Timiş: Muzeul Naţional de Artă invită publicul sâmbătă să îi admire gratuit expoziţiile
Muzeul Naţional de Artă Timişoara (MNArT) invită publicul sâmbătă, de la ora 15,00, la cel mai important eveniment muzeal al anului, "Noaptea Muzeelor 2023", când Palatul Baroc îşi deschide porţile şi aprinde luminile pentru toţi iubitorii de artă.
Vor putea fi admirate expoziţiile permanente şi temporare, iar începând cu ora 18,00, elevii Liceului de Arte "Ion Vidu" din Timişoara ce vor susţine un recital de muzică clasică în Sala Barocă.
În cadrul evenimentului "Noaptea Muzeelor 2023", publicul va avea posibilitatea să viziteze gratuit expoziţiile temporare "Victor Brauner- Invenţii şi magie" - cea mai importantă expoziţie retrospectivă dedicată artistului suprarealist de origine română, organizată la Timişoara.
"Reprezentant de seamă al avangardei istorice, artistul Victor Brauner s-a manifestat în mod preponderent la nivel internaţional, definind alături de alţi mari artişti, cum ar fi Constantin Brâncuşi, stilurile artistice specifice începutului de secol XX. Aducerea lui Brauner în ţara de origine constituie o ocazie unică pentru vizitatori de a descoperi aceste premoniţii pentru prima dată. Circa 100 de lucrări (picturi, desene, sculpturi, gravuri şi documente) compun expoziţia dedicată artistului român, iar dintre acestea, 40 de lucrări sunt oferite cu titlu de împrumut special din partea Centre Pompidou din Paris, alături de lucrări din colecţiile muzeelor Saint-Etienne Metropole (MAMC+), Musee Cantini Marseilles şi ale altor muzee din România sau din colecţii private şi din străinătate", transmite MNArT, într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
La MNArT mai poate fi urmărit proiectul Open View, prin care Galeria Mercy găzduieşte pe parcursul anului unele dintre cele mai frumoase opere ale marilor artişti ai lumii. Spaţiul galeriei prezintă publicului un scurtmetraj experimental, 1979, "Anamorfoze", din colecţia artistului Dorel Tulcan.
Expoziţia "Timişoara - portretul unui oraş", parte a proiectului "Timişoara through the lens of artists" a prins formă din dorinţa Muzeului de a celebra moştenirea culturală a oraşului printr-un elogiu adus cetăţii, precum şi artiştilor care de-a lungul timpului au surprins cu ajutorul penelului, peniţei, cărbunelui, aparatului de fotografiat şi instalaţiei lumea care îi înconjura. Expoziţia prezintă lucrări ale artiştilor locali contemporani (Suzana Fântânariu, Elena Minodora Tulcan, Dana Constantin, Sorin Scurtulescu, Dacian Andoni, Peter Jecza), cât şi din opere de artă aflate în patrimoniul muzeului (Jozsef Ferenczy, Stefan Jager, Oskar Szuhanek, Ilona Litteczy-Krausz, Catul Bogdan, Franz Ferch, Emil Lenhardt, Albert Kristoff Krausz, Ioan Isac, Marion Jilcu, Ernestin Braunecker, Ciprian Radovan, Constantin Flondor).
Expoziţiile permanente - Artă Bănăţeană şi Artă Modernă Românească - Dialoguri multiculturale, (secolele XVII-XX); Artă Europeană - Fondul Ormos Zsigmond (secolele XV-XVIII); Colecţia Corneliu Baba (1906-1997) şi Laboratorul vizitabil de restaurare-conservare sunt de asemenea deschise publicului. AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Realitățile crunte din spatele unei libertăți neprețuite, prezentate de Nina Moica la reîntoarcerea la Reghin
Arestată de Securitate în anul 1959, pe când era elevă în vârstă de doar 15 ani în Reghin, pentru aderarea la o organizație anticomunistă clandestină - 'Uniunea Tineretului Liber', creată de un coleg de liceu, Nina Moica s-a reîntors în orașul natal pentru a-și lansa volumul 'Ce a rămas din tot ce a fost - Povestea nespus
Expoziție dedicată Sfântului Francisc - de săptămâna viitoare, la Muzeul Literaturii Române
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 19-30 octombrie, expoziția de artă contemporană 'I Fioretti di San Francesco. Dalla Parola all'Immagine' / 'Florile Sfântului Francisc. De la Cuvânt la Imagine', dedicată Sfântului Francisc de Assisi. Organizată cu prilejul împlinirii a 800 de
Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare pentru Patriarhul Georgiei, la 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis, joi, un mesaj Patriarhului Catolicos al Întregii Georgii, Shio III, la împlinirea a 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat, în care subliniază că aniversarea reprezintă un prilej de întărire în credință și de a privi cu speranță și responsabilitate spre vi
Argeș: Recital susținut de patru tineri pianiști japonezi la Casa Memorială 'Dinu Lipatti'
Patru tineri pianiști japonezi vor susține, vineri, un recital la Casa Memorială 'Dinu Lipatti' din localitatea Ciolcești, secție a Muzeului Județean Argeș. Recitalul, programat cu începere de la ora 12:00, este organizat în cadrul Turneului Internațional de Pian 'Aripi'. 'Evenimentul aduce în fața publiculu
Maraton al lansărilor de carte, spectacole-lectură și expoziții - evenimente conexe în Festivalul Național de Teatru
Spectacole-lectură, spectacole TV și radiofonice, expoziții, instalații, întâlniri și dezbateri, un maraton al lansărilor de carte, modul FNT Educațional, precum și FNT în dialog internațional se află printre evenimentele conexe ale celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în Capitală între 16 și 25 octombrie.
Fotogeografica XXX: Ediția aniversară a salonului de fotografie de mediu și patrimoniu s-a deschis la Palatul Parlamentului
Personalități ale vieții academice, culturale și publice, fotografi consacrați, elevi, studenți și iubitori ai imaginii au participat miercuri seară la ediția aniversară a Salonului Național de Fotografie Fotogeografica, la Palatul Parlamentului. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, în deschiderea oficială a evenimentului a
Buzău: Cinci muzee vor fi închise pentru acțiuni de protejare a patrimoniului împotriva unor posibili dăunători
Cinci muzee din județul Buzău, în care se regăsesc obiecte de patrimoniul național, vor fi închise pe durata unei săptămâni, astfel încât echipe specializate să desfășoare dezinsecții cu substanțe care să nu afecteze bunurile cu valoare istorică și financiară deosebită, ținând cont că în perioada toamnei în spațiile muzeale &ic
Volum despre istoria clădirilor Bibliotecii Academiei - lansat la Banca Națională a României
Volumul 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, va fi lansat joi, în Sala 'Mitiță Constantinescu' a Băncii Naționale a României. La eveniment, moderat de Adrian Vasilescu, consilier al Băncii Națio
Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București
O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer
Iași: Peste 194.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 194.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului.
Mureș: Dirijorul Tiberiu Soare, la pupitrul orchestrei simfonice la ediția a IX-a a ''Balului Palatului''
Cea de-a noua ediție a ''Balului Palatului'', programată pe data de 20 noiembrie, la Târgu Mureș, va oferi publicului o ''experiență culturală premium'', cu acces gratuit pe bază de rezervare, sub bagheta renumitului dirijor Tiberiu Soare. ''Devenit deja o tradiție, Balul Palatului este singurul ba
Vaslui: Expoziția ''Vârstele imaginației'' cu obiecte din piese LEGO, găzduită de Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad
Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad găzduiește în perioada 14 octombrie 2026 - 8 ianuarie 2027 expoziția temporară ''Vârstele imaginației'', realizată de Asociația Brickenburg, care cuprinde construcții din elemente LEGO. Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor descoperi lucrări originale,
REPORTAJ Vrancea: Salonul ''Milcoveritas'' - caricatura care îi învață pe copii să privească lumea cu umor și spirit critic (GALERIE FOTO)
Râsul poate fi un lucru serios, iar o caricatură bună poate spune, în câteva linii, mai mult decât o pagină întreagă de cuvinte. Cu această lecție au plecat, miercuri, zeci de copii din școlile focșănene care au umplut foaierul Muzeului Vrancei la deschiderea Salonului de Grafică Satirică ''Milcoveritas'', o manifestare c
Alegeri la Academia Română: Regizorul Stere Gulea și filozoful Adrian-Paul Iliescu - membri de onoare
Filosoful Adrian-Paul Iliescu, regizorul Stere Gulea și compozitorul Vladimir Cosma se numără printre membrii de onoare ai Academiei Române aleși, miercuri, de Adunarea Generală a acestui for. Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis AGERPRES, Adunarea Generală a decis, prin vot secret, alegerea a șapte membri de onoare
Iași: Pelerinii s-au înghesuit la sarmalele de post oferite de municipalitate
Pelerinii veniți la Iași pentru a sărbători hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au format un rând de câteva zeci de metri pentru a primi sarmalele pregătite cu ocazia evenimentului. Potrivit reprezentaților Direcției de Asistență Socială Iași, anul acesta au fost pregătite aproximativ 60.000 de sarmale, cele mai multe fiind de post.










