a Nopţii Muzeelor. Evenimentul este organizat de către Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, membru al celei mai mari reţele pan-europene a muzeelor - Network of European Museum Organisations (NEMO), potrivit https://noapteamuzeelor.org/.
Cu acest prilej sunt organizate expoziţii, prezentări, proiecţii, animaţii stradale şi interioare, experimente şi reprezentaţii artistice şi diverse intervenţii culturale în spaţii muzeale, în observatoare astronomice, în spaţii de catedrale, biserici şi sinagogi, în teatre, în atenee, în mausolee, în primării, în castele, palate şi cetăţi, turnuri şi bastioane, în biblioteci, în studiouri de creaţie, în centre culturale, în şcoli şi universităţi, în decupaje urbane creative, în spaţii de ştiinţă şi experimentare, în spaţii ale memoriei istorice, în pavilioane şi în galerii de artă, în case de licitaţii şi târguri de artă, în case pentru îngrijirea bătrânilor, în mori de hârtie.
Ediţia din acest an este pentru prima dată organizată împreună cu muzeele din Republica Moldova.
Se alătură evenimentului, ca în fiecare an, Romanian Design Week precum şi alte festivaluri specifice industriilor culturale şi creative.
Muzeul Fotbalului, Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti, Miez Festival, Casa cu bunici "Niciodată Singuri", Casa de licitaţii "Historic" participă pentru prima dată la Noaptea Muzeelor.

Sursa foto: Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București/facebook.com
Va fi adusă, în premieră, o expoziţie a unui muzeu fenomen la nivel mondial - War Childhood Museum. Expoziţia va putea fi vizitată gratuit la Noua Galerie a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, în perioada 12 mai - 12 iunie 2023.
Evenimentul cultural european Noaptea Muzeelor este corespondentul nocturn al Zilei internaţionale a muzeelor, sărbătorită în fiecare an la 18 mai. Iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, în 1999, evenimentul s-a extins în toată Europa, începând din 2005. La prima ediţie au participat 1.200 de muzee europene, între care 700 din Franţa. Evenimentul este patronat, în prezent, de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), potrivit https://noapteamuzeelor.org/.
***
Prima ediţie a evenimentului cultural, în ţara noastră, a avut loc la 14 mai 2005 şi a fost marcat, în Bucureşti, de Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Naţional "George Enescu", Muzeul Naţional al Literaturii Române, dar şi de câteva instituţii din ţară, precum Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea.
Peste 5.000 de vizitatori au dorit să vadă, în 2006, în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului cultural, expoziţia "Întâlnire cu Rembrandt - 400 de ani de la naşterea artistului. Pictură, desen, gravură din colecţiile Muzeului Naţional de Artă al României şi Bibliotecii Academiei Române", organizată de Muzeul Naţional de Artă al României. Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeul Ţăranului Român şi-au întâmpinat vizitatorii, de asemenea, cu manifestări culturale inedite. Aproximativ 6.000 de vizitatori au vizitat Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Colecţiilor de Artă, cu ocazia celei de-a treia ediţii a Nopţii Muzeelor 2007. Una dintre atracţiile evenimentului a fost spectacolul de dans contemporan "Corpuri în oglindă". În 2008, 12 instituţii din Capitală s-au unit într-un proiect comun, prin care au fost puse la dispoziţia publicului autobuze speciale care au făcut legătura între aceste instituţii, de la ora 21.00 până la ora 3.00. Şi alte muzee din ţară, precum Muzeul "Casa Mureşenilor" şi Muzeul de Artă din Braşov, Muzeul Judeţean din Alexandria, Muzeul Naţional al Petrolului din Ploieşti, Muzeele de Artă Populară şi de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, Muzeul de Istorie din Târgovişte, Muzeul Naţional Brukenthal - Sibiu, Muzeul Judeţean Mureş şi Muzeul de Istorie din Sighişoara, şi-au deschis porţile pentru acest eveniment.
Noaptea Muzeelor din 2009, la care au participat 11 instituţii bucureştene, a înregistrat cifre record de peste 100.000 de vizitatori, Muzeul Naţional de Istorie a României fiind cel preferat, cu 24.000 de vizitatori, urmat de Muzeul Naţional de Geologie - 20.000 de vizitatori, şi de Muzeul Naţional de Artă al României - 15.000 de vizitatori. În 2010, s-au alăturat evenimentului Arhivele Naţionale ale României, Fundaţia Löwendal şi Centrul Cultural Art Society. Muzeul Enescu a raportat cei mai mulţi vizitatori - 15.000, urmat de Muzeul Naţional de Istorie a României (13.500) şi de Muzeul de Geologie (12.150).
La ediţia din 2011, au participat peste 70 de muzee din întreaga ţară. În premieră, în Bucureşti, au intrat în circuit Muzeul Bellu, care face parte din Asociaţia Cimitirelor Semnificative din Europa, inclus pe harta culturală a Europei, Muzeul Naţional Tehnic "Prof. Ing. Dimitrie Leonida" şi Biblioteca Centrală Universitară "Carol I". În 2012, s-au alăturat Nopţii Muzeelor: Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti, Şcoala Centrală, Biblioteca Naţională a României (expoziţia World Press Photo România) şi Muzeul Naţional al Pompierilor. În ciuda vremii nefavorabile, în Bucureşti, s-au înregistrat peste 150.000 de vizitatori, cu peste 21.000 la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa".
Peste 180 de instituţii culturale din România au sărbătorit ediţia a IX-a a Nopţii Muzeelor. Au participat, pentru prima oară, din Bucureşti, Muzeul Căilor Ferate, Muzeul "Theodor Aman", dar şi organizaţiile culturale Ferma Animalelor (Pantelimon), Galeria Galateca, Romanian Design Week Preview - Palatul Ştirbei. Numărul vizitatorilor, în Bucureşti, a fost de 171.824 de persoane. În 2014, Complexul Naţional Muzeal ASTRA a înregistrat un număr total de 10.792 de vizitatori, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din Bucureşti a atras 17.308 vizitatori, iar în Iaşi, au fost deschise o serie de muzee literare, între care Muzeul "Vasile Pogor", Muzeul "Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul", Muzeul "Otilia Cazimir", Muzeul "G. Topîrceanu", Colecţia "Istoria teatrului românesc", Muzeul "Vasile Alecsandri" din Mirceşti, care au atras aproape 15.000 de vizitatori.
Aproximativ 30 de muzee, printre care, în premieră, Muzeul Băncii Naţionale a României, şi 20 de organizaţii culturale au fost deschise, în 2015, la Bucureşti, cu prilejul Nopţii Muzeelor. Municipiul Galaţi a înregistrat un record de vizitatori, aproximativ 24.000, cel mai vizitat muzeu fiind cel de Istorie, cu 8.246 de persoane care i-au trecut pragul. Potrivit Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, numărul mare de vizitatori a plasat oraşul Galaţi pe locul al cincilea în topul naţional, după Bucureşti, Iaşi, Sibiu şi Cluj-Napoca.
La Noaptea Muzeelor 2016, au participat, la nivel naţional, peste 170 de entităţi culturale (muzee şi spaţii culturale alternative) şi a adus circuite muzeale organizate în mai multe oraşe (Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Baia Mare), a integrat o multitudine de spaţii culturale alternative (galerii de artă, biblioteci, spaţii non-formale şi creative) şi a generat o serie de evenimente conexe, derulate la nivel naţional în majoritatea oraşelor din ţară: concerte, proiecţii, mapping, performing, ateliere experimentale, tururi de biciclete, quiz-uri & quest-uri. 212 complexe muzeale şi organizaţii culturale din întreaga ţară - un număr record - şi-au deschis porţile în seara zilei de 20 mai 2017. În Bucureşti, dar şi în ţară, publicul a fost atras de un număr record de evenimente culturale, de la vizite ghidate, expoziţii temporare, lansări de carte sau mese rotunde, la spectacole de teatru sau concerte.
Peste 180 de instituţii culturale şi organizaţii partenere din ţară şi din Bucureşti au participat la Noaptea Muzeelor 2018, ediţia a XIV-a, şi au atras zeci de mii de vizitatori. Noutatea acestei ediţii a fost difuzarea pe posturile naţionale ale TVR, începând cu data de 7 mai, a unei serii de 10 scurtmetraje documentare, cu durata de 5 minute, prin care au fost prezentate publicului aspecte neştiute şi nevăzute din culisele a 10 muzee din Bucureşti, membre ale RNMR. Campania "Poveşti neştiute ale muzeelor" a urmărit consolidarea valorii sociale şi educative a colecţiilor muzeale în conştiinţa publicului.
Noaptea Muzeelor 2019, ajunsă la cea de-a XV-a ediţie, a reunit 50 de muzee şi spaţii expoziţionale neconvenţionale din Bucureşti şi peste 150 în restul ţării. Au fost organizate expoziţii, proiecţii, piese de teatru şi concerte, care au atras peste 1 milion de vizitatori. Ediţia a stat, însă, sub semnul unei serii de proteste-manifest, care au avut ca scop tragerea unui semnal de alarmă în legătură cu lipsa de finanţare din segmentul cultural. În Capitală au fost şi spaţii nou intrate în circuit, printre care s-au numărat Muzeul de Artă Recentă (MaRe), Muzeul Recordurilor Româneşti, Muzeul Tablourilor în Mişcare, oferit de Qreator, dar şi cel mai mic muzeu mobil, organizat de Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin".
În 2020, în contextul pandemiei de COVID-19, evenimentul Noaptea Muzeelor a avut loc, la nivel european, în 14 noiembrie. La noi în ţară, pentru cea de-a XVI-a ediţie a Nopţii Muzeelor, o serie de organizaţii şi instituţii culturale au pregătit câteva proiecte culturale ce au putut fi accesate de pe platformele social-media şi de pe website-urile acestora. Au fost şi evenimente organizate în spaţiul fizic, cu respectarea măsurilor adoptate de autorităţi.
Cea de-a XVII-a ediţie a Nopţii Muzeelor a avut loc, în ţara noastră, la 12 iunie 2021. În contextul crizei sanitare, evenimentul a avut date diferite de organizare ţinându-se cont de evoluţia diferită a situaţiei în fiecare ţară în parte şi de măsurile propuse pentru sectorul cultural. Din acest motiv, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România a propus o dată diferită - 12 iunie, faţă de cea stabilită la nivel european - 3 iulie, potrivit www.noapteamuzeelor.org. Au fost organizate, fizic, expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, spectacole, ateliere, concerte sau tururi interactive, dar şi o serie de activităţi în mediul online. Manifestarea a fost prezentă în 185 de spaţii culturale din 37 de judeţe ale ţării.
În 2022, cea de a XVIII-a ediţie a Nopţii Muzeelor a avut loc, în România, la 14 mai, şi a animat nu mai puţin de 260 de spaţii şi medii muzeale şi culturale din toată ţara, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES de către organizatori. Evenimentul a fost prezent în 260 de muzee şi spaţii culturale, din peste 90 de localităţi (oraşe, comune, sate), care au acoperit geografic 39 de judeţe. În Bucureşti, Noaptea Muzeelor a înregistrat un record absolut de 64 de obiective culturale. În urma centralizării datelor furnizate de reprezentanţii a 123 din cele 260 de obiective branşate la circuitul naţional, cifra de prezenţă a fost de 325.133 de vizitatori la nivelul întregii ţări, dintre care 83.409 de vizitatori numai în Bucureşti, potrivit datelor colectate de la 35 din cele 64 spaţii activate de Noaptea Muzeelor. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Noaptea muzeelor/facebook.com
Citiţi şi:
Noaptea Muzeelor/Sediul Primăriei Capitalei - deschis pentru vizitare
TPBI: Linia 361 va funcţiona până la ora 3:00 în noaptea de sâmbătă spre duminică
Bihor: Noaptea Muzeelor în obiectivele turistice orădene, cu personaje celebre din piese de teatru
Maramureş: 'Noaptea muzeelor' - evenimente speciale pregătite pentru public şi turişti
TNB participă la 'Noaptea Muzeelor' cu expoziţia 'Regina Maria la Teatru'
DESTINAŢII DE WEEKEND - sfârşit de săptămână în Bucureşti şi în ţară
Noaptea Muzeelor/ MNIR deschis sâmbătă între orele 20,00 - 1,00
Timiş: Muzeul Naţional de Artă invită publicul sâmbătă să îi admire gratuit expoziţiile
Record la Noaptea Muzeelor: 311 evenimente în România şi Republica Moldova
Noaptea Muzeelor: Muzeul Naţional Cotroceni va putea fi vizitat gratuit fără programare prealabilă
Sibiu: Turnul Sfatului şi turnurile de pe strada Cetăţii, deschise în Noaptea Muzeelor
Prahova: Castelul Peleş şi mai multe muzee pot fi vizitate gratuit sâmbătă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info













