Peter Paul Rubens a fost unul dintre cei mai importanţi artişti flamanzi, un extraordinar reprezentant al artei secolului al XVII-lea a nordului Europei. A lăsat o vastă operă artistică, dar a îndeplinit şi un important rol diplomatic în politica şi diplomaţia europeană a secolului al XVII-lea, conform site-ului www.nationalgallery.org.uk.

Ca artist şi ca om, cu extraordinara lui personalitate, Rubens i-a atras atât pe contemporani, cât şi pe exegeţii de mai târziu, în egală măsură. În 1604, filologul, filosoful şi umanistul catolic flamand Justus Lipsius îi scria prietenului său filologul, polemistul şi diplomatul german Kaspar Scioppius că ''Rubens al nostru s-a reîntors, îl cunoşti, nu poţi decât să-l iubeşti''. Începând cu pictorul şi anticarul italian Giovanni Bellori, care a scris despre Rubens încă din 1672, atracţia pentru genialul artist nu s-a stins niciodată, şi au fost nenumăraţi criticii săi, menţionează volumul ''Universul lui Rubens'', Jacob Burckhardt, Editura Meridiane, 1978.

Peter Paul Rubens s-a născut la 28 iunie 1577, la Siegen, în Germania, dar la vârsta de 10 ani s-a mutat şi a studiat la şcoala din Antwerpen. S-a angajat la vârsta de 13 ani, însă a început să se pregătească şi de cariera de artist. Timp de opt ani şi-a continuat pregătirea în Italia şi în Spania. Decesul mamei sale l-a determinat să revină la Antwerpen. Reputaţia sa l-a recomandat, iar la 33 de ani, în 1609, a fost numit pictor la curtea conducătorilor Olandei, arhiducelui Albert şi soţiei acestuia Isabella.

Munca sa a fost intens influenţată în perioada 1608-1612 de mişcarea Caravaggio şi de opera lui Michelangelo, câteva pânze reprezentative fiind ''Buna Vestire'', ''Hristos cel Răstignit'', ''Pedeapsa lui Prometeu'', ''Sfântul Apostol Iacov''.

Între anii 1610-1614 dă marile semnale ce-i vor deschide porţile faimei: ''Înălţarea crucii'' şi îndeosebi ''Coborârea de pe cruce'' (catedrala din Anvers). Un şuvoi de lumină, alcătuit din giulgiu, din trupul lui Hristos, din părul Magdalenei, curge din colţul din dreapta sus în colţul stânga jos. Unul dintre personajele care au desprins trupul arată o musculatură tumultoasă, celălalt ţine giulgiul din dinţi. Ceea ce stârneşte admiraţia pentru pictorii din Anvers e că asemenea noutăţi insolite nu-i stingheresc şi că superioritatea lui Rubens e imediat acceptată, potrivit volumului ''Istoria ilustrată a picturii'', Editura Meridiane, 1968.

Îndată după aceea produce într-un ritm de necrezut tablouri religioase, scene de martiriu, scene mitologice, bătălii, vânători, ba chiar peisaje. Pânza e mereu plină de forme în mişcare, de corpuri exaltate. ''Coborârea de pe cruce'' şi ''Răpirea fiicelor lui Leucip'' luminează întreaga sală din Vechea Pinacotecă de la Munchen, unde sunt expuse.

A fost şi un împătimit colecţionar de sculpturi vechi, monede. Şi-a amenajat un studio propriu, în care erau prezente şi caracteristicile stilului italian al atelierelor de lucru.

Din 1620, caracteristicile stilului baroc şi-au făcut debutul în opera lui Rubens. Se desprindeau în lucrările sale expresia elevată, elementele dramatice masive şi piese de mărimi monumentale. Propaganda triumfalistă a Contrareformei îşi găseşte rezonanţa în opera artistului flamand. Un exemplu distinctiv este opera ''The Fall of the Damned'' (găzduită de pinacoteca Alte din Munchen), indică site-ul barokinvlaanderen.vlaamsekunstcollectie.be.

În 1622 a fost desemnat să realizeze un proiect amplu la Paris pentru Maria de Medici, văduva regelui Henric al IV-lea al Franţei. A reuşit să transpună doar o jumătate din proiectul asumat, vizând două galerii, cardinalul Richelieu văzând în Rubens o ameninţare, drept pentru care definitivarea demersului asumat a fost abandonat.

A desfăşurat acţiuni diplomatice de la mijlocul anilor 1620. Moartea arhiducelui Albert, în 1621, nu a însemnat sfârşitul activităţii sale diplomatice, devenind reprezentantul diplomatic pentru soţia fostului conducător, Isabella. A fost desemnat să poarte tratative diplomatice în Franţa şi în Anglia.

Calitatea sa de pictor i-a permis să aibă libertatea de mişcare în cancelariile străine fără să trezească suspiciuni şi să poată astfel desfăşura activitatea diplomatică timp de 18 luni. S-a întors la Antwerpen, unde s-a dedicat în totalitate picturii. Unul dintre cei mai importanţi lideri care i-au încredinţat lucrări a fost regele Filip al IV-lea al Spaniei, realizând pentru acesta 80 de lucrări.

În ultima sa parte a vieţii, stilul său artistic a cunoscut o manifestare mai lirică. A realizat numeroase peisaje, mai degrabă pentru propria sa mângâiere sufletească decât pentru a le destina comercializării. Însă, această deschidere nu a estompat transpunerea tematicii mitologice, care a rămas pregnant prezentă în lucrările sale. În acest ciclu merită menţionate ''Metamorphoses of Ovid'' (''Metamorfozele lui Ovidiu'').

A suferit de gută, iar în 1639 s-a confruntat cu o criză care i-a afectat iremediabil starea de sănătate şi a murit câteva luni mai târziu, în 30 mai 1640, conform site-ului www.nationalgallery.org.uk. A fost înmormântat în biserica Sfântul Iacob din Anvers, mormântul fiind dispus chiar sub tabloul său - ''Sacra Conversaţie'', unde se prezentase şi pe sine în chip de cavaler. AGERPRES/(Documentare - Liviu-Ioan Tatu, Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Foto: www.imdb.com