Considerat "regele" comediei italiene, actorul şi regizorul de film Alberto Sordi s-a născut la 15 iunie 1920, la Roma, în cartierul Trastevere, potrivit site-ului www.imdb.com.

Alberto Sordi a fost apreciat în special pentru că satiriza obiceiurile sociale ale ţării sale în comedii negre, "înţepătoare", poveşti, farse şi drame sumbre. Sordi a fost considerat cel mai bun cineast din istoria cinematografiei italiene de după cel de-al Doilea Război Mondial, alături de Vittorio Gassman, Ugo Tognazzi şi Nino Manfredi.

A fost al patrulea fiu a lui Pietro Sordi, profesor de muzică şi instrumentist în orchestra Operei din Roma, şi al Mariei Righetti, învăţătoare. Şi-a petrecut primii ani ai vieţii în orăşelul Valmontone. În perioada şcolii elementare a început să recite, să improvizeze mici scenete într-un teatru de păpuşi şi să cânte în corul de copii al Capelei Sixtine, dirijat de Lorenzo Perosi, notează CineMagia - www.cinemagia.ro.

Odată cu trecerea la adolescenţă, studiază canto liric şi apare pe scenă. În 1936 a plecat la Milano pentru a se înscrie la cursul de actorie de la Academia dei Filodrammatici. A fost exclus din Academie din cauza dicţiei şi a pronunţiei în dialect. Diploma a obţinut-o mai târziu, în particular. Întors la Roma, în 1937 a început să lucreze ca figurant în diverse producţii ale studioului Cinecitta şi a câştigat concursul organizat de Metro Goldwyn Mayer pentru a dubla vocea lui Oliver Hardy. Ca dublură a lucrat până la sfârşitul anului 1951, împrumutându-şi vocea unor actori precum: Bruce Bennett, Anthony Quinn, John Ireland, Robert Mitchum, Pedro Armendariz.

Într-o carieră care s-a întins pe parcursul a şapte decenii, Sordi a devenit un simbol al cinematografiei italiene.

A debutat în lumea filmului în 1938, însă cele câteva roluri în care a jucat nu l-au impus în prim-planul acestei industrii. Momentul său de succes a venit în 1953, când marele regizor Federico Fellini l-a descoperit şi i-a încredinţat unul dintre personajele principale din ''Vitelloni''. Devenit peste noapte o mare vedetă a ecranului, a fost solicitat intens în perioada următoare, turnând nenumărate filme într-un timp record. Este primul mare succes al lui Alberto Sordi, care devine echivalentul în comedie al lui Marcello Mastroianni şi anume tipul italianului cu vitalitate, capacitate de adaptare şi voinţă de a supravieţui, menţionează volumul "Secolul cinematografului - Mică enciclopedie a cinematografiei universale" (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1989).

Stilul actoricesc al lui Alberto Sordi a urmat tradiţia unor mari comici italieni (Ettore Petrolini, Toto) recunoscuţi pentru talentul lor. Este un personaj în jurul căruia mari regizori au conceput filme de mare succes comercial: 1938 - ''Prinţesa Tarakanova''; 1947 - ''Crima lui Giovanni Episcopo''; 1957 - ''Adio, arme!'', ''Contele Max''; 1962 - ''Comisarul''; 1965 - ''Acei oameni minunaţi şi maşinile lor zburătoare''; 1970 - ''Contestare generală''; 1972 - ''Cea mai frumoasă seară din viaţa mea!''; 1975 - ''Dacă e război e speranţă''; 1980 - ''Eu şi Caterina''; 1986 - ''Prea tare!''; 1987 - ''Un taximetrist la New York''; 1988 - ''Logodnicii''; 1991 - ''În numele poporului suveran''; 1994 - ''Nestor, ultima cursă''; 1995 - ''Jurnalul unui tânăr sărac''.

Sordi a jucat şi roluri dramatice, cel mai notabil fiind în filmul "Un borghese piccolo piccolo" (1977), în care interpretează un bărbat în căutarea răzbunării după ce fiul său este ucis într-un jaf armat. În 1984 a apărut în "Tutti dentro", film pe care l-a regizat şi scris. În total, a regizat 19 filme, începând din anul 1966.

Ca actor, a primit în 1963 un Glob de Aur pentru filmul "În pat sau nu în pat" ("To Bed or Not to Bed"), menţionează www.goldenglobes.com. A mai fost nominalizat de două ori la Premiile Globul de Aur pentru alte două pelicule, în 1963 şi 1966.

În 1999 i-a fost conferit de către Universitatea din Salerno un premiu "ad honorem" în ştiinţa comunicării.

A câştigat şapte premii David di Donatello, cel mai prestigios premiu de film din Italia. A primit, de asemenea, un Leu de Aur pentru întreaga activitate la Festivalul de Film de la Veneţia în 1995.

Nu s-a căsătorit niciodată. Când a împlinit 80 de ani, a fost numit primar al Romei pentru o zi (ziua aniversară). În 2002, după 190 de filme, şi-a anunţat retragerea. A murit în noaptea de 24 spre 25 februarie 2003. Sute de mii de oameni i-au adus un ultim omagiu la Bazilica San Giovanni in Laterano din Roma. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: cinemagia.ro