Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, unul dintre marii proroci ai Vechiului Testament, este cinstit, în fiecare an, pe 20 iulie, de Biserica Ortodoxă. În Bucureşti, opt parohii îşi sărbătoresc hramul principal sau secundar al Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, potrivit site-ului basilica.ro.

Sfântul Ilie a readus poporul lui Israel la credinţa în Dumnezeu şi a înlăturat cultul zeului sirian Baal. La încheierea activităţii sale profetice, Ilie a fost luat cu trupul la cer, într-un car de foc. Este considerat sfântul care mijloceşte înaintea lui Dumnezeu aducerea de ploaie pe pământ. Poporul român are mare evlavie la acest sfânt proroc, fapt pentru care în Patriarhia Română există numeroase lăcaşuri de cult care îl au ca patron spiritual, menţionează sursa citată.

Între aceste lăcaşuri se regăseşte şi Biserica Sfântul Ilie - Gorgani, o biserică parohială aflată în centrul municipiului Bucureşti. De pe Podul Izvor spre Parcul Cişmigiu, privind în dreapta, se poate observa printre blocuri o biserică albă, ridicată pe o movilă de pământ, cu un aspect impunător, conferit şi de treptele monumentale din marmură, ce-i străjuiesc intrarea.

Biserica deţine o icoană a Sfântului Prooroc Ilie, datată din secolul al XVII-lea, de o deosebită frumuseţe, premiată la Expoziţia de Artă bizantină şi românească de la Berna (Elveţia), între 1938-1939. Se pare că această valoroasă icoană ar fi fost icoana de hram a vechii biserici, pe locul căreia s-a construit actualul lăcaş.

La intrare se află pridvorul, pe care se sprijină turla, construită în 1935, şi în care sunt adăpostite şi clopotele bisericii, unul mai mare, cu o inscripţie în limba poloneză, turnat în Polonia, în 1834, şi un altul mai mic, cu o inscripţie în chirilică. Se pare că turla precedentă a fost construită din lemn, iar în momentul când a devenit impracticabilă s-a recurs la construirea celei din zid, pe care o putem vedea şi astăzi, şi care dă bisericii o înfăţişare somptuoasă.

Portalul uşii de la intrare este sculptat în piatră, cu elemente artistice care aparţin artei post-brâncoveneşti. Din punct de vedere arhitectonic, biserica are un stil aparte, având la bază un plan grecesc, fiind, totuşi, un produs al artei ecleziale româneşti din secolul al XIX-lea, caracterizată de numeroase împrumuturi şi îmbinări între diferite stiluri.

Potrivit pisaniei de la intrare, actuala biserică, cu hramul Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, a fost zidită din temelii, în timpul domnitorului Ioan Caragea Voevod (1812-1818), ajutat de paharnicul Manolache Hrisoscoleo şi de soţia acestuia, Elena, de clucerul Radu Voinescu, de paharnicul Ştefan Voinescu şi de epitropul Gheorghe Artino, precum şi de breasla neguţătorilor cojocari. Interiorul a fost poleit în timpul domniei lui Alexandru Nicolae Suţu Voevod, în timpul căruia s-a scris şi pisania, în noiembrie 1819, menţionează www.sfiliegorgani.ro.

Biserica este construită sub formă de navă, având dimensiunile de 29x16 metri, interiorul fiind împărţit în trei culoare cu câte două rânduri de strane şi zece stâlpi de lemn (cinci de-o parte şi cinci de alta), care susţin o boltă semicilindrică, pe centru, iar în laterale tavane tencuite de şipci. În interiorul bisericii, s-a continuat, la început de secol XXI, consolidarea stâlpilor de lemn. Au fost înlăturate stranele din partea nordică, pentru a fi construită centura de beton armat şi sub stâlpii din această zonă.

În 1913, s-a refăcut în tempera pictura iniţială a bisericii, de către Constantin Popescu, continuată fiind de pictorul Corbu. Numele primilor pictori au rămas necunoscute. Mai târziu, în 1936-1937, pictorul Alexandru Basarab, a zugrăvit biserica într-un stil cu accente occidentale (frescă), pictură ce s-a deteriorat în timp. În 1982, s-a hotărât refacerea vechii picturi, lucrările fiind începute de pictorul Pavel Chichişan, care, după ce a pictat Sfântul Altar şi partea superioară a naosului, a trecut la cele veşnice, Elisabeta Ursu terminând lucrarea, în 1993. Din pictura anterioară s-au păstrat un medalion cu Sfântul Eustaţiu, în partea sudică, şi două chipuri de heruvimi. Pridvorul a fost pictat în frescă, în anul 2006, de către pictorii Dragoş Cristian Dricu şi Iulian Lembrău, din Craiova, după cum este descris site-ul aşezării de cult.

Catapeteasma este formată din icoane zugrăvite în Grecia, la Muntele Athos, dintre care, de o mare valoare artistică, sunt cele zece împărăteşti.

Lucrări de consolidare şi restaurare a bisericii au continuat şi la începutul secolului XXI. Reamenajarea incintei în vedere construirii unui corp anexă nou, pentru funcţiuni conexe: sală pentru cateheze, bibliotecă, etc. Prioritare au fost intervenţiile structurale pentru consolidarea, restaurarea şi amenajarea bisericii.

A fost finalizată curăţarea zidurilor exterioare ale bisericii, prin înlăturarea tencuielii şi a zidăriei deteriorate, care a fost refăcută cu cărămidă de epocă, iar acolo unde au existat fisuri, s-a injectat o soluţie specială de ancorare. În partea de sus a zidurilor, de-a lungul întregului perimetru al bisericii, s-au refăcut zidăria şi cornişa pe o înălţime de 60 cm. În partea superioară a fost turnată centura perimetrală de beton armat (15 mc), care are o lăţime de 90 cm şi o înălţime de 25 cm. Ea este ancorată de zid cu dornuri din oţel beton de diametru 16 mm şi lungime de 180 cm.

Cercetările ulterioare au scos la iveală mai multe vestigii dintr-o construcţie anterioară prezentei biserici, care se presupune că provin de la vechea biserică, despre care se consideră că a fost construită din lemn. În partea de sud a bisericii a fost definitivată cercetarea arheologică, în urma căreia au fost descoperite osemintele reînhumate ulterior tot în această zonă, într-o criptă amenajată special. În interior, în partea sudică, se aflau deja şase morminte, acoperite cu lespezi de piatră şi inscripţii chirilice şi greceşti (1814-1834).

Cea mai veche menţiune asupra bisericii pare a fi cea pe care o găsim în hrisovul lui Matei Basarab, din 6 august 1639. În timpul domniei lui Şerban Cantacuzino (1678-1688), a fost închinată ca metoh mănăstirii sale de la Cotroceni. Biserica exista şi în timpul lui Constantin Brâncoveanu, în jurul anului 1694, când primeşte de la acesta, ca danie, un clopot, menţionează www.sfiliegorgani.ro. Lăcaşul a fost reconstruit în secolul XIX şi este înregistrat ca monument istoric. (alte surse: "Din vechiul Bucureşti, biserici, curţi domneşti şi hanuri după două planuri inedite dela sfârşitul veacului al XVIII-lea", de George D. Florescu, Bucureşti, 1935) AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: sfiliegorgani.ro