SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 iunie
Ortodoxe
Sf. Ap. Bartolomeu şi Barnaba; Sf. Ier. Luca, arhiepiscopul Crimeei (Sâmbăta morţilor - Moşii de vară)
Greco-catolice
Sf. ap. Bartolomeu şi Barnaba. Pomenirea morţilor
Romano-catolice
Ss. Barnaba, ap.; Ioan de Facundo, pr.; Fer. Iolanda, călug.
Sfinţii Apostoli Bartolomeu şi Barnaba sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 11 iunie.
Unul dintre cei doisprezece apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Bartolomeu este pomenit în Evangheliile sinoptice (primele trei evanghelii din Noul Testament după Matei, Marcu şi Luca) şi în Faptele Apostolilor. Prăznuirea lui de către Biserică se face în 11 iunie, împreună cu Sfântul Apostol Barnaba, şi în 25 august, când se sărbătoreşte Aducerea sfintelor sale moaşte.
După Cincizecime, Sfântul Apostol Bartolomeu a mers împreună cu Sfântul Apostol Filip în Siria şi în Asia de Sus, pentru propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. În aceste ţinuturi, umblând uneori împreună, alteori despărţiţi prin cetăţi şi apoi iarăşi întâlnindu-se, întorceau pe mulţi oameni către Dumnezeu.
"Ei au trecut prin toate cetăţile Lidiei şi ale Misiei, binevestindu-le dreapta credinţă, şi suferind multă mâhnire şi scârbă de la cei necredincioşi, fiind bătuţi, închişi prin temniţe şi loviţi cu pietre. Dar, cu toate acele ispite şi bătăi, păzindu-se vii, cu darul lui Dumnezeu, se sârguiau spre ostenelile ce le erau înainte întru bună-vestirea lui Hristos" (Vieţile Sfinţilor).
În Hierapolis, cei doi sfinţi apostoli au fost crucificaţi cu capul în jos. Au fost daţi jos de pe cruce în timpul unui mare cutremur, care i-a înspăimântat pe prigonitori. Sfântul Filip şi-a dat însă sufletul în mâinile lui Hristos, pe când voiau să-l dea jos de pe lemn.
Sfântul Bartolomeu a suferit moarte martirică în Armenia, unde a reuşit să aducă la credinţa creştină locuitorii mai multor cetăţi.
Creştinii i-au îngropat trupul, dar pentru minunile care se întâmplau lângă sfintele moaşte, păgânii au aruncat sicriul său în mare. Sicriul a ajuns în insula Lipara, unde a fost înmormântat într-o biserică. De aici, moaştele sale au fost trimise la Roma.
Sfântul Barnaba s-a născut în insula Cipru. A fost unul dintre cei 70 de ucenici ai Mântuitorului. Îl cunoştea din tinereţe pe Saul din Tars (mai târziu Sfântul Apostol Pavel), studiind amândoi la şcoala lui Gamaliel, conducătorul uneia din principalele şcoli rabinice ale vremii (din partida fariseilor) şi membru al Sinedriului.
După convertirea Sfântului Pavel, Sfântul Barnaba este cel care a dat mărturie despre fostul prigonitor, în faţa celorlalţi apostoli şi a creştinilor.
Sfântul Barnaba a fost martirizat în insula Cipru, fiind ucis cu pietre, şi a fost înmormântat de către Sfântul Marcu.
* Sfântul Ierarh Luca, arhiepiscopul Crimeei, s-a născut în anul 1877, într-o familie nobiliară. Valentin Voino-Iaseneţki, numele său de mirean, a primit o educaţie deosebită. Înclinând mai întâi spre pictură, dorinţa de a-şi ajuta semenii l-a făcut însă să se înscrie la Facultatea de Medicină din Kiev.
În anul 1904, în timpul războiului ruso-japonez, va servi ca medic chirurg, în serviciul Crucii Roşii, adică fără salariu.
În 1917, Valentin se stabileşte împreună cu familia, soţia şi cei patru copii, în oraşul Taşkent, unde primeşte postul de medic-şef al spitalului din localitate. După moartea timpurie a soţiei sale, Ana, va rămâne singur cu cei patru copii.
A fost hirotonit preot în anul 1921 şi în scurt timp a primit numele monahal Luca. În anul 1923, părintele Luca ajunge episcop al regiunii Taşkent.
După hirotonia întru arhiereu, a fost arestat şi a început pătimirea Sfântului Luca, ce a însemnat mulţi ani de pribegie şi suferinţe în închisorile sovietice.
Sfântul Ierarh Luca a primit acceptul de a opera în spitalele de prin închisori, pentru faptul că era un bun chirurg.
În anul 1946, după terminarea perioadei de detenţie, datorită meritelor deosebite în studiul medicinei, cât şi pentru lucrarea "Eseu despre chirurgia infecţiilor septice", Sfântul Luca va primi Premiul Stalin. A împărţit banii din premiu orfanilor de război.
Tot în 1946, Sfântul Luca este numit arhiepiscop de Simferopol şi Crimeea şi în această calitate se va osteni neîncetat să reînvie credinţa şi viaţa duhovnicească. Predicile lui erau ascultate de multă lume. Nu s-a temut niciodată să condamne atitudinea regimului ateu.
Sfântul Luca al Crimeei va adormi în Domnul în data de 11 iunie 1961. A fost canonizat în anul 1966, în ziua de 18 martie, sfintele lui moaşte fiind aşezate în Catedrala Sfânta Treime, din Simferopol, Ucraina. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor", www.crestinortodox.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











