Cehia preia, la 1 iulie 2022, preşedinţia rotativă a Uniunii Europene (iulie-decembrie 2022)
La 1 ianuarie 2022, Cehia preia de la Franţa preşedinţia rotativă a Uniunii Europene (UE) pentru o perioadă de şase luni. Statele membre care deţin preşedinţia Uniunii lucrează împreună în grupuri de câte trei, numite "trio-uri", pentru o perioadă de 18 luni. Trio-ul actual este format din Franţa (ian.-iun. 2022), Cehia (iul.-dec. 2022) şi Suedia (ian.-iun. 2023), conform site-ului https://www.consilium.europa.eu/.
Cehia a mai deţinut preşedinţia UE o singură dată în perioada ianuarie-iunie 2009, precizează site-ul https://www.idnes.cz/.
Sloganul, logo-ul şi priorităţile preşedinţiei cehe
Sloganul preşedinţiei cehe la Uniunea Eurpeană este "Europe as a task: rethink, rebuild, repower", făcând referire la discursul preşedintelui ceh Václav Havel, din 1996, cu prilejul ceremonialului Premiul Carol cel Mare - discurs care a fost intitulat intitulat "Europe as a Task". Astfel, în contextul internaţional de atunci, favorabil democraţiilor occidentale, Havel le-a cerut europenilor să-şi redescopere conştiinţa şi să-şi asume responsabilitatea pentru provocările globale de mediu, sociale şi economice, se arată pe site-ul oficial al preşedinţiei cehe, https://czech-presidency.consilium.europa.eu/.
Logo-ul preşedinţiei Cehiei îl are la bază pe cel al primei preşedinţii cehe a Consiliului UE din 2009. Este vorba despre 27 de romburi, dispuse în formă de cerc, reprezentându-le pe cele 27 de state membre.
Conform unui anunţ făcut, la 16 iunie 2022, de prim-ministrul ceh, Petr Fiala, preşedinţia cehă a Consiliului Uniunii Europene va acorda prioritate organizării unui summit privind reconstrucţia Ucrainei şi lansării unui plan Marshall pentru această ţară. "Am dori să organizăm un summit privind reconstrucţia postbelică a Ucrainei cu un plan Marshall, în prezenţa preşedintelui ucrainean Zelenski", a declarat prim-ministrul ceh la 16 iunie, conform site-ului preşedinţiei cehe, https://czech-presidency.consilium.europa.eu/.
Cehia se va concentra, pe parcursul preşedinţiei sale, asupra unor priorităţi precum:
* gestionarea crizei refugiaţilor şi reconstrucţia post-război a Ucrainei;
* securitatea energetică, consolidarea apărării UE;
* rezilienţa strategică a economiei europene;
* rezilienţa instituţiilor democratice.
În privinţa crizei refugiaţilor, Cehia îşi propune să se concentreze pe transferuri flexibile de fonduri către Ucraina, asigurarea unui acces sigur la educaţie pentru copiii ucrainieni, refacerea infrastructurii critice, asigurarea serviciilor de bază, consolidarea rezilienţei şi redresării şi stabilităţii economice în Ucraina etc.
Referitor la securitatea energetică, Preşedinţia cehă se canalizează pe implementarea accelerată a REPowerEU, a cărui componentă principală este diversificarea surselor, inclusiv logistica, economiile de energie şi accelerarea tranziţiei la surse de energie regenerabile cu emisii scăzute.
Având în vedere instabilitatea globală în creştere, preşedinţia cehă se va concentra pe capabilităţile de apărare şi securitate, în special pe parteneriatul cu NATO. De asemenea, preşedinţia va contribui la sprijinirea implementării subiectelor cheie în cadrul proiectului Busola Strategică.
Cu privire la rezilienţa strategică a economiei europene, preşedinţia are în vedere sprijin direcţionat pentru competitivitatea tehnologică bazată pe capacităţi proprii de producţie, împreună cu aprofundarea comerţului liber cu naţiunile democratice din lume.
Referindu-se la rezilienţa instituţiilor democratice, preşedinţia cehă se va concentra asupra consolidării rezilienţei instituţiilor care au o influenţă majoră în menţinerea şi dezvoltarea valorilor democraţiei şi statului de drept în UE. Acestea includ, de exemplu, finanţarea transparentă a partidelor politice, independenţa mass-media şi un dialog deschis cu cetăţenii. În plus, Cehia se va concentra şi pe respectarea şi consolidarea libertăţilor şi a valorilor europene atât în mediile offline, cât şi online.
Temele prioritare ale trio-ului Franţa-Cehia-Suedia, potrivit site-ului https://data.consilium.europa.eu/, sunt:
* protecţia cetăţenilor şi a libertăţilor acestora, cu accent pe respectarea şi protecţia valorilor europene - democraţia, statul de drept, egalitatea între femei şi bărbaţi etc. - şi pe consolidarea spaţiului Schengen şi a politicii europene privind azilul şi migraţia;
* promovarea unui nou model european de creştere şi investiţii, bazat pe o creştere verde şi durabilă şi pe suveranitatea industrială şi digitală europeană;
* construirea unei Europe mai verzi, mai echitabile din punct de vedere social şi mai protective în ceea ce priveşte sănătatea cetăţenilor europeni;
* o Europă globală, actor mondial care promovează multilateralismul şi relaţii reînnoite cu partenerii săi, în paralel cu împărtăşirea unei viziuni comune a celor 27 state membre în ceea ce priveşte ameninţările strategice.
Programul pe 18 luni al celor trei state reiterează, de asemenea, angajamentul Uniunii Europene în lupta împotriva pandemiei de COVID-19 şi a consecinţelor sale economice şi sociale, informează site-ul https://presidence-francaise.consilium.europa.eu/.
Trio-ul anterior a fost format din Germania (iul.- dec. 2020), Portugalia (ian.-iun. 2021) şi Slovenia (iul.-dec. 2021), conform site-urilor https://eur-lex.europa.eu/ şi www.eu2020.de.
Puternic marcat de pandemia de COVID-19, programul comun al trio-ului a făcut astfel lupta împotriva coronavirusului şi a consecinţelor sale economice şi sociale prioritatea numărul 1. De asemenea, adoptarea bugetului multianual al UE 2021-2027 a fost unul dintre cele mai importante proiecte ale trioului. Printre celelalte priorităţi de pe agenda sa, s-au numărat: promovarea unei Europe sociale, tranziţiile verzi şi digitale şi căutarea de răspunsuri europene la întrebările legate de migraţie.
***
Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene se asigură prin rotaţie, la fiecare şase luni, între statele membre ale UE, în decursul acestei perioade statul membru asigurând continuitatea agendei UE în cadrul Consiliului şi conducând reuniunile acestei formaţiuni.
Sistemul de conducere rotativă a fost introdus prin Tratatul de la Lisabona, în 2009. Trio-ul stabileşte obiective pe termen lung şi pregăteşte o agendă comună, determinând subiectele şi aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pe o perioadă de 18 luni. În baza acestui program, fiecare dintre cele trei ţări îşi pregăteşte propriul său program, mai detaliat, pentru şase luni, conform site-ului www.consilium.europa.eu.
Preşedinţia are două misiuni principale: planificarea şi conducerea reuniunilor din cadrul Consiliului şi al grupurilor sale de pregătire şi reprezentarea Consiliului în relaţiile cu celelalte instituţii ale UE.
În ceea ce priveşte planificarea şi conducerea reuniunilor, preşedinţia conduce întâlnirile formale din cadrul diferitelor formaţiuni ale Consiliului (cu excepţia Consiliului Afaceri Externe), se asigură că discuţiile se desfăşoară în acord cu Regulamentul de procedură şi metodele de lucru ale Consiliului şi organizează, de asemenea, şi reuniuni informale la Bruxelles şi în ţara care asigură preşedinţia prin rotaţie.
Cu privire la rolul său de reprezentare, preşedinţia UE reprezintă Consiliul în relaţiile cu celelalte instituţii ale UE, în special cu Comisia şi cu Parlamentul European. Rolul său este de a încerca obţinerea unui acord privind dosarele legislative prin aşa-numitele triloguri sau prin reuniuni de negociere informale şi prin reuniuni ale Comitetului de conciliere.
Din punct de vedere statistic, legislaţia luată în considerare în timpul unei preşedinţii depinde de iniţiativele Agendei Strategice a UE. De asemenea, circa 500-700 de propuneri legislative sunt luate în discuţie în fiecare perioadă de şase luni, scrie site-ul www.gov.si. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: czech-presidency.consilium.europa.eu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant
Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)
Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr
23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)
Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie
Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)













