Francisc de Assisi a fost sanctificat la doi ani de la moartea sa, în 1228, de către papa Grigore al IX-lea. În 1230, osemintele sale au fost transferate în bazilica în care se află şi astăzi.

În 1939, Papa Pius al XII-lea l-a proclamat Patron principal al Italiei, numindu-l "cel mai italian dintre sfinţi şi cel mai sfânt dintre italieni" (https://www.sfinticatolici.ro).

În calendarul catolic, sărbătoarea Sfântului Francisc de Assisi este marcată în ziua de 4 octombrie.

S-a născut în anul 1182, fiind primul copil al soţilor Petru şi Pica Bernardone. Tatăl său era negustor de stofe. La întoarcerea dintr-o călătorie în Franţa, ia cunoştinţă de naşterea primului său copil, căruia la botez i s-a dat numele de Ioan. Din simpatie faţă de ţara din care tocmai se întorsese, a hotărât însă să-i schimbe numele în Francesco, cu înţelesul de "francez".

Francisc, primul născut, era destinat comerţului, ca şi tatăl său. Crescând în vârstă, acesta nu părea să-l dezamăgească. Era inteligent, uşuratic, gentil şi, chiar dacă puţin cheltuitor, toţi îl admirau şi îl recunoşteau ca rege al tineretului din Assisi (https://www.sfinticatolici.ro).

Viitorul însă pentru tânărul Francisc a fost altfel decât îl dorea tatăl său. În timpul unei lupte dintre Assisi şi Perugia, Francisc cade prizonier. După un an, la întoarcerea acasă, se îmbolnăveşte. Recăpătându-şi sănătatea este dezgustat faţă de petrecerile şi bucuriile de mai înainte şi i se pare că va găsi adevărata mulţumire în fapte de vitejie pentru apărarea Locurilor Sfinte, pregătindu-se să meargă în Cruciadă.

Pe drum, a auzit o voce şi din cuvintele spuse a înţeles că trebuia să se dedice celor săraci şi suferinzi. Se reîntoarce la Assisi şi începe a se amesteca printre cei săraci, a vizita spitalele, a petrece multe ore în faţa unui Crucifix din bisericuţa Sfântului Damian, aflată în afara oraşului Assisi.

Francisc începe un nou fel de viaţă, trăind din munca sa, sau din mila celorlalţi.

În curând, în jurul lui Francisc s-a adunat un grup de doisprezece concetăţeni din Assisi, care, urmând sfatul evanghelic şi îndemnul lui, au dăruit averile lor săracilor şi au îmbrăţişat viaţa de pocăinţă şi sărăcie propusă de el.

Pentru aceştia a scris un regulament intitulat: "Regula et vita fratrum minorum", "Regula şi viaţa fraţilor minori", şi împreună au cerut papei aprobarea noului mod de viaţă. Papa Inocenţiu al III-lea le-a dat binecuvântarea sa pentru noul fel de viaţă călugărească.

Atunci a luat fiinţă "Ordinul Fraţilor Minori" sau Ordinul I franciscan, în anul 1209.

Sub îndrumarea sa a luat fiinţă şi al II-lea Ordin franciscan, pentru femei, ordinul călugăriţelor Clarisse, care se va răspândi foarte repede în întreaga Europă.

Iar pentru persoanele care nu se simţeau chemate să părăsească viaţa obişnuită în familie, Francisc întemeiază al III-lea Ordin franciscan, deschis tuturor credincioşilor dornici de o trăire mai intensă a desăvârşirii creştineşti. În rândurile acestui ordin vor intra bărbaţi şi femei din toate stările sociale, tineri şi bătrâni, oameni învăţaţi, precum şi neştiutori de carte, laici şi clerici.

Înainte cu doi ani de moartea sa, Francisc de Assisi a primit stigmatele - semne ale suferinţei fizice, potrivit rănilor pe care Mântuitorul le-a avut pe cruce.

Între timp a început însă să-şi piardă vederea. La porunca superiorilor, încredinţase altora conducerea Ordinului întemeiat de el, s-a supus unor tratamente dureroase, care însă nu au făcut decât să-i mărească suferinţa. A murit la 3 octombrie 1226. Trupul i-a fost aşezat în bisericuţa Sfântul Gheorghe din Assisi, deşi în timpul vieţii el ceruse ca rămăşiţele pământeşti să-i fie aruncate pe Colina Iadului, unde erau îngropaţi sinucigaşii şi condamnaţii. (sursa: https://www.sfinticatolici.ro - "Vieţile sfinţilor", Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: (c) infoghid