Profesor, jurist, publicist şi om politic, luptător pentru drepturile românilor din Basarabia şi pentru unirea cu ţara, Ioan Pelivan s-a născut la 1 aprilie 1876, la Răzeni, judeţul Lăpuşna, Basarabia, într-o familie de răzeşi - Gheorghe Pelivan, cântăreţ la biserica din sat, şi Eugenia Titica, potrivit volumului "Dicţionar biografic de istorie a României" (Editura Meronia, 2011).

Fascinat de vechea limbă română a textelor bisericeşti şi de literatura orală transmisă din generaţie în generaţie, a urmat, mai întâi, Şcoala de băieţi din Chişinău, apoi Seminarul teologic din acelaşi oraş, absolvind în 1898. A obţinut o bursă la Facultatea de Drept din Dorpat (azi Tartu, Estonia), vechi centru universitar.

În timpul studenţiei, alături de prietenii săi V. Oatu, Gh. Ghicu, V. Manu etc., a organizat o societate studenţească cu un program politic, naţional şi academic, numită "Pământenia basarabeană", care solicita, printre altele, autonomia Basarabiei şi drepturi pentru români. Pe adresa societăţii soseau din ţară ziare, reviste, cărţi. Biblioteca dispunea de publicaţii ale vremii precum "Albina", "Adevărul", "Universul", de lucrările ştiinţifice ale istoricilor Nicolae Iorga, A.D. Xenopol, Grigore Tocilescu şi de operele clasicilor Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Alexandru Vlahuţă ş.a., potrivit paginii de facebook a Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova.

Membrii societăţii au fost arestaţi în 1902, pentru că susţineau o activitate care nu era tolerată de Imperiul ţarist, iar Ioan Pelivan a fost închis la Dorpat până în ianuarie 1903. A fost eliberat, iniţial, în vederea susţinerii examenului de licenţă (ianuarie-iunie 1903), sub atenta supraveghere a autorităţilor ţariste. A continuat să colaboreze cu naţionaliştii Constantin Stere, Emanuil Gavriliţă, a scris articole în limba română, a făcut propagandă. În 1904, a fost exilat în regiunea Arhanghelsk, unde a fost înrolat soldat în armata ţaristă din oraşul Viatka (1904-1905). Cu ajutorul unui ofiţer, doctor, a fost demobilizat pe motiv de boală şi trimis în oraşul Kazan, unde a ocupat funcţia de grefier la tribunal.

În 1905 a reuşit să se întoarcă în Basarabia şi s-a stabilit la Chişinău, unde a organizat prima grupare cu caracter naţional revoluţionar, alături de vechii săi colegi de la Seminarul Teologic şi de la Dorpat. A înfiinţat ziarul "Basarabia" (mai 1906-martie 1907), primul ziar românesc de peste Prut. După interzicerea ziarului a fost numit locţiitor de judecător în oraşul Bălţi (iunie 1907-1912), unde a pus bazele unei organizaţii din care făceau parte profesori de şcoală, avocaţi şi diferiţi funcţionari. Ei promovau limba română iar la Biblioteca publică din oraş au creat un departament de carte românească. În calitatea sa de membru ales în Consiliul şcolar bisericesc judeţean şi preşedinte al comisiei de Examinare, Ioan Pelivan a obţinut o nouă platformă de promovare a limbii române.

Aceste acţiuni ale sale dar şi neprezentarea sa la sărbătorirea centenarului anexării Basarabiei (1912), când s-a îmbrăcat în doliu şi a purtat o panglică tricoloră, în timp ce se plimba pe stradă, au fost considerate sfidări ale autorităţilor ţariste, fiind silit să demisioneze din funcţia de la judecătorie, potrivit volumului "Dicţionar biografic de istorie a României" (Editura Meronia, 2011) şi paginii de facebook a Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova.

În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizat intendent la Kiev (1914-1916) şi, apoi, trimis pe frontul românesc la Brăila, Galaţi, Cahul şi Bolgrad (1916-1917). A profitat de tulburările de pe front şi de revoluţia rusă şi a plecat, în 1917, la Chişinău pentru a participa la mişcarea de deşteptare naţională. A colaborat cu Comitetele Ostăşeşti Moldoveneşti din Odesa, Iaşi, Chişinău. Tot în 1917, a luat parte la fondarea Partidului Naţional Moldovenesc. Blocul Moldovenesc l-a nominalizat la funcţia de preşedinte al Sfatului Ţării, dar a cedat acest post lui Ion Inculeţ, agreat de minorităţile naţionale. A fost ales delegat în Sfatul Ţării din partea Congresului Militarilor Moldoveni ale cărui lucrări au avut loc la Chişinău, între 22-27 octombrie 1917.

Într-un moment foarte critic pentru Basarabia, devastată de conflictele şi jafurile hoardelor bolşevice, Ioan Pelivan, în fruntea unei delegaţii basarabene, a ajuns la Iaşi pentru a cere guvernului român să urgenteze trimiterea armatei în Basarabia, pentru restabilirea ordinei şi apărarea vieţilor oamenilor. La 13/27 ianuarie 1918, generalul Broşteanu şi statul major al Diviziei au intrat în Chişinău. Unităţile bolşevice s-au retras fără să opună rezistenţă, arată volumul "Istoria Basarabiei de la începuturi până în 1998" (Editura Semne, 1998).

Ioan Pelivan a fost printre deputaţii care au votat pentru unirea Basarabiei cu patria-mamă, la 27 martie/9 aprilie 1918. A fost deputat în Sfatul Ţării între 21 noiembrie 1917 şi 27 noiembrie 1918 şi membru în comisiile: Declaraţii şi Statute, Administrativă, Regulamente.

A deţinut funcţii în mai multe guverne: ministru de Externe în cadrul Consiliului Directorilor Generali din Basarabia (din 9 dec. 1917) şi de Justiţie (5 dec. 1919-13 mart. 1920) în guvernul condus de Alexandru Vaida-Voevod.

A susţinut cauza Basarabiei, ca delegat al României, la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) şi la Conferinţa de pace de la Geneva din 1922. "Ioan Pelivan este deci unul dintre acei mari români basarabeni, ce a pus o piatră grea la temelia Unirii tuturor fraţilor în graniţele lor fireşti de astăzi... În el generaţiile noastre tinere vor găsi pilda unei vieţi demne pentru a fi cinstită şi urmată. Iar detractorii şi bârfitorii de rea credinţă, cari încă îşi mai rânjesc colţii găunoşi - motive destule pentru a se ruşina, convingându-se, dacă mai pot fi sinceri faţă de ei înşişi, că Basarabia este românească nu numai prin pământul ei udat de sângele plăieşilor lui Ştefan cel Mare, ci şi prin oamenii săi vrednici şi iubitori de neam, cari liber, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, s-au unit pentru vecie cu fraţii lor români din Ţara Veche." ("Neamul Românesc", Nr. 125 din 11 iunie 1936; "Viaţa Basarabiei", Anul V, Nr.7-8, iulie-august 1936, p. 103-104, citate în lucrarea "Ioan Pelivan, părinte al mişcării naţionale din Basarabia", autori Ion Constantin, Ion Negrei, Gheorghe Negru, Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2011)

Sursa foto: moldova.europalibera.org

Delegația română la Conferința de la Paris, în centru Ionel I. C. Brătianu, ultimul din dreapta în picioare Ion Pelivan 

Ca membru al PNŢ, Ioan Pelivan a fost deputat în Parlamentul României, în mai multe rânduri: 1918-1919, 1920, 1922-1926, 1927, 1928 şi 1933.

În timpul activităţii sale la Paris, a publicat un buletin săptămânal "La Bessarabie" (15 numere, unul singur a apărut în limba engleză), dedicat în totalitate problemelor basarabene. A editat, de asemenea, în limba franceză o serie de broşuri, în care argumenta dreptul României asupra Basarabiei: "Le Bessarabie sous le regime russe (1812-1918)" (1919), "Le mouvement de l'accroissement de la population en Bessarabie de 1812 a 1918" (1919), "L' union de la Bessarabie a la mere-patrie" (1919), "Bessarabie under the Rusian rule" (1920), "Les droits de Roumains sur la Bessarabie" (1920), "L'etat economique de la Bessarabie" (1920). A lăsat numeroase lucrări literare şi publicistice, a editat lucrările cu caracter literar şi istoric: "Alexandru Matei Cotruţă" (Bucureşti, 1940); "Basarabia de sub oblăduirea rusească" (Bucureşti, 1941), "Nicolae Ştefan Casso" (Bucureşti, 1942), "Din suferinţele Basarabiei" (Bucureşti, 1942), dar şi poezii publicate în diferite reviste şi ziare. ("Ioan Pelivan, părinte al mişcării naţionale din Basarabia", autori Ion Constantin, Ion Negrei, Gheorghe Negru, Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2011)

În 1940, în contextul ocupării sovietice a Basarabiei şi nordului Bucovinei, Ioan Pelivan s-a refugiat la Bucureşti. A protestat energic alături de alţi intelectuali împotriva ocupării acestor teritorii româneşti. A depus eforturi susţinute pentru reînfiinţarea şi menţinerea activităţii revistei "Viaţa Basarabiei" (1941-1944) şi a fost preocupat intens de propaganda culturală românească. În 1944, odată cu reinstalarea regimului sovietic în Basarabia, Ioan Pelivan s-a stabilit cu toată familia la Bucureşti, unde s-a preocupat de sprijinirea şi organizarea confraţilor săi refugiaţi.

Ioan Pelivan a fost constant monitorizat de serviciile securităţii româneşti şi sovietice. În noaptea zilei de 4 mai 1950, Ion Pelivan a fost arestat în "lotul miniştrilor" şi închis la Sighet. A încetat din viaţă la 25 ianuarie 1954, ca urmare a bolilor de care suferea şi a detenţiei foarte dure. În întreaga perioadă cât a fost închis la Sighet, Ioan Pelivan nu a fost judecat şi condamnat, se menţionează în lucrarea amintită mai sus. Rămăşiţele sale pământeşti au fost reînhumate la mănăstirea Cernica, la 4 aprilie 1976. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto din deschidere: tvrmoldova.md