DOCUMENTAR: Introducerea de către papa Grigore al XIII-lea a unui nou sistem de calculare a timpului (5 octombrie)
Alcătuirea unui calendar, care să încorporeze atât mişcările soarelui cât şi ale lunii, a constituit o provocare reală, pe care fiecare civilizaţie a rezolvat-o în felul său, notează revista "Lumea Catholica" nr. 10/2008.
Anul nu poate să conţină un număr exact de zile sau luni. Adică, intervalul dintre echinocţiile vernale succesive, de 365,2424 zile, este cu aproximativ 11 minute mai mic decât 365 de zile şi 1/4. În acelaşi timp, intervalul între două momente de lună plină sau de lună nouă este de aproximativ 29 de zile şi 1/2, astfel încât 12 luni nu ajung decât la aproximativ 354 de zile, arată sursa citată.
În Antichitate, cel mai influent şi larg acceptat mod de rezolvare a problemei a fost calendarul iulian, introdus de Iulius Caesar în anul 45 î.Hr. Acesta devenea însă în mod iremediabil tot mai inexact, pe măsura curgerii timpului.
Ca să se rezolve pe cât posibil deviaţiile aparent mici, dar care deveneau importante pe măsura trecerii timpului, la fiecare patru ani se introducea o zi intercalară, pentru a se menţine sincronicitatea între anul calendaristic şi anul tropical.
Calendarul iulian a fost utilizat pe întreaga durată a Imperiului Roman şi în mod firesc, Biserica l-a adoptat pentru calendarul liturgic.
"Şi tot de calendarul iulian s-a servit şi Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) la calcularea datei Paştilor, care este sărbătoare mutabilă, variind de la an la an, în funcţie de echinocţiul de primăvară şi de alte elemente" ("Calendarul bisericesc şi Stilismul", pr. prof. Ene Branişte, pr. prof. Dumitru Radu, pr. Ioan Mircea - https://www.crestinortodox.ro/).
În timp, însă, calendarul iulian a rămas în urma calendarului solar. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, învăţaţii vremii, atât în Răsărit, cât şi în Apus, au sesizat faptul şi au propus căpeteniilor Bisericii îndreptarea calendarului, pentru că tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.
Astfel de propuneri au fost făcute într-o măsură mai mare în Apus, unde astronomi, matematicieni, teologi, medici chiar şi regi, ca Alfons de Castilia, între anii 1280 şi 1580, au cerut stăruitor îndreptarea calendarului şi a Pascaliei, arătând nepotrivirile calendarului iulian.
Între aceştia, unii, cum a fost Roger Bacon, unul dintre cei mai mari filosofi ai Evului Mediu (1220-1292), au făcut apel direct la papii Romei, cerând îndreptarea calendarului iulian şi arătând că Paştile se serbează greşit, echinocţiul ajungând uneori la 12 martie.
Cercetările şi solicitările repetate au determinat pe papa Grigore al XIII-lea (1572-1585) să anunţe, la 24 februarie 1582, îndreptarea calendarului iulian, ceea ce a şi făcut, suprimând 10 zile (5-14 octombrie). Şi, astfel, se readuce echinocţiul de primăvară la 21 martie, când e lună plină, ca în timpul Sinodului I de la Niceea.
De atunci, acest calendar s-a numit "gregorian" sau "stilul nou" şi a fost adoptat de toate statele catolice şi protestante din Apus (între secolele XVI-XVIII), pe când cele din Răsărit au rămas tot la calendarul iulian, până după Primul Război Mondial, când toate statele din Răsăritul Europei, cu majoritate confesională ortodoxă, au adoptat calendarul îndreptat.
România a adoptat acest calendar în 1919, iar Biserica Ortodoxă Română în 1924.
Calendarul ortodox îndreptat va ţine însă seama şi de diferenţa constatată de către astronomi, că între calendarul gregorian din 1582 şi cel astronomic exista, totuşi, o diferenţă anuală, diferenţă care, la 3.500 de ani, ar face ca şi calendarul gregorian să rămână în urmă cu o zi şi o noapte.
Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol din 1923 a hotărât astfel îndreptarea calendarului şi în Bisericile Ortodoxe, prin suprimarea diferenţei de 13 zile cu care calendarul iulian rămăsese în urma celui îndreptat (adică 21 martie în loc de 8 martie unde ajunsese calendarul iulian).
Calendarul iulian îndreptat la Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol va deveni însă mai precis decât cel gregorian prin adoptarea unui nou sistem al anilor bisecţi, adăugând o zi în plus din patru în patru ani, când luna februarie va avea 29 de zile în loc de 28 zile. Prin aceasta, în calendarul ortodox îndreptat, diferenţa dintre anul solar şi cel civil este redusă - prin modul de bisectare - până la un minimum de 2,02 secunde (anual), care face ca abia după 42.772 de zile, calendarul (îndreptat) să mai rămână în urmă cu o zi şi o noapte.
"Calendarul îndreptat, întrebuinţat de aici înainte de către ortodocşi, se va numi neo-iulian sau constantinopolitan" ("Calendarul bisericesc şi Stilismul", pr. prof. Ene Braniste, pr. prof. Dumitru Radu, pr. Ioan Mircea - https://www.crestinortodox.ro/). AGERPRES / (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.svnews.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)











