Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană, a tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene şi a anumitor acte conexe a fost adoptat în cadrul Consiliului European de la Amsterdam, din 16-17 iunie 1997, conform www.consilium.europa.eu. Noul tratat amenda Tratatul de la Maastricht (1992) fără, însă, să-l înlocuiască pe acesta. Printre principalele noutăţi aduse de Tratatul de la Amsterdam se numără: atribuirea de puteri sporite Parlamentului European, înfiinţarea postului de Înalt reprezentant al Politicii Externe şi de Securitate Comune sau posibilitatea unor state de a crea cooperări consolidate.

Procesul de adoptare, semnare şi intrare în vigoare a Tratatului

Discuţiile în vederea adoptării Tratatului de la Amsterdam au început încă din 1994, când, Consiliul European de la Corfu a decis (iunie 1994), să se constituie un grup de reflecţie pentru amendarea tratatelor europene. Grupul s-a întrunit în iunie 1995 şi cuprindea 18 membri: câte un reprezentant al ministerelor de externe din cele 15 state membre, 2 reprezentanţi ai Parlamentului European (un socialist şi un creştin-democrat) şi un membru al Comisiei Europene (reprezentantul pentru Conferinţa Interguvernamentală, comisarul spaniol Marcelino Oreja). Preşedintele grupului de reflecţie a fost tot un spaniol, secretarul de stat pentru afaceri europene, Carlos Westendorf, informează site-urile http://hiphi.ubbcluj.ro/ şi www.consilium.europa.eu.

Raportul grupului Westendorf a fost prezentat în decembrie 1995, notează www.europarl.europa.eu.

Discuţiile au continuat, prin deschiderea, la Torino, în martie 1996, a Conferinţei interguvernamentale, cu scopul de a debloca discuţiile de pe marginea modificării tratatelor.
În cadrul Consiliului European de la Amsterdam, din 16-17 iunie 1997, draftul de tratat a fost adoptat, deschizând calea spre procesul de extindere a Uniunii Europene. Prin adoptarea draftului de tratat, s-a încheiat, practic, şi Conferinţa Interguvernamentală de la Torino, conform www.consilium.europa.eu. 

Ulterior, au urmat semnarea Tratatului la 2 octombrie 1997 şi procesul de ratificare în perioada 1997-1999.

Tratatul a intrat în vigoare la 1 mai 1999, după finalizarea ratificării de către toate statele membre.

    
Tratatul de la Amsterdam a fost urmat şi de alte tratate de amendare precum cel de la Nisa (2003) şi de la Lisabon (2009), potrivit www.europarl.europa.eu.

Principalele modificări aduse de Tratatul de la Amsterdam

Una dintre principalele modificări a fost atribuirea de prerogative sporite Parlamentului European, lucru ce a fost considerat un proces de democratizare la nivelul Uniunii Europene. Astfel, în cadrul procedurii de codecizie, care a fost extinsă la 15 temeiuri juridice în TCE, Parlamentul European şi Consiliul deveneau co-legislatori, practic pe poziţie de egalitate. Cu excepţia politicii agricole şi a politicii din domeniul concurenţei, procedura de codecizie se aplica tuturor domeniilor în care Consiliul era abilitat să ia decizii cu majoritate calificată, conform www.europarl.europa.eu.

O altă prerogativă atribuită PE consta în aprobarea prealabilă de către legislativ a preşedintelui desemnat al viitoarei Comisii.

De asemenea, Tratatul de la Amsterdam a fixat la 700 numărul maxim de membri în Parlamentul European, dând curs solicitării acestuia.

O altă noutate a fost dată de crearea unui mecanism de coordonare a politicilor de ocupare a forţei de muncă din statele membre, precum şi posibilitatea de a lua anumite măsuri comunitare în acest domeniu. Deşi politicile sociale au rămas în continuare un domeniu în competenţa statelor membre, Tratatul a prevăzut pentru prima dată elemente de politică ocupaţională. 

Cu privire la cel de-al treilea pilon prevăzut de Tratatul de la Maastricht, cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne, cooperarea interguvernamentală în domeniul cooperării judiciare penale şi poliţieneşti a fost consolidată prin definirea unor obiective şi sarcini precise, precum şi prin crearea unui nou instrument juridic analog unei directive. 

Pentru prima dată, tratatele cuprindeau dispoziţii care permiteau unui anumit număr de state membre să se prevaleze de instituţiile comune pentru a organiza o cooperare consolidată între ele ("Europa cu mai multe viteze"). Această posibilitate s-a adăugat cazurilor de cooperare consolidată reglementate de dispoziţii specifice, cum ar fi uniunea economică şi monetară, crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, precum şi integrarea dispoziţiilor acordului Schengen. Domeniile care puteau face obiectul unei cooperări consolidate erau reprezentate de cel de-al treilea pilon şi, în condiţii foarte stricte, de domeniile care nu ţineau de competenţa exclusivă comunitară, scrie http://ier.gov.ro/.

Cu privire la votul în Consiliu, regula majorităţii calificate era prevăzută pentru mai multe temeiuri juridice nou-create de Tratatul de la Amsterdam. Cu toate acestea, dintre politicile comunitare existente, numai în cazul domeniului politicii privind cercetarea au apărut noi cazuri de vot cu majoritate calificată, celelalte politici necesitând încă luarea deciziilor cu unanimitate de voturi. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)