Filmul fantastic pentru copii "De-aş fi... Harap Alb", regizat de Ion Popescu-Gopo, după un scenariu scris tot de regizor şi inspirat din basmul "Harap Alb" de Ion Creangă, a avut premiera în 1965.

" 'De-aş fi... Harap Alb' este prima ecranizare a lui Ion Popescu Gopo a povestirilor lui Ion Creangă, o explozie de umor folcloric ce a prins de minune la publicul românesc de la mijlocul anilor '60. De asemenea, decorul somptuos pe fundalul căruia se derulează întreagă poveste, a câştigat aprecierile criticilor.", notează site-ul https://www.cinemaraton.ro/, în prezentarea filmului.

Basmul lui Creangă este binecunoscut, iar transpunerea sa cinematografică a fost realizată cu mult umor de regizor, dar şi cu participarea unei pleiade de actori, la acea vreme foarte tineri - Florin Piersic (în rolul lui Harap Alb), Irina Petrescu, Puiu Călinescu (rolul Gerilă), Cristea Avram (rolul Spânul), Anca Pandrea, Constantin Codrescu, Fory Etterle (rolul Verde Împărat), Emil Botta (rolul Roş Împărat), Liliana Tomescu, Florin Vasiliu (rolul Flămânzilă), Paul Sava (rolul Ochilă), Nucu Păunescu, Lica Gheorghiu, Eugenia Popovici, Septimiu Sever, Nae Roman, Mircea Bogdan, Valeria Rădulescu, Viorica Popescu, Viorel Manta, Ana Maria Oţetea, Andreea Constantinescu, Silviu Gurău, Gabriela Iacobescu, Ion Alexe, Roxana Deleanu, Rodica Bîrzeanu, conform site-ului https://www.cinemagia.ro/.

Actorul Florin Piersic povestea impresii de la filmări în revista "Cinema" nr. 11, din noiembrie 1965:

"Ideea lui Gopo mi s-a părut straşnică. Rolul m-a cucerit prin simplitatea şi candoarea lui. O candoare de care am dat şi eu dovadă de vreo câteva ori în viaţă; mai ales cu ocazia debutului meu în cinematografic. (...) Dar cele mai 'tari' momente din scurta mea biografie de actor de film le-am trăit tot la Harap Alb. Filmam pe câmpul de la Străuleşti. Într-o dimineaţă Gopo mi-a spus: 'Florine, azi filmăm bătaia cu ursul'. 'Filmăm', i-am răspuns eu liniştit. Bineînţeles, îmi imaginam că o să mă bat cu un om îmbrăcat într-o blană de urs, pe care, conform scenariului, o să-l înving cu uşurinţă. Nu mică mi-a fost spaima când am văzut coborând dintr-un camion un urs adevărat, adus de la circ. 'Apropie-te Florine, dă-i zahăr, mângâie-l. Hai, Florine, înşfacă-l! Ia-te la trântă cu el', mă îmbia Gopo. Dresorul, pe de altă parte: 'Florin, ăsta nu-i câine, e urs, nu-mi iau nicio răspundere'. Copiii tocmai ieşeau de la şcoală. Spectatori în jur cu duiumul. Harap Alb trebuia să fie viteaz. Septimiu Sever îmi şoptea: 'Dacă-ţi dă ăsta o labă nu mai joci teatru toată viaţa'. Eu mi-am făcut zece cruci, am luat zahăr în palmă. Ursul s-a apropiat. A început să lingă zahărul. Am închis ochii, l-am prins într-un dublu Nelson şi a început o bătaie din care, dacă aş fi vrut să scap, tot n-ar fi fost cu putinţă, pentru că mai mult ursul era deasupra. Loveam în el din toate puterile, dar ursul credea că-mi arde de joacă şi, cum era într-o dispoziţie prielnică pentru aşa ceva, a început să se joace şi el cu mine. Când, în sfârşit, i-am scăpat din braţe, mi se părea că m-am născut a doua oară. Pe urmă, trei zile, până când materialul a ieşit din laborator, am avut nişte emoţii... N-aş mai fi refăcut secvenţa aceasta cu riscul de a nu mai face film niciodată. Din fericire, materialul a fost bun. Acum, tot ce-mi mai doresc este ca filmul să placă marelui public.", declara Florin Piersic, în 1965, după terminarea filmărilor, conform site-ului http://aarc.ro/.

Un rol important în realizarea filmului l-au avut Ion Oroveanu - care a semnat scenografia şi costumele, dar şi compozitorul Dumitru Capoianu, care a realizat muzica filmului. Pe coloana sonoră se regăsesc şi cântece compuse de Henry Mălineanu şi Nicolae Kirculescu, interpretate de Ion Alexe şi Andreea Constantinescu, precizează site-ul http://aarc.ro/.

Criticul de film D.I. Suchianu scria, într-o cronică apărută în revista "Cinema" nr. 11, din noiembrie 1965, că în film există "o încercată şi izbutită îndrăzneală a lui Gopo, prin găsirea acelei categorii de comic foarte rară şi subtilă", pe care o numeşte "enormitate umoristică".

"În loc să repovestească basmul lui 'Harap Alb', Gopo pune pe un fecior de împărat oarecare, cam prostuţ şi cam fricos, să-şi închipuie că este Harap Alb, eroul unei poveşti auzite de el. Acesta îşi zice că va izbândi sigur în glorioasele isprăvi (...). Gopo a avut amuzanta idee să-l facă pe eroul său să se angajeze într-un basm, să se supună tuturor evenimentelor obligatorii ale fabulei alese, să cunoască, exact ca zeii, viitorul. Un viitor, ca şi al zeilor, cumplit de plicticos, lipsit de tot ce dă pigment şi preţ umanei existenţe, adică surpriza, izbânzile şi catastrofele neaşteptate. Gopo a evocat bine această lehamite a lui Harap Alb care e mereu agasat că cutare alt personaj îi pune beţe în roate. (...) Dar asta nu e tot. Harap Alb-ul lui Gopo jonglează în permanenţă cu două planuri. El este, pe de o parte, un fel de pseudo-zeu condamnat la monotonia unei biografii prestabilite, dar în acelaşi timp a păstrat şi purtări de om ca toţi oamenii; deşi se ştie 'angajat' şi-şi îndeplineşte conştiincios sarcinile dictate de poveste, el totuşi se comportă şi ca omul din viaţa reală, cu întreaga zestre de inconveniente ale acestei prozaice şi nesigure condiţiuni. (...) Cele două purtări el le desfăşoară paralel şi oarecum simultan. Iar la urmă punctul de vedere uman învinge punctul de vedere magico-divin. Într-adevăr, în momentul cel mai palpitant al poveştii, la virajul ei decisiv, puterea magico-divină, atotştiinţa suferă, vai, o pană. Foarte omeneşte, Harap Alb se fâstâceşte, se zăpăceşte şi uită soluţia din poveste. Dar încă şi mai omeneşte, Harap Alb va ieşi din încurcătură graţie unui şiretlic, prin care trişează şi câştigă partida.", scria criticul de film.

În opinia sa, filmul "marchează o dată" în istoria genului comic, precizând că "a marca nu înseamnă a 'inaugura' o eră, ci a pune şi tu un semn într-o ordine de lucruri care, încet sau mai repede, mărcile înmulţindu-se, vor constitui o 'epocă' ".

"Un film ca Harap Alb ar fi fost păcat să fie interpretat actoriceşte altfel decât cu perfecţiunea de care efectiv s-a bucurat. Piersic este de o naturaleţe remarcabilă în rolul său aşa de complicat, combinaţie de viteaz şi poltron, şmecher şi găgăuţă, când frumos şi majestuos ca o statuie, când caraghios împleticit în mişcări ca un personaj de comedie bufă. Celălalt 'frumos', Spânul (Cristea Avram), e remarcabil prin felul lui aşa de diferit de al lui Piersic, de a fi 'frumos ca-n basme'. (...) Într-o poveste în genere şi într-un basm în special, personajele trebuie să fie cât mai diferite unele de altele. De aceea, chiar au adeseori porecle care-s ca nişte psihologice cărţi de vizită. Diversitatea caracterelor trebuie însă să fie ajutată de o tot atât de bogată variaţie în interpretarea actoricească. În filmul lui Gopo aceste cerinţe au fost îndeplinite. Afară de contrastul de joc între 'cei doi frumoşi', (...) găsim la tot momentul contraste. Stilul burlesc şi funambulesc al lui Florin Vasiliu, stilul ironic, sfătos al Eugeniei Popovici, stilul dinadins naiv al lui Flămânzilă, stilul tenebros al lui Emil Botta, toată această diversitate este nespus de agreabilă. Botta a compus un personaj mult mai plăcut decât cel din basmul lui Creangă, care era doar un al treilea împărat, incolor.", mai nota D.I. Suchianu.

Criticul de film mai scrie că "Gopo practică anacronismul umoristic", iar prin acest lucru "are o delicioasă savoare". El oferă drept exemple săgeata lui Păsărilă - "desfăşurată în formă de rachetă cosmică în mai multe trepte" sau apariţia unui... sifon la ospăţul din casa vrăjitorului, subliniind că "multe alte schimbări aduse basmului lui Creangă au fost excelente".

Filmul "De-aş fi... Harap Alb" a fost prezentat în 1965 la Festivalul filmului de la Mamaia - unde a câştigat Premiul special al juriului şi Premiul pentru scenografie, precum şi la festivalul de la Milano - unde a primit Premiul UNIATEC pentru originalitatea imaginii color, precizează site-ul http://aarc.ro/.AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: cinemagia.ro