FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baumanrarebooks.com/.
O colegă de la 'Punch', Rose Fyleman, i-a cerut câteva versuri pentru o revistă destinată copiilor pe care plănuia să o lanseze. A fost puțin reticent, dar în timpul unei vacanțe ploioase, petrecute în Țara Galilor, în august 1923, a scris versuri timp de unsprezece zile. În lunile următoare a mai scris și altele, iar în cele din urmă, acestea au fost reunite în volumul 'When We Were Young', publicat în 1924. Cartea a devenit imediat un bestseller, ilustrațiile fiind semnate de Ernest H. Shepard, care făcea și el parte din echipa revistei 'Punch'.

Printre aceste versuri se zărea deja schița unui prieten foarte cunoscut, amator de miere, introdus prin poezia 'The Teddy Bear'. A.A. Milne avea să dezvolte personalitatea acestui ursuleț 'scund și rotofei', transformându-l într-un personaj exuberant și sociabil, plin de trăsături și slăbiciuni umane, numit Winnie-the-Pooh, care a apărut pentru prima dată în povestirea 'The Wrong Sort of Bees', publicată în ziarul londonez 'Evening News' pe 24 decembrie 1925, în Ajunul Crăciunului. Povestea lui Pooh a fost difuzată și la radio, în ziua de Crăciun, notează https://www.peterharrington.co.uk/.

Sursa foto: Booknormblog.wordpress.com
La 14 octombrie 1926, la Editura Methuen, autorul britanic a publicat prima ediție a cărții de aventuri cu Winnie-the-Pooh și prietenii săi din Pădurea de 100 de Acri, intitulată 'Winnie-the-Pooh', notează https://www.peterharrington.co.uk/. Un desen original, pe care ilustratorul E.H. Shepard l-a păstrat pentru sine, a fost imaginea lui Winnie-the-Pooh stând pe vârfuri pe un scaun pentru a ajunge la un borcan cu miere.
Proza plină de umor blând a lui A.A. Milne, împletită cu desenele expresive în tuș ale lui E.H. Shepard, a creat o lume care emană o stare de bine și pare atemporală. Cartea cuprinde mai multe povestiri în care sunt prezentate rând pe rând personajele cărții, începând cu Winnie-the-Pooh și continuând cu prietenii săi Christopher Robin, Piglet, Eeyore, Owl, Rabbit, Kanga și Roo, care locuiesc în Pădurea celor O Sută de Acri - un tărâm fictiv inspirat de Pădurea Ashdown din East Sussex, situată în apropierea casei de la țară a autorului, potrivit https://rareandantiquebooks.com/.

Toate personajele au fost inspirate de jucăriile fiului său, Christopher Robin, cu excepția lui Rabbit și a lui Owl, care au fost rodul imaginației pure. Jucăriile originale ale lui Christopher Robin - cu excepția lui Roo, pierdut în 1930 - sunt păstrate la Biblioteca Publică din New York, notează https://www.baumanrarebooks.com/.

Sursa foto: interlude.hk
Povestea lui Pooh are două începuturi. În timpul Primului Război Mondial, un pui de urs a ajuns din Winnipeg, Canada, la Grădina Zoologică din Londra. Aici, Christopher Milne, fiul autorului, l-a întâlnit pentru prima dată pe ursulețul Winnie.

Sursa foto: interlude.hk
Celălalt ursuleț era jucăria de pluș cumpărată pentru Christopher la prima sa aniversare. Ursulețul real și cel de pluș s-au combinat în imaginația lui A.A. Milne și, în mod decisiv, în opera ilustratorului E.H. Shepard.
Prima ediție din 1926 a cărții 'Winnie-the-Pooh' marchează chiar începutul parcursului literar al lui Pooh. Spre deosebire de edițiile ulterioare, aceasta păstrează textul, ilustrațiile și prezentarea generală exact așa cum au fost concepute de Milne și Shepard.
Cartea 'Winnie-the-Pooh' este considerată pe scară largă una dintre cele mai importante prime ediții din literatura pentru copii, ocupându-și locul lângă opere clasice precum 'Alice in Wonderland' și 'Peter Pan'.

Pe lângă ediția comercială (tipărită pentru publicul larg), editura Methuen & Co. a publicat și o ediție de lux, pe format mare, limitată la doar 100 de exemplare semnate și numerotate. Editura americană Dutton a lansat 500 de exemplare aproximativ două săptămâni mai târziu, dintre care doar 100 purtau semnătura lui Milne. După succesul volumului 'When We Were Young', Methuen și Dutton au lansat simultan 'Winnie-the-Pooh' în ediții comerciale și în ediții limitate, semnate (350, respectiv 200 de exemplare pe hârtie de format mare), potrivit https://www.baumanrarebooks.com/. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: Winnie the Pooh/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Sculptorița Gabriela Manole-Adoc
Gabriela Manole-Adoc este una dintre sculptorițele reprezentative ale artei românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea, lucrările sale remarcându-se prin monumentalitate, dinamism, expresivitate și simbolistica libertății și a înălțării. Născută la 14 noiembrie 1926, în comuna Pleșani, județul Botoșani, Gabriela Manole-Adoc a a
DOCUMENTAR: Actorul Vasile Muraru împlinește 70 de ani (14 noiembrie)
Actorul Vasile Muraru, directorul Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase' din București, este cunoscut îndeosebi ca membru al unuia dintre duo-urile umoristice cele mai apreciate de public alături de colegul și prietenul său, regretatul actor de comedie, Nae Lăzărescu. S-a născut la 14 noiembrie 1956, în localitatea Doina, județul Neamț, p
14 noiembrie - Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat (ONU)
Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat este marcată, anual, începând cu 1991, la data de 14 noiembrie, din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Federației Internaționale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Națiunilor Unite în 2007, prin adoptarea Rezoluției 61/225 la 20 decembrie 2006. Tema propusă d
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului) Greco-catolice Sf. ap. Filip Romano-catolice Ss. Ștefan-Teodor, ep. m.; Serapion, călug. m. Sfântul Apostol Fil
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 noiembrie
Este a 318-a zi a anului 2026. Au mai rămas 47 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 10 m și apune la 16 h 50 m. Luna răsare la 11 h 54 m și apune la 20 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 9-13 noiembrie 2026
Conferința de presă a președintelui Nicușor Dan în care a vorbit despre criză guvernamentală și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, participarea președintelui Nicușor Dan la Comunitatea politică europeană (12 noiembrie) și la Consiliul European informal de la Dublin (13 noiembrie), vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în Rom&
Săptămâna europeană 9-13 noiembrie 2026
Reuniunea Comunității politice europene, în cadrul căreia 39 de state din Europa au adoptat o declarație comună privind unele discuții cu Rusia după încheierea războiului din Ucraina, Consiliul european informal de la Dublin despre inteligența artificială, acordul dintre Parlamentul European (PE) și Consiliu privind bugetul UE pentru 2027, prelungirea de către Co
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ziua Dobrogei, marcată, la Tulcea, prin evenimente culturale (13-14 noiembrie) Instituțiile muzeale și unele instituții de învățământ din municipiul Tulcea vor găzdui, în zilele de 13 și 14 noiembrie, mai multe evenimente prilejuite de Ziua Dobrogei (14 noiembrie), sărbătoarea națională care amintește momentul alipirii Dobrogei la
13 noiembrie - Ziua limbii maghiare
La 13 noiembrie este marcată Ziua limbii maghiare, instituită prin Legea 279/2015. Inițiativa privind propunerea legislativă pentru instituirea sărbătoririi acestei zile a aparținut Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. La 16 iunie 2015, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar la 13
Consiliul European informal, la Dublin: inteligența artificială și o propunere a Georgiei Meloni, pe agendă (13 noiembrie)
O reuniune informală a membrilor Consiliului European are loc pe 13 noiembrie, la Dublin, sub egida președinției irlandeze a Uniunii Europene, având ca teme principale, între altele, inteligența artificială, precum și o propunere a prim-ministrei Italiei, Georgia Meloni, cu privire la necesitatea unui mesaj coordonat al UE cu privire la Ucraina, informează site-u
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, și Sf. Antuza, mama sa Greco-catolice Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Augustina (Livia), călug. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (344
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 noiembrie
Este a 317-a zi a anului 2026. Au mai rămas 48 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 09 m și apune la 16 h 51 m. Luna răsare la 11 h 15 m și apune la 19 h 33 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la desemnarea primilor laureați ai Premiilor Nobel (12 noiembrie 1901)
La 12 noiembrie 1901, instituțiile responsabile de acordarea Premiilor Nobel au stabilit primii laureați ai distincțiilor instituite prin testamentul lui Alfred Nobel. Numele acestora au fost păstrate secrete până în ziua de 10 decembrie 1901, atunci când, la exact cinci ani de la moartea lui Alfred Nobel, au fost decernate primele premii cunoscute azi sub
FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea podului San Francisco - Oakland Bay (12 noiembrie 1936)
Podul San Francisco-Oakland Bay a fost inaugurat, cu mare fast, la 12 noiembrie 1936, după trei ani și cinci luni de construcție, devenind imediat principala cale de traversare a golfului pentru autovehicule, traficul fiind distribuit pe două niveluri: autoturismele circulau la nivelul superior, iar camioanele și trenurile interurbane la cel inferior, potrivit
FRAGMENT DE ISTORIE: 105 de ani de la deschiderea lucrărilor Conferinței dezarmării de la Washington (12 noiembrie 1921)
La 12 noiembrie 1921, a început la Washington DC prima conferință dedicată dezarmării navale după Primul Război Mondial. Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Franța și Japonia dețineau cele mai mari forțe navale în acea perioadă. Fiecare dintre aceste puteri dorea să obțină în cadrul conferinței un sistem de reglementare avantajos. Delegați













