Echipa naţională de fotbal a Braziliei, campioană mondială la ediţia din 1970, a reprezentat o adevărată colecţie de talente, fiind considerată de mulţi specialişti ai fotbalului drept una dintre cele mai valoroase naţionale din istoria fotbalului. "Creierul" acestei generaţii Selecao a fost mijlocaşul Gerson, denumit plastic drept "Canhotinha de Ouro'' (stângul de aur), potrivit site-ului https://thesefootballtimes.co/.

În această "echipă stelară" strălucea Pele, regele incontestabil al fotbalului mondial. Îi mai regăsim pe Rivelino, cu şutul său formidabil, pe Tostao care afişa o eleganţă dublată de forţa sa inconfundabilă, talentul incredibil al lui Jairzinho şi, desigur, căpitanul Carlos Alberto, care avea să-şi pună semnătura în finala împotriva Italiei cu cel al patrulea gol înscris, scriind istorie pentru Selecao.

Jucătorul care asigura funcţionarea angrenajului principal al echipei era chiar "creierul" naţionalei, Gerson de Oliveira Nunes, născut la 11 ianuarie 1941, în licalitatea Niteroi, conform site-ului https://www.transfermarkt.com.br/.

Destinul i-a oferit oportunitatea de a încălţa ghetele de fotbalist profesionist, moştenind de la tatăl şi de la unchiul său, ambii fotbalişti profesionişti, pasiunea pentru fotbal. Unchiul său fusese prieten apropiat cu marele fotbalist brazilian Zizinho. Gerson avea să urmeze cu abnegaţie acest ''pedigree'' specific familiei, indică portalul specializat - https://thesefootballtimes.co/.

S-a alăturat familiei colectivului de la Flamengo, unde i-au fost observate rapid calităţile, această etapă reprezentând trambulina spre echipa mare a clubului. Gerson interpreta cu mare uşurinţă jocul de tranziţie din faza de apărare spre construcţia atacului, cu o pasă precisă sau menţinând posesia şi controlând centrul terenului, lua deciziile cu o viteză extroardinară, ştiind cu precizie ce opţiune să aleagă pentru construi avantajul necesar în iarbă pentru echipa sa. Darul său pentru jocul de fotbal îl aveau foarte puţini jucători. Abilitatea sa extraordinară de construcţie prin pase şi de fructificare a oricărui neaşteptat avantaj echipei sale, din aproape orice fază, îi confereau atât maturitate în joc, cât şi stăpânire de sine, în ciuda tinereţii sale. Foarte mulţi specialişti ai fotbalului din Brazilia îl comparau cu Didi, care la acel moment era Selecao. Viteza de deplasare era compensată de abilitatea de a gândi extrem de rapid cu câteva mutări în avans, vizualizând poziţia viitoare a coechipierului său pe faza de construcţie.

La mai puţin de un an de la debutul, în 1958, pentru Flamengo, a fost convocat pentru echipa de amatori a Braziliei în vederea participării la Jocurile Pan-americane în 1959. Anul următor, a fost selectat pentru echipa olimpică a Braziliei, care a participat la ediţia de la Roma a Jocurilor Olimpice, unde avea să marcheze patru goluri, însă naţionala sa nu a trecut de faza grupelor. Prestaţia sa a confirmat celor de la echipa de club şi colectivului de la cârma Selecao faptul că Gerson avea un talent unic pentru jocul de fotbal, notează portalul de specialitate https://thesefootballtimes.co/.

Întors la echipa de club, managerul paraguayan Fleitas Solich avea să schiţeze jocul echipei în jurul forţei creatoare a jucătorului Gerson. Mutarea a fost fructificată şi de selecţionerul primei reprezentative, Aymore Moreira, care l-a convocat pe Gerson pentru echipa naţională pentru a-şi apăra titlul mondial din Suedia, care încoronase gloria marelui Pele. Speranţele au fost zădărnicite de o accidentare la genunchi. La nivel de club, în cei patru ani pentru Flamengo, tânărul mijlocaş a jucat în peste 150 de meciuri, reuşind să înscrie 80 de goluri, o statistică formidabilă pentru un mijlocaş de creaţie. Neînduplecat de rugăminţile fanilor şi de gustul succesului, Gerson avea să părăsească echipa în septembrie 1963, trecând la Botafogo, unde a jucat până în 1969. În finala campionatului din 1962, când Gerson a primit sarcina, de la managerul lui Flamengo, să se exprime cât poate de defensiv faţă de starul lui Botafogo, Garrincha. Sarcinile trasate de manager, deloc în asentimentul lui Gerson, l-au pus într-o postură dificilă, tânărul mijlocaş nereuşind să îşi pună în valoare talentul. Botafogo a învins cu 3-0, iar Gerson a refuzat prelungirea contractului cu Flamengo şi a semnat cu adversarii săi.

Mutarea nu confirma o surpriză, Botafogo alinia în primul 11 jucători fabuloşi precum Garrincha, Didi, Nilton Santos şi Mario Zagallo, care "desenau" terenul într-un mod extraordinar de creativ. Clubul avea să câştige următoarele două campionate Rio-Sao Paulo şi campionatul Rio în 1967 şi 1968. În acest ultim an (1968), au ridicat şi Cupa Braziliei, învingând în finală Fortaleza.

Participarea la Cupa Mondială din 1966 a reprezentat mai degrabă un con de umbră pentru prestigiul internaţional al Selecao şi al mijlocaşului de creaţie Gerson. Sorţii aveau să stabilească reversul la ediţia următoare a turneului final, în Mexic 1970.

În 1969, Gerson a încheiat contractul cu Botafogo şi a semnat cu Sao Paulo. În cele 250 de meciuri pentru Botafogo a înscris 96 de goluri, păstrând buna frecvenţă de a marca dovedită la Flamengo.
 

Foto: thesefootballtimes.co

Parcursul foarte bun de la echipa de club avea să fie încununat de un triumf fulminant la ediţia din 1970 a Cupei Mondiale. A excelat la mijlocul terenului alături de alte staruri uriaşe ale fotbalului brazilian. A jucat în primul meci din grupă împotriva selecţionatei Cehoslovaciei, reuşind o victorie cu 3-1. În următoarele meciuri din faza grupelor, cu Anglia şi cu România, nu a jucat, revenind pentru sfertul de finală cu Peru. Victoria cu 4-2 a dus echipa mai departe în semifinale, unde avea să întâlnească Uruguay, câştigând cu 3-1. Marele Pele avea să deschisă scorul în finala cu Italia, care a egalat pe o eroare în defensiva braziliană prin Roberto Boninsegna. Brazilia căuta cu migală o strălucire în joc, o mutare decisivă la mijlocul terenului care să deschidă culoarul spre victorie. Talentul rar al mijlocaşului Gerson avea să trimită Brazilia spre cucerirea unui nou titlu mondial. În minutul 66 a înscris în poarta Italiei, urmat fiind de Jairzinho (minutul 71) şi de Carlos Alberto (minutul 86). La fluierul de final al meciului, cu scorul 4-1 pentru Brazilia, iubitorii fotbalului de pe Estadio Azteca îl căutau cu privirile pe marele Pele şi pe consacratul Carlos Alberto, iar specialiştii notau contribuţia extraordinară a lui Gerson de Oliveira Nunes.

A îmbrăcat de 75 de ori tricoul pentru Sao Paulo, înainte să facă ultima sa mutare a carierei, semnând cu echipa favorită a copilăriei sale - Fluminense. A jucat în tricoul acestui club timp de două sezoane, în 57 de partide reuşind cinci goluri.

Seria de accidentări şi-a pus amprenta asupra carierei sale, el retrăgându-se din cariera sportivă în 1974. A jucat 533 de meciuri pentru cele patru cluburi pe prima scenă a fotbalului din Brazilia. A îmbrăcat tricoul Selecao în 85 de partide, pentru care a marcat 19 goluri, însă contribuţia sa reper pentru fotbalul brazilian rămâne finala turneului din 1970 împotriva naţionalei ''Squadra Azzurra''. Ultimul său meci pentru naţionala Braziliei a avut loc în iulie 1972, în victoria cu 1-0 în meciul cu naţionala Portugaliei.

După retragerea din activitate, nu a rămas departe de fenomenul fotbalistic, participând, în calitate de comentator de specialitate, la emisiuni şi transmisiuni ale unor canale media din ţara natală. Într-o generaţie celestă de jucători brazilieni la nivel de echipe de club şi de primă reprezentativă, Gerson rămâne cunoscut în istoria fotbalului drept stângul de aur al Selecao la turneul final al Cupei Mondiale din Mexic 1970. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Gabriela Badea)

* Sursa fotografiei din deschidere: thesefootballtimes.co