DOCUMENTAR: 145 de ani de la naşterea scriitorului Hermann Hesse (2 iulie)
Scriitorul Hermann Hesse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1946, cunoscut pentru capodopere precum "Jocul cu mărgele de sticlă" sau "Lupul de stepă", s-a născut la 2 iulie 1877, la Calw, în Germania.
Copilăria sa la Calw a fost întreruptă de câţiva ani în care a locuit la Basel, în Elveţia (1880-1886). Tatăl său era de origine germano-baltică, iar mama era elveţiancă.
Conform autobiografiei publicate pe site-ul https://www.nobelprize.org/ (publicată în seria "Les Prix Nobel" - 1946 şi republicată, mai târziu în "Nobel Lectures"), şi-a petrecut majoritatea anilor de şcoală la Wuerttemberg şi la seminarul teologic al mănăstirii din Maulbronn. El însuşi mărturisea că era bun la limbile latină şi greacă, dar că s-a încadrat cu greu în tiparul educaţiei pietiste care "urmărea supunerea şi eliminarea personalităţii individuale". La vârsta de 12 ani, îşi dorea să devină poet. Ca urmare a tentativelor suicidare, a fost plasat pentru o perioadă de timp în azile de bătrâni.
A părăsit seminarul şi liceul şi a devenit ucenic la un mecanic. De la 19 ani a început să lucreze în anticariate şi librării, în Tübingen şi Basel.
La sfârşitul anului 1899, i-a apărut un volum de poezii ("Cântece romantice"), urmat de alte mici publicaţii care au rămas la fel de neobservate. În 1904, romanul "Peter Camenzind" a avut un succes rapid.
În 1904, s-a căsătorit cu Maria Bernoulli, cu care a avut trei fii. S-a mutat la ţară, ducând o viaţă rurală, departe de oraşe şi civilizaţie: la Gaienhofen de pe lacul Constanţa, iar apoi lângă Berna şi în Montagnola, lângă Lugano. În acea perioadă a scris romanele "L'Orniere" (1906) şi "Gertrude" (1910).
În perioada Primului Război Mondial şi în perioada interbelică a intrat în conflict cu autorităţile şi a denunţat violenţa. A fost co-editor al "Deutsche Interniertenzeitung"/"Jurnalul internaţilor germani" (1916-1917), editor al "Sonntagsbote für die deutschen Kriegsgefangenen"/"Poştă de duminică pentru prizonierii de război germani" (1916-1919) şi responsabil cu "Biblioteca prizonierilor de război germani".
Articolul "Neue Zürcher Zeitung/O Freunde, nicht diese Töne" (1913), în care îi invita pe intelectualii germani să nu cadă în polemici naţionaliste, l-a atras în violente dispute politice, în care presa germană l-a atacat. A fost susţinut de prietenul său Theodor Heuss, dar şi de scriitorul francez Romain Rolland.
În 1923, a renunţat la cetăţenia germană şi obţinut cetăţenia elveţiană. După divorţul de prima soţie, a trăit mulţi ani singur, apoi s-a recăsătorit.
În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a lucrat la una dintre capodoperele sale, "Glasperlenspiel"/"Jocul cu mărgele de sticlă" (publicată şi cu titlul "Magister Ludi")", un roman în două volume, apărut în anul 1943.
Dintre filozofii occidentali, a fost influenţat într-o mare măsură de Platon, Spinoza, Schopenhauer şi Nietzsche. Dar, spune el în autobiografia citată mai sus, aceste influenţe nu au fost la fel de mari ca filozofia indiană şi, mai târziu, cea chineză.
Dintre cele mai reprezentative opere, amintim: poeziile (ediţie colectată, Zürich, 1942), poveştile "Knulp" (1915), "Demian" (1919), "Siddhartha" (1922), "Der Steppenwolf"/"Lupul de stepă" (1927), "Narziss und Goldmund"/"Narcis şi Gură-de-Aur" (1930), "Die Morgenlandfahrt"/"Călătoria spre Est" (1932), volumul "Gedenkblätter" (1937, reeditat în 1962), eseuri politice "Krieg und Frieden" (1946), mai scrie site-ul https://www.nobelprize.org/.
Romanul lui Hesse, "Demian", impregnat de simbolism jungian şi freudian, a fost puternic influenţat de interesul autorului pentru psihanaliză, Hesse însuşi fiind supus psihanalizei de către Carl Jung. Romanul mai ilustrează conflictul dintre dorinţele unui tânăr şi morala strictă stabilită de figurile parentale, conform site-ului https://theculturetrip.com/.
"Siddhartha" ilustrează pasiunea lui Hesse pentru filosofia budistă şi cultura indiană, moştenite de la mama sa, care a desfăşurat o lucrare misionară în India. Simplitatea, dar şi natura lirică a limbajului, îi conferă romanului dimensiuni în mişcare, ce aveau să persiste peste ani, notează site-ul https://www.newyorker.com/.
"Steppenwolf" urmăreşte traseul psihologic şi emoţional al lui Harry Haller, un savant neadaptat societăţii şi epocii în care trăieşte, intolerant la superficialitatea celor din jur. Haller transpare a fi jumătate om şi jumătate lup - singuratic, introspect, taciturn. Hesse foloseşte figura animalului ca metaforă pentru a contrasta două stiluri de viaţă: omul şi lupul. Pe de o parte, omul este preocupat de comportamentul civilizat, de ideile pozitive, de sentimentele nobile şi de concepţia despre frumuseţea lucrurilor. În schimb, lupul este simbolul duşmanului umanităţii şi al obiceiurilor acceptate social, scrie site-ul https://www.actualidadliteratura.com/.
Romanul "Jocul cu mărgele de sticlă" este o meditaţie asupra ideii de integrare a gândirii în acţiune şi în viaţa de zi cu zi. Romanul povesteşte viaţa lui Joseph Knecht, membru într-un grup de intelectuali de elită, care trăieşte în Europa secolului al XXIII-lea. Aceştia trăiesc şi lucrează izolaţi de restul lumii şi ţelul lor în viaţă este să devină cât mai buni la jocul cu mărgele de sticlă. Natura jocului nu este niciodată explicată pe deplin, dar este clar că acesta implică o sinteză dintre domenii precum filosofie, istorie, matematică, literatură, logică etc. Knecht, personajul principal, părăseşte comunitatea, pentru a trăi lucruri necunoscute şi pentru a experimenta viaţa în afara jocului cu mărgele de sticlă, conform site-ului https://carturesti.ro/.
În 1946, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură pentru scrierile sale, care "exemplifică idealurile umanitare clasice şi calităţile înalte ale stilului". A mai primit Premiul Bauernfeld (19050, Premiul Gottfried Keller (1936), Premiul Goethe (1946) şi Premiul pentru Pace al Librăriilor Germane (1955).
A murit la 9 august 1962. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.imdb.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











