13 iunie - Ziua mondială de conştientizare a albinismului (ONU)
În fiecare an, pe 13 iunie, se marchează Ziua mondială de conştientizare a albinismului. Decizia marcării unei astfel de zile a fost luată de ONU la 18 decembrie 2014, prin Rezoluţia A/RES/69/170, prin care se atrage atenţia asupra necesităţii de a elimina discriminarea persoanelor care prezintă la naştere această condiţie, informează site-ul https://www.un.org/.
De asemenea, Consiliul Drepturilor Omului din cadrul ONU a adoptat o rezoluţie în 2013 (A/HRC/RES/23/13), solicitând prevenirea atacurilor şi discriminării împotriva persoanelor cu albinism. În plus, ca răspuns la apelul organizaţiilor societăţii civile, care militau pentru considerarea persoanelor cu albinism drept un grup cu nevoi specifice şi care necesită o atenţie specială, la 26 martie 2015, Consiliul a creat mandatul Expertului Independent privind exercitarea drepturilor omului de către persoanele cu albinism.
Tema zilei din 2022 este #UnitedInMakingOurVoiceHeard (Uniţi în efortul de a ne face auzită vocea), fiind aleasă, printre altele, pentru că părerea persoanelor care au această afecţiune este esenţială pentru a asigura egalitatea, dar şi pentru a marca şi încuraja unitatea în rândul persoanelor cu albinism, notează site-ul https://www.albinism.org/.
Albinismul este o condiţie rară, necontagioasă, moştenită genetic, prezentă la naştere. În aproape toate tipurile de albinism, ambii părinţi trebuie să poarte gena pentru ca aceasta să fie transmisă, chiar dacă nu au ei înşişi albinism. Condiţia se găseşte la ambele sexe, indiferent de etnie şi în toate ţările lumii. Albinismul are ca rezultat o lipsă de pigmentare (melanină) în păr, piele şi ochi, provocând vulnerabilitate la soare şi lumină puternică. Drept urmare, aproape toţi oamenii cu albinism sunt cu deficienţe de vedere şi sunt predispuşi la apariţia cancerului de piele. Nu există niciun remediu pentru absenţa melaninei care este esenţială pentru albinism. Persoanele cu albinism se confruntă cu multiple forme de discriminare în întreaga lume, această condiţie fiind încă profund greşit înţeleasă atât din punct de vedere social, cât şi medical. Aspectul fizic al persoanelor cu albinism este adesea obiectul unor credinţe şi mituri eronate influenţate de superstiţii, care favorizează marginalizarea şi excluderea lor socială. Acest lucru duce la diferite forme de stigmatizare şi discriminare, scrie site-ul https://albinism.ohchr.org/.
Potrivit sursei de mai sus, estimările privind prevalenţa bolii variază de la 1 din 5.000 la 1 din 15.000 de persoane din Africa Sub-sahariană. În Europa şi America de Nord, 1 din 20.000 de oameni au această afecţiune. Cu toate acestea, datele privind prevalenţa albinismului rămân limitate.
Modul în care se manifestă discriminarea cu care se confruntă persoanele cu albinism şi severitatea acesteia variază de la o regiune la alta. În lumea occidentală, inclusiv America de Nord, Europa şi Australia, discriminarea constă adesea în tachinarea persistentă şi agresiunea copiilor cu albinism. Puţine informaţii sunt disponibile din alte regiuni, cum ar fi Asia, America de Sud şi Pacific etc. Cu toate acestea, unele rapoarte indică faptul că în China şi în alte ţări asiatice, copiii cu albinism se confruntă cu abandonul şi respingerea de către familiile lor.
În mesajul său pentru Ziua mondială de conştientizare a albinismului din 2021, secretarul general al ONU, Anonio Guterres, a transmis că, "în ciuda obstacolelor cu care se confruntă persoanele cu albinism în calea bunăstării şi securităţii, liderii organizaţiilor care reprezintă aceste persoane continuă să lucreze din greu pentru a-i sprijini pe cei vulnerabili". "Sunt încurajat de faptul că persoanele cu albinism îşi reiau din ce în ce mai mult locul pe care îl merită în platformele de luare a deciziilor din întreaga lume, ducând la angajamente semnificative, cum ar fi Planul de acţiune privind albinismul în Africa. (...) Este o nevoie profundă de a demitiza această condiţie de albinism şi de a pune capăt discriminării", a precizat oficialul ONU, conform site-ului https://www.un.org/.
În mai 2015, ONU a creat un site dedicat persoanelor afectate de această condiţie - http://albinism.ohchr.org. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: news.un.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











