Parcul Naţional Göreme şi monumentele în stâncă din Cap(p)adocia sau Capadochia din centrul Anatoliei (Turcia) au fost înscrise, în 1985, în lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO, potrivit paginii de internet a organizaţiei, http://whc.unesco.org.

Într-un peisaj spectaculos, sculptat în întregime de eroziune, valea Göreme şi împrejurimile sale conţin sanctuare cioplite în stâncă ce oferă dovezi unice ale artei bizantine în perioada post-iconoclastă. Acolo pot fi văzute şi locuinţe, sate troglodite (în cavernă) şi oraşe subterane, rămăşiţe ale unui habitat uman tradiţional datând din secolul al IV-lea.

Situat pe platoul central al Anatoliei, într-un peisaj vulcanic sculptat de eroziune care a format o succesiune de creste muntoase, văi şi vârfuri cunoscute sub numele de "hornuri de zâne" sau "hoodoos", Parcul Naţional Göreme şi siturile stâncoase din Capadocia acoperă regiunea dintre oraşele turceşti Nevşehir, Ürgüp şi Avanos, siturile Karain, Karlik, Yeşilöz, Soganli şi oraşele subterane Kaymaklî şi Derinkuyu. Zona este delimitată la sud şi la est de şiruri de vulcani dispăruţi cu Erciyes Dagi (3.916 metri) la un capăt şi Hasan Dagi (3.253 metri) la celălalt. Densitatea încăperilor săpate în stâncă, a bisericilor, a satelor troglodite şi a oraşelor subterane din cadrul formaţiunilor stâncoase îl fac unul dintre cele mai interesante şi mai mari complexe de peşteri locuite din lume. Deşi interesant din punct de vedere geologic şi etnologic, frumuseţea incomparabilă a decorului sanctuarelor creştine face din Capadocia unul dintre mărturiile de frunte ale perioadei de artă bizantină post-iconoclastă.

Se presupune că primele dovezi ale activităţii monahale din Capadocia datează din secolul al IV-lea, moment în care micile comunităţi anahorite, acţionând după învăţăturile lui Vasile cel Mare, arhiepiscop al Cezareei Capadociei, au început să locuiască în chilii săpate în stâncă. În perioadele următoare, pentru a rezista invaziilor arabe, au început să se adune în sate troglodite sau oraşe subterane, cum ar fi Kaymaklî sau Derinkuyu, care au servit drept locuri de refugiu.

Atât de uimitoare sunt oraşele subterane din Capadocia, încât sunt considerate a fi a opta minune a lumii, conform www.crestinortodox.ro. Ele au luat naştere ca locuri de refugiu pentru populaţiile din zonă în timpul invaziilor arabe din secolul al VII-lea d.Hr. Nefiind războinici, oamenii au preferat să se retragă, având pregătit în subteran un adevărat oraş-labirint cu diferite încăperi, cu depozite de alimente, cu locuri de rugăciune, inclusiv cu sisteme de ventilaţie. Mulţi localnici folosesc şi în prezent încăperile subterane, la care au acces chiar din curţile gospodăriilor lor.

Oraşele subterane sunt muzee şi pot fi vizitate de turişti pe trasee fixe, pentru că tunelurile sunt pline cu pământ rezultat din eroziunile şi surpările produse de-a lungul veacurilor. Cele mai multe tuneluri pot fi vizitate până la 30 metri adâncime. Sunt numeroase oraşe subterane la Kaymaklî, la Derinkuyu, la Ürgüp, la Avanos şi sub alte sate. Dintre acestea, aşezarea de la Kaymaklî pare că era cea mai mare şi mai bine organizată pentru adăpostire şi trai în condiţii de supravieţuire chiar mai mult de o lună.

Monahismul din Capadocia era deja bine definit în perioada iconoclastă (anii 725-842), aşa cum o ilustrează decorarea multor sanctuare care păstrau un minim strict de simboluri (cel mai adesea cruci sculptate sau pictate în tempera). Cu toate acestea, după anul 842, au apărut multe biserici rupestre, bogat decorate cu picturi figurative viu coloratem cum ar fi cele din Valea Göreme: Tokali şi El Nazar (secolul al X-lea), Sf. Barbara şi Sakli (secolul al XI-lea) şi Elmali şi Karanlik (sfârşitul secolului al XII-lea - începutul secolului al XIII-lea).

Locuinţele rupestre, satele, mănăstirile şi bisericile din Capadocia păstrează imaginea fosilizată a unei provincii a Imperiului Bizantin între secolul al IV-lea şi sosirea turcilor selgiucizi (1071), notează site-ul UNESCO. Acestea sunt vestigiile esenţiale ale unei civilizaţii dispărute.

Procesele de eroziune care au format structurile distinctive de rocă conică vor continua să creeze noi "coşuri de zâne" şi stâlpi de rocă. Cu toate acestea, din cauza ritmului eroziunii, valorile naturale ale zonei pot fi încă ameninţate de utilizarea nesustenabilă. Caracteristicile culturale, inclusiv bisericile cioplite în stâncă şi structurile culturale aferente, riscă să fie subminate de eroziune şi alte procese naturale destructive, la care se adaugă turismul de masă şi presiunile de dezvoltare a regiunii. Proprietatea Patrimoniului Mondial Parcul Naţional Göreme şi siturile de stânci din Capadocia fac obiectul protecţiei legale în conformitate atât cu Legea privind protecţia resurselor culturale şi naturale nr. 2863, cât şi cu Legea parcurilor naţionale nr. 2873. Întregul teritoriu dintre oraşele Nevşehir, Ürgüp şi Avanos este parc naţional. În plus, zone naturale, arheologice, urbane şi mixte arheologice şi naturale de conservare, două oraşe subterane, cinci sate troglodite şi peste 200 de biserici cioplite în stâncă, dintre care unele conţin numeroase fresce, au fost înscrise în registrul monumentelor şi siturilor imobile. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.whc.unesco.org