Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Programul Niculescu promite prosperitate într-o economie în declin! Taxele rămân, soluțiile lipsesc, promisiunile se înmulțesc!
Comisia pentru Economie AUR critică dur programul de guvernare propus de Luca Niculescu, care anunță relansarea economiei prin investiții, credite și garanții, dar nu își asumă un pachet coerent de reduceri fiscale pentru firmele românești.
În timp ce Banca Mondială și-a revizuit prognoza pentru România de la stagnare la o contracție economică de 0,5% în 2026, Niculescu prezintă un program care nu oferă suficiente soluții pentru reducerea costurilor suportate de antreprenori. Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) este o corecție utilă pentru companiile vizate, dar nu reprezintă o relaxare fiscală generală. România se confruntă cu riscul scăderii economice, iar Niculescu răspunde cu promisiuni de finanțare, fără un plan fiscal suficient pentru redresarea mediului privat.
Marea problemă a programului Niculescu este că vorbește despre competitivitate fără să reducă direct povara fiscală a majorității firmelor. Nu sunt asumate reduceri ale impozitului pe profit și pe dividende, eliminarea CASS aferente dividendelor sau majorarea plafonului pentru microîntreprinderi. Un restaurant, un atelier sau un mic producător care nu plătește IMCA nu beneficiază automat de eliminarea acestuia. Guvernul anunță o măsură punctuală, dar nu explică suficient cum vor deveni mai competitive firmele care se confruntă zilnic cu taxe, costuri energetice și cheltuieli administrative ridicate.
AUR a prezentat deja soluții economice concrete, nu doar obiective generale. Planul Simion propune reducerea taxării muncii până la un nivel cumulat de 25% pentru primii 5.000 de lei din salariul brut și simplificarea fiscalității pentru firmele mici și mijlocii. În completare, AUR a susținut revenirea TVA la 19%, reducerea impozitării dividendelor și majorarea plafonului pentru microîntreprinderi.
Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR și Președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului, a prezentat inclusiv un calendar etapizat, corelat cu reducerea deficitului bugetar, care prevede dereglementare, transformarea facturilor neachitate de stat în credite fiscale și reducerea taxării muncii pe măsură ce situația bugetară permite. Diferența este că AUR a indicat măsuri și etape de aplicare, în timp ce programul Niculescu nu stabilește un calendar comparabil de relaxare fiscală.
Nici protejarea puterii de cumpărare nu este susținută de un pachet fiscal suficient de clar. Programul Niculescu nu prezintă un calendar general de reducere a taxării muncii și nu își asumă reducerile de TVA pentru produsele indicate în analiza Comisiei de Economie. AUR a propus anterior revenirea la cotele de TVA de dinaintea majorărilor și măsuri pentru reducerea costurilor suportate de angajați și angajatori. Un program de guvernare care vorbește despre creșterea veniturilor, dar nu explică suficient cum reduce taxele și presiunea prețurilor asupra populației, riscă să rămână o colecție de intenții fără efect imediat asupra nivelului de trai, adică un program inutil pentru români.
Comisia pentru Economie AUR atrage atenția că accesul la finanțare nu poate înlocui competitivitatea economică. AUR a susținut scheme flexibile de garantare și cofinanțare pentru capitalul românesc, dar acestea trebuie însoțite de reducerea birocrației, costuri suportabile și investiții orientate către infrastructură critică, energie, agricultură și reindustrializare. Un credit poate ajuta o firmă să investească, însă nu elimină automat taxele, facturile sau obligațiile de rambursare. Niculescu nu poate transforma împrumutul într-un substitut pentru o politică economică de dezvoltare a producției românești.
Comisia pentru Economie AUR solicită Guvernului Niculescu să prezinte un calendar etapizat de reducere a taxării muncii și a poverii fiscale asupra IMM-urilor, măsuri privind impozitarea profitului și dividendelor, o evaluare a plafonului pentru microîntreprinderi și soluții pentru reducerea costurilor administrative. Totodată, cere analizarea extinderii taxării inverse a TVA în limitele cadrului european, predictibilitate fiscală și investiții prioritare în sectoarele productive. Fiecare măsură trebuie să aibă un termen, un impact bugetar estimat și indicatori verificabili privind investițiile, producția, exporturile și locurile de muncă.
Luca Niculescu nu poate pretinde că relansează economia doar pentru că promite credite, garanții și eliminarea unui impozit care nu este plătit de toate firmele. Într-un moment în care perspectivele economice se deteriorează, România are nevoie de măsuri care reduc costurile, stimulează producția și oferă antreprenorilor stabilitate. Un program de guvernare care nu arată clar cum vor plăti firmele mai puțin, cum vor produce mai mult și cum vor crea locuri de muncă nu reprezintă un răspuns suficient la riscul de contracție economică, ci doar vorbe în vânt egale cu zero.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.