4 iunie - Ziua internaţională a copiilor victime inocente ale agresiunii (ONU)
În statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, la 4 iunie, în fiecare an, este marcată Ziua internaţională a copiilor victime inocente ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression).
Scopul acestei zile este de a recunoaşte suferinţa copiilor din întreaga lume care sunt victime ale abuzurilor fizice, mentale şi emoţionale. Această zi afirmă angajamentul ONU de a proteja drepturile copiilor. Activitatea sa este ghidată de Convenţia privind drepturile copilului, cel mai rapid ratificat tratat internaţional privind drepturile omului din istorie.
În perioada conflictelor armate, cei mai vulnerabili membri ai societăţii sunt copiii, care sunt şi cei mai afectaţi de consecinţele războiului. Cele şase încălcări mai frecvente în timpul conflictelor sunt: recrutarea şi folosirea copiilor în război, uciderea, violenţa sexuală, răpirile, atacurile asupra şcolilor şi spitalelor, refuzul accesului umanitar. Din Sierra Leone până în Columbia, Somalia şi Afganistan, în fiecare an, conflictele afectează vieţile a zeci de mii de băieţi şi fete. Aceştia sunt forţaţi să se alăture armatei sau mişcării armate; răpiţi, folosiţi şi abuzaţi, alimentează războaie pe care nu ei le-au creat, se menţionează pe www.un.org/en/observances/child-victim-day.
Ca răspuns la creşterea numărului de încălcări grave comise împotriva copiilor, la 2 aprilie 2019, Reprezentantul special al secretarului general pentru copii şi conflicte armate, Virginia Gamba, a lansat, #ACTtoProtect, o campanie prin care solicită susţinerea de acţiuni şi angajamente în vederea consolidării protecţiei copiilor afectaţi de conflictele armate şi pentru a preveni cele şase încălcări grave împotriva copiilor. Campania se derulează până la sfârşitul anului 2022, potrivit site-ului ONU.
În cadrul unei sesiunii speciale de urgenţă în problema Palestinei, la 19 august 1982, membrii Adunării Generale ONU, "şocaţi de numărul mare de copii palestinieni şi libanezi, care au căzut victime ale actelor de agresiune din partea Israelului", au decis să marcheze această zi adoptând Rezoluţia ES-7/8.
În 1997, Adunarea Generală a adoptat Rezoluţia 51/77 privind drepturile copilului. Aceasta a reprezentat un punct de reper în eforturile de îmbunătăţire a protecţiei copiilor în situaţii de conflict. Rezoluţia a marcat, totodată, începutul unui nou consens în rândul statelor membre, cu privire la necesitatea unei atenţii dedicate, a unor acţiuni de sensibilizare şi a unui efort coordonat, din partea comunităţii internaţionale, pentru a aborda vulnerabilităţile şi încălcările cu care se confruntă copiii în situaţii legate de conflicte.
Rezoluţia 51/77 s-a bazat pe eforturile existente ale Adunării Generale de a proteja drepturile copiilor, inclusiv prin intermediul Convenţiei cu privire la drepturile copilului şi al Protocolului opţional al acesteia, precum şi al rezoluţiilor anuale privind drepturile copilului. De asemenea, aceasta a stabilit mandatul Reprezentantului Special al Secretarului General pentru copii şi conflicte armate.
În ultimii ani, numărul de încălcări comise împotriva copiilor a crescut, în multe zone de conflict. Trebuie să se facă mai mult pentru a proteja cei 250 de milioane de copii care trăiesc în ţările şi în zonele afectate de conflicte. Trebuie să se facă mai mult pentru a proteja copiii de violenţele extreme, pentru a promova dreptul internaţional umanitar şi pentru a se crea cadrul necesar asigurării răspunderii pentru încălcările drepturilor copiilor, potrivit www.un.org.
Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă ne oferă un plan general universal pentru a asigura un viitor mai bun pentru copii. Noua agendă include pentru prima dată un obiectiv specific (16.2), pentru a pune capăt tuturor formelor de violenţă împotriva copiilor, iar eliminarea abuzului, a neglijării şi a exploatării copiilor este integrată în mai multe alte obiective legate de violenţă. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











