Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud este abilitat să comunice următoarele:
BÃRBAT DIN BECLEAN, REȚINUT PENTRU 24 DE ORE PENTRU MAI MULTE INFRACȚIUNI
La data de 15 octombrie 2026, un bărbat, de 37 de ani, din Beclean, a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ultraj, violare de domiciliu, amenințare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
În fapt, în seara de 14 octombrie 2026, în jurul orei 22:20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Beclean au intervenit în urma unei sesizări privind o amenințare, formulată de o tânără, de 18 ani, din localitatea Rusu de Jos, care ar fi primit mesaje de amenințare prin intermediul unei platforme de socializare.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul de 37 de ani, în aceeași seară, s-ar fi deplasat la locuința tinerei, ar fi pătruns în curtea acesteia și ar fi amenințat-o.
La sosirea echipajelor de poliție, bărbatul ar fi manifestat un comportament agresiv, motiv pentru care a fost imobilizat și introdus în autospeciala de poliție. Acesta ar fi continuat să se manifeste violent, lovind portiera autospecialei.
Ulterior, la sediul Poliției Orașului Beclean, bărbatul ar fi lovit cu capul, în zona bărbiei, un polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Acesta nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În cauză, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj.
Din verificările efectuate a reieșit că bărbatul nu deține permis de conducere. Totodată, acesta ar fi refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau a prezenței unor substanțe psihoactive.
Procurorul de caz a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Acesta urmează să fie prezentat Judecătoriei Beclean, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea documentării întregii activități infracționale.
Facem precizarea că, pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.