Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2019-2022)
Cel puţin trei oameni au murit şi circa 60 au fost răniţi, dintre care 16, grav, vineri, 3 iunie 2022, după ce un tren regional a deraiat în satul Burgrain din sudul Germaniei. Trenul se îndrepta către Munchen când a deraiat din motive încă necunoscute, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei Stefan Sonntag.
* * *
2022
21 martie - Cel puţin 95 de persoane au fost rănite în urma ciocnirii a două trenuri în Tunisia. Unul dintre trenuri transporta pasageri, iar cel de al doilea era gol. Accidentul a avut loc în Jbel Jelloud, la periferia din sudul capitalei Tunis.
11 martie - Cel puţin 60 de persoane au murit în Republica Democrată Congo, după ce un tren de marfă a deraiat şi s-a prăbuşit într-o râpă.
14 ianuarie - Nouă persoane au murit şi 36 au fost rănite după ce un tren de pasageri a deraiat în estul Indiei. Douăsprezece vagoane ale trenului au ieşit de pe şine în apropierea oraşului Mynaguri din statul Bengalul de Vest. Trenul se deplasa de la Bikaner, în statul nordic Rajasthan, la Guwahati, în statul Assam (nord-est).
2021
26 septembrie - Cel puţin trei persoane au murit şi mai mulţi pasageri au fost răniţi, după ce cinci vagoane ale unui tren au deraiat în apropiere de Joplin, în regiunea de centru-nord a statului american Montana. Trenul Empire Builder, care pornise din Chicago cu destinaţia Seattle, avea la bord aproximativ 147 de pasageri şi 13 angajaţi.
7 iunie - Un număr de 43 de persoane şi-au pierdut viaţa şi zeci au fost rănite în deraierea unui tren urmată de o coliziune cu un alt tren de pasageri în sudul Pakistanului.
18 aprilie - Cel puţin 11 persoane şi-au pierdut viaţa şi aproape 100 au fost rănite în deraierea unui tren la nord de Cairo, Egipt.
4 aprilie - Peste 50 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 190 au fost rănite într-o gravă catastrofă feroviară în Taiwan, ce a fost cauzată de un utilaj de şantier care, după ce a alunecat de pe o pantă, a izbit un tren ce transporta în jur de 500 de pasageri şi care tocmai intra într-un tunel.
26 martie - Cel puţin 32 de persoane au murit şi 66 au fost rănite în urma coliziunii a două trenuri de călători în oraşul Sohag din sudul Egiptului.
2020
31 iulie - O coliziune între un tren de mare viteză şi un vehicul de întreţinere a şinelor în centrul Portugaliei s-a soldat cu doi morţi şi 37 de răniţi.
15 iulie - Un mecanic de tren şi-a pierdut viaţa, iar zeci de pasageri au fost răniţi când un tren de persoane a lovit un marfar staţionat în apropiere de Praga, cel mai probabil după ce a ignorat culoarea roşie a semaforului.
13 martie - Cel puţin 13 persoane au fost rănite după ce două trenuri de pasageri au intrat în coliziune în apropiere de capitala egipteană Cairo.
2019
12 noiembrie - Cel puţin 14 oameni au murit şi peste 40 au fost răniţi în coliziunea frontală a două trenuri în estul Bangladeshului.
27 februarie - Peste 20 persoane au murit şi în jur de 40 au fost rănite în gara centrală din Cairo, în urma unui accident feroviar, care a declanşat un incendiu.
8 februarie - O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte opt au fost rănite într-un accident feroviar în care au fost implicate două trenuri regionale la circa cincizeci de kilometri de Barcelona, în nord-estul Spaniei.
8 ianuarie - Trei persoane au murit şi în jur de 200 au fost rănite în urma coliziunii a două trenuri în capitala sud-africană Pretoria.
2 ianuarie - Un tren de pasageri, care se îndrepta spre Copenhaga, a fost lovit de obiecte dintr-un tren de marfă, iar şase persoane şi-au pierdut viaţa. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, Cerasela Bădiţă, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul și producătorul de film și televiziune Stephen Frears
Stephen Frears, regizor și producător englez de film și televiziune, este cunoscut îndeosebi pentru 'The Queen'/ 'Regina' (2006), un film nominalizat la Oscar care examinează reacția familiei regale britanice la moartea prințesei Diana și care se dovedește a fi cel mai mare succes al său de până acum în Marea Britanie, potrivit
DOCUMENTAR: 135 de ani de la moartea omului politic, istoricului și scriitorului Mihail Kogălniceanu (20 iunie)
Unul dintre cei mai mari oratori români, om de cultură enciclopedică, precursor al istoriografiei românești (N. Iorga îl considera 'cel dintâi istoric critic pe care l-a născut neamul românesc'), jurnalist de mare talent, reformator politic și social, Mihail Kogălniceanu a fost autorul unor acțiuni concrete în momente cruciale ale
DOCUMENTAR: 120 de ani de la înființarea, prin decret regal, a Institutului Geologic al României (20 iunie)
Institutul Geologic al României (Institut Național de Cercetare-Dezvoltare în domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei și Teledetecției) a fost înființat prin Decret Regal semnat de regele Carol I al României la 20 iunie 1906, cu scopul de a îndeplini atribuțiile unui serviciu geologic național, după ce în anul 1902, geologul Valeriu Pop
20 iunie - Ziua mondială a refugiatului (ONU)
Ziua Mondială a Refugiatului a fost desemnată de Organizația Națiunilor Unite pentru a onora refugiații din întreaga lume. Ziua este aniversată anual, la 20 iunie, conform unhcr.org/. În 2026, Ziua Mondială a Refugiatului pune accentul pe posibilitatea de a căuta siguranță ca o garanție comună pentru
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 iunie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Metodie, episcopul Patarelor; Sf. Ier. Calist, patriarhul Constantinopolului; Sf. Nicolae Cabasila Greco-catolice Sf. ep. m. Metodie al Olimpului Romano-catolice Fer. Margareta Ball, văduvă, m. Sfântul Sfințit Mucenic Met
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 iunie
Este a 171-a zi a anului 2026. Au mai rămas 194 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 03 m. Luna răsare la 11 h 41 m și apune la 00 h 25 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 15-19 iunie 2026
Evenimente desfășurate la nivelul instituțiilor europene în perioada 15-19 iunie 2026: Reuniunea Consiliului European de vară, la Bruxelles; Reuniunea Consiliul Afaceri Generale (CAG) al Uniunii Europene (UE); Reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE); Parlamentul European (PE), reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat modificări ale politicii UE priv
Retrospectiva evenimentelor interne 15-19 iunie 2026
Participarea președintelui României, Nicușor Dan, la Consiliul European de vară, organizarea de către președintele român, Nicușor Dan, și prim-ministra Italiei, Giorgia Meloni, a primei reuniuni de coordonare a grupului 'Prietenii Coeziunii', discuțiile pe marginea formării unui nou guvern de către premierul desemnat, Adrian Veștea, deciziile din
AnulBrâncuși/ Emisiuni filatelice și numismatice dedicate sculptorului
Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 - 16 martie 1957) este una dintre cele mai relevante figuri ale artei moderne universale. Sculptorul născut la Hobița, județul Gorj, a revoluționat limbajul plastic prin simplificarea formelor, esențializarea expresiei și dialogul profund cu materialele. Opera sa, de la 'Sărutul' și 'Pasărea în spațiu'
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Larisa Iordache
Multipla medaliată gimnasta Larisa Andreea Iordache s-a născut la 19 iunie 1996, la București, potrivit www.cosr.ro și www.olympics.com/. A început să practice gimnastica într-un cadru organizat profesionist la clubul bucureștean CS Dinamo.
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește de vineri, 19 iunie, până duminică, 21 iunie, de la ora 10:00 până la 18:00, Târgul de Sânziene. 'În tradiția populară, Sânzienele sunt considerate făpturi magice, binefăcătoare, asociate cu fertilitatea, dragostea, vindecarea și protecția naturii. Pornind de la acest i
19 iunie - Ziua internațională pentru eliminarea violenței sexuale în timpul conflictelor (ONU)
La 19 iunie este marcată, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, Ziua internațională pentru eliminarea violenței sexuale în timpul conflictelor. Ziua este marcată ca urmare a adoptării de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, la 19 iunie 2015, a textului Rezoluției 69/293. Prin marcarea acestei zile, se atrage ate
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 iunie
Ortodoxe Sf. Ap. Iuda, rudenia Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare Greco-catolice Sf. ap. Iuda Tadeul Romano-catolice Ss. Romuald, abate; Iuliana Falconieri, fc. Sfântul Apostol Iuda este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua d
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 iunie
Este a 170-a zi a anului 2026. Au mai rămas 195 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 03 m. Luna răsare la 10 h 26 m și apune la 00 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
A murit doctorul Bogdan Marinescu (fișă biografică)
Medicul Bogdan Marinescu, personalitate de referință a medicinei românești și unul dintre cei mai apreciați specialiști ai obstetricii și ginecologiei din România, a murit la vârsta d











