Una dintre cele mai mari ţări amplasate în culoarul comercial cunoscut drept Drumul Mătăsii, Iran găzduieşte oportunităţi turistice extraordinare, apreciate la nivel mondial. Calea ferată trans-iraniană reprezintă una dintre cele mai cunoscute atracţii turistice şi totodată una dintre cele mai bune modalităţi de cunoaştere a acestei ţări. O experienţă care uneşte locuri şi oameni, traversând patru zone climatice diferite pe o distanţă de 1.394 km unind un capăt cu altul al Iranului.

O reuşită a ingineriei moderne, presărată cu 360 de poduri şi 235 de tunele, calea ferată trans-iraniană a fost una dintre cele mai provocatoare construcţii din Iran, prin necesitatea amplasării sale şi prin mediul dificil muntos. Realizată într-o perioadă de început de secol XX (1927-1938), în care metodologiile şi tehnicile dedicate ingineriei construcţiilor nu beneficiau de aportul inovaţiilor actuale, calea ferată trans-iraniană reprezintă cu atât mai mult un succes al industriei construcţiilor din Iran, potrivit https://visitworldheritage.com. Calea ferată iniţială unea Bandar Shahpur de Bandar Shah, acest amplu traseu turistic asigură un culoar continuu de la Marea Caspică în nord-est la Golful Persic în sud-vest.

Ideea construirii unei asftel de căi ferate a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în timpul dinastiei Qajar, pe fondul extinderii relaţiilor politice şi culturale între Iran şi Europa, dar lucrările de construcţie au fost demarate în timpul conducerii lui Pahlavi I. Rolul său a fost exponenţial chiar în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, când reţeaua de cale ferată a fost folosită pentru transportul pe front a necesarului armatei sovietice în războiul împotriva Germaniei naziste, conform https://iranindepth.com/.

Lucrările, demarate în 1927, au fost rezultatul unei colaborări între guvernul iranian şi numeroşi contractori în domeniul construcţiilor din multe state. Această cale ferată a devenit cunoscută pentru amplitudinea lucrărilor de inginerie necesare adaptării traseelor abrupte şi altor dificultăţi impuse de relieful traversat. Au fost necesare excavări uriaşe de perete montan în unele zone, pentru ca în altele terenul aspru să dicteze cu precizie construirea a 174 de poduri largi, a 186 de poduri mici, 224 de tunele din care 11 spiralate. Finanţarea pentru realizarea întregului proiect, de către Fondul Naţional de Dezvoltare, a avut drept sursă sumele colectate din taxele naţionale, conform https://www.iraniantours.com. A legat capitala Teheran de Bandar Imam Khomeini în partea de sud a Iranului (la Golful Persic) şi Bandar Torkaman în partea de nord a ţării (la Marea Caspică), potrivit https://www.visitouriran.com. Traversează văi de râuri, râpe adânci şi două vârfuri montane care depăşesc 2.134 metri înălţime, potrivit https://edition.cnn.com/. Peste 40 de companii în domeniul ingineriei construcţiilor din diferite state au contribuit la realizarea proiectului.

În august 1941, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, forţe militare sovietice, britanice şi britanico-indiene au invadat Iran pentru a-şi aisgura zonele de furnizare a petrolului din această ţară şi pentru securizarea unui coridor persan energetic (o rută de alimentare din Golful Persic spre republicile din Uniunea Sovietică). În timpul prezenţei militare, aliaţii au preluat lucrări de extindere a căii ferate trans-iraniene. Inginerii militari britanici au lucrat în zona de sud, între Teheran şi Bandar Shahpur la Golful Persic. În schimb, armata sovietică, prin inginerii săi, s-a ocupat de amenajarea unei porţiuni, în zona de nord, între Teheran şi portul Bandar Shah de la Marea Caspică. Inginerii britanici au construit noi parcuri de vagoane la Bandar Shahpur, Ahvaz şi Andimeshk şi o zonă de joncţiune la Ahvaz pentru o nouă linie de cale ferată la Khorramshahr. Prin proiecte amenajate de-a lungul râului Karun, inginerii britanici au reuşit să contribuie şi la dezvoltarea unor noi proiecte asociate căii ferate. În primul trimestru al anului 1942, linia de cale ferată transporta un volum total de 978 de tone pe zi, pentru ca în 1943 să se ajungă la o capacitate totală de 5.400 de tone zilnic, ca urmare a importului de noi locomotive şi vagoane şi a asistenţei privind personal calificat, potrivit https://www.visitouriran.com.

Sub conducerea lui Mohammad Reza Pahlavi, în 1961, au avut loc lucrări de extindere a căii ferate prin Bandare Shah (cunoscut drept Bandar Torkaman) la un nou punct de oprire în Gorgan. În timpul reformelor din 1963, parte a ''revoluţiei albe'', lucrările au fost continuate prin unirea capitalei Teheran de Mashhad, Tabriz şi Isfahan.

În anii perioadei postbelice, turismul în Iran a cunoscut o perioadă de dezvoltare, cu un punct de apogeu între anii 1967-1977, când a fost considerată drept una dintre destinaţiile foarte căutate de turişti ale Orientului Mijlociu, depăşind locaţii tradiţionale precum Egipt, conform https://www.nationalgeographic.com. Numărul turiştilor care au ales Iran ca destinaţie turistică avea să scadă după evenimentele revoluţiei iraniene din 1979, urmate de conflictul iraniano-irakian. Ulterior, a urmat un set de sancţiuni care avea să afecteze economia şi îndeosebi sectorul turismului din Iran.

În prezent, în ciuda deceniilor aflate sub sancţiunile economice impuse regimului iranian, Iranul a investit masiv pentru extinderea şi modernizarea reţelei de cale ferată. Cel puţin 1.100 de km de cale ferată au fost definitivaţi în ultimii şapte ani unind reşedinţele provinciilor de capitala Teheran, potrivit https://edition.cnn.com/. În 2015, au început lucrările la prima cale ferată de mare viteză care să unească Teheran de Isfahan prin Qom şi pe care să se poată circula cu viteze de până la 300 de km pe oră, demarând, ulterior, lucrări pentru linia de mare viteză între Arak şi Qom. Ambele proiecte sunt finanţate cu credit din partea unor autorităţi din China şi beneficiază de expertiză în domeniul ingineriei din această ţară. În aprilie 2020, a fost semnat un contract de 3,56 miliarde de dolari pentru construirea a 510 km de linie electrificată care să conexeze calea ferată trans-iraniană la Ahvaz şi care traversează masivul Zagros la Isfahan.

Calea ferată trans-iraniană traversează numeroase parcuri naţionale şi zone sălbatice cu faună şi floră neafectate de intervenţia umană, printre care se numără pădurile Hyrcanian, înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO, şi Masivul Damavand (cel mai înalt vârf din Iran), care atrage căţărători din întreaga lume, potrivit https://www.nationalgeographic.com.

Comitetul pentru patrimoniul mondial al agenţiei specializate a ONU UNESCO a inclus, la 25 iulie 2021, calea ferată trans-iraniană în lista Patrimoniului Mondial, cu prilejul celei de-a 44-a sesiuni, desfăşurate online, de la Fuzhou (China). AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Ionela Gavril, editor online: Adrian Dãdârlat)

Sursa foto: iranindepth.com