SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 iunie
Ortodoxe
Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Niceta de Remesiana (Dezlegare la peşte)
Greco-catolice
Naşterea Sf. Pf. Ioan Botezătorul (Sânzienele)
Romano-catolice
Preasfânta Inimă a Lui Iisus
Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica) este sărbătorită de Biserică în ziua de 24 iunie.
Părinţii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, preotul Zaharia şi Elisabeta, nu aveau copii şi erau înaintaţi în vârstă. După rugăciuni stăruitoare înălţate la Dumnezeu pentru a putea avea un fiu, dorinţa le-a fost îndeplinită într-un târziu, când, potrivit cu legea firii, această naştere era imposibilă şi numai printr-o minune se putea întâmpla.
"Naşterea cea minunată a Sfântului Ioan a fost înaintemergătoare Naşterii lui Hristos, cea minunată. Minunea se aştepta după minune; după maica cea stearpă, Maica cea pururea Fecioară; după naşterea cea minunată a Elisabetei, naşterea cea străină a Fecioarei, pentru că la amândouă Maicile, rânduiala naşterii covârşea rânduielile firii, Dumnezeu voind aşa, Căruia toată firea îi este slujitoare ca unui Ziditor" (Vieţile Sfinţilor).
Vestea naşterii Sfântul Proroc şi Botezător Ioan s-a făcut prin mijlocirea Arhanghelului Gavriil, care s-a arătat preotului Zaharia pe când acesta slujea la Templu, spunându-i: "Femeia ta va naşte fiu şi mulţi se vor bucura de naşterea lui!" ("Vieţile sfinţilor").
Nu un înger oarecare a fost trimis de Dumnezeu să vestească naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, spune arhimandritul Cleopa Ilie, ci Arhanghelul Gavriil, care va vesti şi Fecioarei Maria că va naşte pe Hristos.
Iar pentru că nu a crezut cuvintele Arhanghelului Gavriil, trimis de Dumnezeu să vestească naşterea unui fiu, preotul Zaharia a fost pedepsit prin neputinţa de a vorbi până la naşterea pruncului când, revenindu-i glasul, a rostit numele pe care noul-născut urma să-l poarte.
Aflând de naşterea minunată a lui Ioan şi crezând că el ar putea fi Mesia, regele Irod a poruncit soldaţilor să îl caute şi să îl omoare. În acest timp, mama pruncului, Elisabeta, l-a luat şi a fugit, ascunzându-se în munţi, de cealaltă parte a Iordanului.
Negăsind copilul, au fost trimişi soldaţi la preotul Zaharia, pentru a le spune unde este ascunzătoarea. Cum nu au primit răspuns, Sfântul Proroc Zaharia a fost ucis pe loc cu sabia, în ziua în care fusese rânduit să slujească la templu, în Ierusalim.
"Atunci ucigaşii, pornindu-se, după porunca lui Irod, l-au ucis între biserică şi altar; iar sângele lui, care s-a vărsat pe marmură, s-a închegat şi s-a făcut tare ca piatra, spre mărturia lui Irod şi spre veşnica lui osândă" (Vieţile Sfinţilor).
După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, şi-a dat sfârşitul în peştera unde ascunsese copilul.
Sfântul Ioan, ocrotit de Dumnezeu, a rămas în pustie până "în ziua arătării lui către Israel" (Luca 1, 80), când a început a predica pocăinţa către mulţimile care veneau la el, pregătindu-le să îl primească pe Mântuitorul Hristos.
Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul dintre prorocii Legii Vechi, acela care a unit Vechiul Testament cu Noul Testament, învrednicindu-se să boteze cu apă pe Iisus, Mesia cel aşteptat.
Biserica Ortodoxă are şase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, de la începutul anului bisericesc (1 septembrie), datele pentru pomenirea şi sărbătorirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul sunt: 23 septembrie - Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul; 7 ianuarie - Soborul Sfântului Prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie - Bobotează -, 6 ianuarie); 24 februarie - Întâia şi a doua aflare a Capului Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; 25 mai - A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul; 24 iunie - Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare care în popor poartă numele de Sânziene sau Drăgaică; 29 august - Tăierea capului Înaintemergătorului (pe care Biserica a rânduit-o ca zi de post negru).
* Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava era originar din Trapezunt, Asia Mică, şi făcea comerţ împreună cu tatăl său cu cetăţile de pe malul Mării Negre. Într-una dintre călătoriile spre Cetatea Albă, a avut o dispută cu un neguţător veneţian care, din răzbunare, l-a minţit pe mai marele cetăţii că Ioan vrea să devină musulman. În confruntarea cu acesta, tânărul creştin i-a spus că nu are motive să-şi schimbe credinţa, ceea ce a declanşat furia eparhului mogol, care a poruncit ca Ioan să fie chinuit cumplit şi omorât. După cumplite chinuri, Sfântului Ioan i-a fost tăiat capul în ziua de 2 iulie 1330.
În urma disputelor avute cu eparhul, creştinii din cetate au luat trupul lui Ioan şi l-au dus în procesiune în biserica Cetăţii Albe şi l-au depus acolo.
Vestea despre minunile care se săvârşeau la moaştele sale s-a răspândit în toată Moldova. Alexandru cel Bun (1400-1432) a reuşit aducerea moaştelor Sfântului Ioan de la Cetatea Albă la Suceava, la 24 iunie 1402, şi aşezarea lor în biserica Mirăuţilor, atunci catedrală mitropolitană.
La puţin timp, racla a fost îmbrăcată în argint, iar pătimirea Sfântului Ioan redată în 12 scene sculptate pe raclă.
După mai multe peregrinări (în Polonia şi la Viena), moaştelor Sfântului Ioan se află astăzi în biserica mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, care a redevenit ocrotitorul Moldovei, alături de Cuvioasa Parascheva.
"Sărbătoarea hramului Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava are loc, prin tradiţie, la 24 iunie, având un profund caracter autohton ortodox. Miile de credincioşi, în frumosul port naţional, aduc spice de grâu, flori de câmp, crengi de tei şi de brad. Pelerinajul începe în dimineaţa zilei de 23 iunie, când Sfintele Moaşte sunt scoase din biserică şi depuse pe un baldachin în curtea mânăstirii. Credincioşii se închină cu evlavie, iar seara se face slujba privegherii, moaştele fiind vegheate toată noaptea.
Hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, alături de cel al Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, constituie unul din cele mai importante sărbători religioase ale românilor din ţinutul Moldovei" (doxologia.ro). (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; vol. "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", 1996; doxologia.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cristian Anghelache)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











