Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița
'Vreau doar să ajung acasă!' - O femeie de 77 de ani, găsită în toiul nopții de jandarmii din Fetești
Noaptea trecută, în jurul orei 00:30, o patrulă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița a observat o femeie în vârstă, singură, așezată pe o bancă dintr-o stație de autobuz din municipiul Fetești.
Jandarmii au oprit pentru a verifica situația, iar femeia le-a povestit că încerca să ajungă acasă încă de la ora 21:00. Problemele locomotorii și porțiunea de drum în pantă pe care trebuia să o parcurgă, au făcut-o să nu mai poată continua deplasarea în siguranță.
Femeia de 77 de ani, a refuzat transportul la spital, precizând că nu are nevoie de îngrijiri medicale și că își dorește doar să ajungă acasă.
Jandarmii au condus-o până la domiciliu și s-au asigurat că ajunge în siguranță.
Pentru femeie, ajutorul primit în acea noapte a însemnat să poată ajunge acasă în siguranță. Pentru jandarmi, a fost un gest firesc, parte din misiunea lor de a fi alături de oameni atunci când au nevoie de sprijin.
Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.