O PERSONALITATE PE ZI: Ion Raţiu, politician, gazetar, jurist, om de afaceri
Ion Raţiu, politician, gazetar, jurist şi om de afaceri, s-a născut la 6 iunie 1917, în localitatea Turda, judeţul Cluj, potrivit biografiei de pe site-ul cdep.ro.
A studiat la liceele ''Regele Ferdinand'' din Turda şi ''Gheorghe Bariţiu'' din Cluj (1927-1934). A urmat apoi cursurile Universităţii din Cluj (1934-1938), fiind licenţiat în Drept, conform volumului ''Personalităţile României contemporane. Protagonişti ai vieţii publice'' (Bucureşti, 1995, editat de Agenţia Naţională de Presă Rompres, denumirea oficială de la acea dată a ANP AGERPRES, n. red.). A obţinut o diplomă Master of Arts (Ştiinţe Economice) şi titlul de doctor în ştiinţe politice al Universităţii din Cambridge, Marea Britanie (1940-1943).
A fost avocat stagiar într-un cabinet de avocatură (1938-1939), urmând în paralel Şcoala de ofiţeri în rezervă de artilerie din Craiova, pe care a absolvit-o în 1939.

Corneliu Coposu (stg.) şi Ion Raţiu, membri ai Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat (PNŢCD), Bucureşti, 18 ianuarie 1990.
Foto: (c) ILIE BUMBAC/ Arhiva istorică AGERPRES
În perioada aprilie-septembrie 1940 a fost cancelar diurnist la Legaţia română din Londra. Rechemat în ţară, în septembrie 1940, demisionează şi apoi obţine azil politic în Marea Britanie, aderând, în acelaşi an, la ''Mişcarea Românilor Liberi'', fondată de V.V. Tilea. Avea să se repatrieze la 24 ianuarie 1990, după Revoluţia din decembrie 1989.
Ion Raţiu a fost preşedinte al Asociaţiei Culturale a Românilor din Marea Britanie (1965-1985) şi, din 1985, preşedinte de onoare al acesteia. În 1984, a devenit preşedinte al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi.
A lucrat ca ziarist independent, fiind colaborator extern al ''Radio Londra'' (BBC), corespondent la Paris al ''International News Service'' în timpul Conferinţei de Pace (1946-1947). Angajat la diferite societăţi comerciale între anii 1951-1957, şi-a întemeiat apoi, în 1957, propria sa companie - J.R. Shipping Co. Ltd. A fost fondator şi administrator delegat al liniei comerciale ''Regent Line'' - transporturi maritime lunare între Europa de Nord şi Statele Unite ale Americii (1963-1975), conform lucrării amintite.

Deputatul PNTCD Ion Raţiu, la sedinţa Adunării Constituante pentru adoptarea Constituţiei României, Bucureşti, 21 noiembrie 1991.
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/Arhiva istorică AGERPRES
A fost, de asemenea, fondator şi director al ''Presei Libere Române'' (1955-1985), fondator şi director al publicaţiei ''Românul liber'' (1985). În 1991 a fondat, la Bucureşti, ziarul ''Cotidianul''. Împreună cu Nicolae Manolescu, a editat, tot la Bucureşti, revista ''România literară'' (1993). În 1990, a înfiinţat Catedra de studii româneşti ''Ion Raţiu'' la Universitatea Georgetown din Washington DC (SUA).
A fost membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Române de Comerţ Exterior - BRCE (1991-1994), membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din România (începând din 1991), membru de onoare al Fundaţiei ''Doris'' pentru combaterea SIDA în România şi întrajutorarea persoanelor afectate (1991), membru al Asociaţiei Ziariştilor din România (din 1992), membru al Fundaţiei Raţiu - Fondul de ajutorare pentru copii şi tineri români cu leucemie (1993), preşedinte de onoare, alături de Corneliu Coposu, al Fundaţiei "Iuliu Maniu", fondator al "Relief Fund for Romania" (1990), membru de onoare al Societăţii "George Enescu" din SUA.
De asemenea, a mai fost membru fondator al Fundaţiei Bibliotecii Naţionale (1992), membru de onoare al Clubului Alpin Român (1991), membru de onoare al Asociaţiei inventatorilor străini din România (1991), membru de onoare al ''Jockey Club'' (1992) ş.a.
Începând cu 1936, a publicat cursuri de drept, studii cu caracter politic şi economic, dintre care amintim ''Policy for the West'' (Harvill, Londra, 1957), ''Bassarabia a Romanian Land'' (Londra, 1968), ''Contemporary Romania'' (Londra, 1975), ''Moscow Challenges the World'' (Sherwood, Londra, 1986) etc. A fost un pasionat conferenţiar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial împotriva nazismului, a efectuat turnee de conferinţe în SUA şi Canada (1960), iar, după 1990, şi în România. A participat la numeroase emisiuni de radio şi televiziune, multe dintre acestea la posturi străine.
Fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc (PNŢ) în tinereţe, după 1990 a devenit un membru de frunte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD). A candidat, din partea acestui partid, la alegerile prezidenţiale din 20 mai 1990, obţinând 617.007 voturi valabil exprimate (4,29 %), precum şi la cele parlamentare. La Congresul PNŢCD din 27-28 septembrie 1991 a fost ales vicepreşedinte al partidului. Ion Raţiu a fost deputat PNŢCD de Cluj în primele trei legislaturi (1990-1992, 1992-1996, 1996-2000), vicepreşedinte al Biroului Permanent al Adunării Deputaţilor (3 septembrie 1990-14 octombrie 1992), vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor (28 octombrie 1992 - 6 februarie 1995), precum şi preşedinte al Delegaţiei parlamentare române la Adunarea Atlanticului de Nord, conform cdep.ro.
A fost distins cu decoraţia ''Polonia Restituta'', în grad de Comandor. Ion Raţiu a murit la 17 ianuarie 2000, la Londra, fiind înmormântat la Turda. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











