Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit, aflată în Pustiul Iudeii, la aproximativ 15 km de Betleem, a fost întemeiată în anul 483.

Sfântul Sava s-a aşezat aici în anul 478, săpându-şi în stâncă o chilie, în peretele abrupt din stânga defileului Pârâului Cedrilor. În jurul peşterii sale s-au adunat mai mulţi monahi care şi-au săpat chilii în stâncă pe stânga Văii Cedronului, pe o distanţă de peste doi kilometri. Nu după mult timp, Sfântul Sava şi ucenicii săi s-au mutat pe partea vestică a prăpastiei, unde s-a format mănăstirea.

În perioada 1667-1686, mănăstirea a fost refăcută în întregime de patriarhii Nectarie şi Dositei al II-lea. În ultimele două secole, viaţa monahală de aici a urmat tradiţia, Lavra Sfântului Sava fiind mai protejată de schimbările politice din Orientul Mijlociu. (https://doxologia.ro)

În istoria acestei mănăstirii figurează şi numele unor călugări români, care au trăit aici până în 1973, când au trecut la Domnul: ieromonahul Ignatie Rădulescu, ierodiaconul Veniamin Trifan, monahul Ştefan şi monahul Marcu, portarul mănăstirii. Lor li s-a alăturat, în 1936, cuviosul Ioan de la Neamţ. (https://basilica.ro)

Părintele Ignatie Rădulescu era de loc din judeţul Prahova, iar cu metania din Mănăstirea Sinaia. Aici a stat sub ascultare peste 20 de ani, petrecând în plăcere de Dumnezeu şi învrednicindu-se de darul preoţiei.

Apoi, dorind să se închine la Mormântul Domnului, în anul 1925 a plecat la Sfintele Locuri şi a rămas în Mănăstirea Sfântul Sava din pustiul Iudeii.

Acolo se nevoiau încă doi călugări români, răbdând împreună lipsa, arşiţa şi străinătatea.

Mai târziu, aflând în apropiere o peşteră, părintele Ignatie s-a retras la pustie, săvârşind şapte ani deplini în aspră osteneală pustnicească. Iar nevoinţa, lacrimile şi ispitele de la diavoli pe care le-a răbdat acolo, singur Dumnezeu le ştie.

Întorcându-se din nou în lavră, s-a îmbolnăvit şi a zăcut cinci ani în chilie, fiind îngrijit de ierodiaconul Veniamin Trifan, fost vieţuitor în Schitul Buluc din judeţul Vrancea.

Spuneau părinţii că uneori ieşea bătrânul în uşa chiliei şi privea spre turnul din afară, unde poposeau pelerinii, dorind să vadă vreun român din ţară. Dar pentru dragostea lui Hristos răbda bărbăteşte, atât boala, cât şi străinătatea.

Într-o zi a chemat la sine pe ucenicul său şi i-a zis: "Părinte Veniamin, să fii binecuvântat de Dumnezeu şi de mine! Domnul să-ţi răsplătească dragostea cu care m-ai îngrijit! Apoi s-a luminat şi s-a veselit la faţă şi îndată şi-a dat duhul". ("Patericul Românesc", Arhimandrit Ioanichie Bălan) (surse: "Patericul Românesc", Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 2011; https://basilica.ro; https://doxologia.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: doxologia.ro