logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări

POLIȚIȘTII DE IMIGRÃRI AU EFECTUAT PESTE 60 DE ACȚIUNI ÎN ULTIMELE 72 DE ORE

În ultimele 72 de ore, polițiștii de imigrări au desfășurat, atât cu forțe proprii, cât și în cooperare cu instituții cu atribuții în domeniu, 61 de acțiuni pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale a străinilor.

În urma activităților desfășurate, 20 de străini au fost depistați în situații ilegale, doi dintre aceștia fiind îndepărtați sub escortă până la punctul de trecere al frontierei, iar pentru ceilalți fie au fost îndrumați către structurile de imigrări să-și reglementeze șederea sau au fost dispuse alte măsuri.

Totodată, ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale.

În aceeași perioadă, polițiștii de imigrări au emis 1.685 de permise de ședere temporară și pe termen lung, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

În aceeași perioadă au fost eliberate și 563 de permise de ședere destinate beneficiarilor de protecție temporară.

Polițiștii de imigrări continuă acțiunile pentru respectarea legislației în domeniul migrației și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.