Chirurgul sud-african Christiaan Barnard a realizat primul transplant de inimă de la om la om la 3 decembrie 1967, la Spitalul Groote Schuur din Cape Town. Această intervenţie curajoasă şi carismaticul medic Barnard au atras atenţia publicului din întreaga lume. Progresul pacientului a fost urmărit de presa internaţională aproape la fiecare oră.

Christiaan Barnard s-a născut la 8 noiembrie 1922, în Beaufort West din Africa de Sud, fiind al treilea dintre cei patru fii din familia unui preot. Tatăl său s-a dedicat îngrijirii spirituale a comunităţii "de culoare" din oraş, astfel că, în circumstanţele apartheidului din Africa de Sud, primea o remuneraţie mai mică decât dacă s-ar fi îngrijit de comunitatea de albi, conform biografiei incluse în articolul ''Christiaan Barnard - chirurgul care a îndrăznit: Povestea primului transplant de la om la om", autor David K.C. Cooper, publicat pe www.ncbi.nlm.nih.gov.

După absolvirea unui liceu local, a reuşit să intre la medicină la Universitatea din Cape Town (UCT), unde era dependent financiar de două burse pe care le obţinuse. A absolvit studiile în 1946. După realizarea stagiului, s-a căsătorit şi a acceptat să lucreze pentru siguranţa unui venit fix ca medic generalist într-un orăşel situat la o oră de Cape Town. Îi plăcea munca acolo, dar, odată cu apariţia unor probleme între colegi, a demisionat şi s-a întors în Cape Town pentru a studia chirurgia. A fost o perioadă grea, pentru că nu obţinea niciun venit şi avea şi doi copii mici de întreţinut. Din fericire, a putut să se angajeze la spitalul local de boli infecţioase şi de aici i s-au deschis mai multe oportunităţi. A început să desfăşoare şi cercetări.

A primit o bursă pentru aprofundarea cunoştinţelor de chirurgie la Universitatea din Minnesota, sub mentoratul legendarului profesor Owen Wangensteen. Acolo a cunoscut pentru prima dată acest nou domeniu, al chirurgiei cardiace, Spitalul Universitar din Minneapolis numărându-se printre cele câteva centre unde se efectuau intervenţii pe cord deschis, la acea vreme.

Observând potenţialul aparatului inimă-plămân, sub coordonarea lui C. Walton Lillehei şi a colegului Richard Varco, a dobândit experienţă importantă în domeniu. După 30 de luni în SUA, s-a întors la UCT cu un oxigenerator furnizat printr-un program de finanţare de către Institutul Naţional de Sănătate din SUA. A iniţiat imediat un program de operaţii pe cord deschis cu rezultate excelente. A fost primul chirurg care a corectat anomalia Ebstein şi care a avut, cel mai probabil, cele mai bune rezultate din lume în corecţia tetralogiei Fallot, potrivit sursei citate.

La începutul anilor '60 a tras concluzia că transplantul de cord ar fi necesar pentru ajutarea pacienţilor cu insuficienţă cardiacă în stadiu terminal. Alături de fratele său, Marius, tot chirurg cardiolog, a început să facă operaţii de transplant cardiac ortotopic la câini. A studiat şi terapia imunosupresivă la pacienţii cu transplant de rinichi, alăturându-se programului de transplant condus de David Hume, în Richmond, Virginia.

Întors în Cape Town, la Groote Schuur Hospital (GSH), a efectuat un singur transplant de rinichi la un pacient care a mai trăit 20 de ani. Apoi s-a simţit pregătit să efectueze şi primul transplant de inimă. L-a rugat pe profesorul de cardiologie Velva Schrire, un clinician cunoscut, să aleagă un pacient care poate beneficia de procedură. Ambii au fost de acord ca atât donatorul, cât şi primitorul să fie de rasă albă (caucazieni), pentru a nu se interpreta că fac experimente pe persoane de culoare.

Timp de câţiva ani, până la ivirea primei ocazii de a efectua un transplant uman, "dr. Barnard experimentase tehnica chirurgicală a transplantului cardiac la animale, peste 50 de câini primind o inimă nouă", evidenţia Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" într-un articol în memoria chirurgului.

Schrire l-a identificat pe Louis Waskansky, un pacient diabetic în vârstă de 53 de ani, care era ţintuit la pat în spital, cu insuficienţă cardiacă severă din cauza bolii cardiace ischemice. Acesta a acceptat imediat, ştiind că nu are alternativă pentru a rămâne în viaţă.

La 2 decembrie 1967, Denise Darvall, o tânără în vârstă de 25 de ani, a fost adusă la GSH suferind de traumatism cerebral în urma unui accident de maşină. În câteva ore, a fost declarată în moarte cerebrală, iar tatăl ei şi-a dat acordul pentru folosirea rinichilor şi a inimii pentru transplant.

Operaţia de transplant a avut loc la 3 decembrie şi a implicat mai multe lucruri neprevăzute, dar, cu ajutorul aparatului inimă-plămâni, echipa condusă de Barnard a reuşit să menţină pacientul în viaţă până când inima primită a început să aibă ritmul de bătăi potrivit. La a treia tentativă de a deconecta aparatul, tensiunea arterială a continuat să crească.

"Normal, am simţit o mare uşurare!", mărturisea Christiaan Barnard. Aparatul inimă-plămâni putea fi acum deconectat şi cordul închis. În total, operaţia a durat aproximativ cinci ore, conform informaţiilor www.ncbi.nlm.nih.gov.

Chirurgul Barnard a lucrat cu o echipă de 30 de specialişti, din care a făcut parte şi fratele său, doctorul Marius Barnard, mâna sa dreaptă în timpul operaţiei.

Importanţa unei astfel de operaţii unice pentru Africa de Sud era evidentă. Ca dovadă, în 30 de minute după operaţie, a fost informat premierul ţării. Jurnalişti şi fotografi au venit din întreaga lume la spitalul Groote Schuur. Serviciile de radio şi televiziune din întreaga lume au transmis ştiri despre progresul domnului Waskansky. "Recuperarea imediată a domnului Waskansky a fost excelentă (...) Pentru prima dată în istoria medicală puteam observa efectul pe care l-a avut o inimă sănătoasă la un pacient, care, până atunci, era în insuficienţă cardiacă", spunea Christiaan Barnard.

Totuşi, după 12 zile, pacientul a început să aibă probleme la plămâni, a făcut pneumonie şi a decedat la 18 zile după transplant. Inima a fost ultimul organ care a cedat, iar cauza morţii a fost pneumonia. Barnard a fost devastat. Dar a continuat şi cu alte operaţii de transplant. În medie, primii patru pacienţi ai săi cu transplant de cord au mai trăit 200 de zile, o diferenţă notabilă faţă de pacienţi operaţi în alte centre din lume. Al cincilea pacient a mai trăit aproape 13 ani, iar al şaselea, peste 23 de ani.

În 1983, la 61 de ani, Christiaan Barnard s-a retras din activitate. A redactat şi editat mai multe cărţi în domeniul sănătăţii, iar cu ajutorul unor profesionişti a scris şi două autobiografii, patru romane şi încă o carte despre problemele politice ale Africii de Sud. În 1986, a acceptat să participe la un program de transplant de cord în Oklahoma City. A murit subit la 2 septembrie 2001.

La 2 septembrie 2015, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" aducea un omagiu realizatorului primei intervenţii chirurgicale de transplant de cord din lume - "un mare prieten al României şi mentor al generaţiilor de chirurgi cardiaci din întreaga lume". "La data de 2 septembrie 2001, inima doctorului Christiaan Barnard (1922-2001) a încetat sa mai bată, aşa că se cuvine să ne aducem aminte de chirurgul sud-african şi de extraordinara sa realizare, care a avut loc la data de 3 decembrie 1967, când, împreună cu o echipă formată din 30 de specialişti, a avut loc primul transplant de inimă din lume. (...) Azi, operaţia de transplant cardiac se face cu mare succes peste tot în lume, inclusiv în România.", amintea instituţia pe pagina de Facebook. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: (c) Istoria Zilei/facebook.com