O PERSONALITATE PE ZI: Medicul Theodor Burghele
Profesorul Theodor Burghele, reputat medic chirurg şi urolog şi academician, s-a născut la 12 februarie 1905, la Iaşi. A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Iaşi (1922-1928), obţinând apoi, tot la Iaşi, în 1929, titlul de doctor în medicină şi chirurgie cu teza "Splenomegalia micotică", potrivit site-ului https://burghele.ro/.
Şi-a continuat specializarea la Clinica de urologie din Viena (1930-1931). Din timpul stagiului datează lucrarea asupra anomaliilor reno-ureterale, apărută în "Lyon chirurgical" şi menţionată şi în "Encyclopédie médico-chirurgicale", potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).
A fost medic la Clinica chirurgicală şi urologică a Spitalului "Sf. Spiridon" din Iaşi, de unde a fost transferat în 1931 la Clinica de Chirurgie a Spitalului Colţea condusă de prof. Nicolae Hortolomei, fiind promovat şef de lucrări, apoi conferenţiar (1940) şi profesor (1946), după cum indică site-ul Spitalului Clinic "Prof. Dr. Theodor Burghele", https://burghele.ro/. A fost, de asemenea, ministru al Sănătăţii (1972-1975), preşedinte al Comisiei Naţionale pentru Demografie (1974-1975), precum şi rector al Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti (1957-1972).
Lui Theodor Burghele i se datorează construirea Spitalului "Panduri". "În anul 1946, când se înfiinţează o clinică de chirurgie a căilor urinare la Spitalul Panduri, a fost numit în funcţia de profesor universitar la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi a preluat conducerea unităţii. Ca urmare a demersurilor prof. Burghele s-a creat în anul 1965 la acel spital o policlinică de urologie şi nefrologie, unde se făceau investigaţii complexe asupra bolnavilor trimişi din întreaga ţară, în vederea efectuării de intervenţii operatorii sau a tratamentelor ambulatorii". (https://burghele.ro/).
Clinica de la Fundeni condusă de prof. dr. Gheorghe Olănescu alături de Clinica de Chirurgie şi Urologie de la Spitalul Panduri, condusă de prof. Theodor Burghele au perfecţionat atât chirurgia urologică de exereză, cât şi chirurgia reconstructivă, funcţională, se menţionează şi pe site-ul http://www.urologiefundeni.ro/. Prof. dr. Gh. Olănescu făcea parte dintre elevii prof. dr. Nicolae Hortolomei de la şcoala de Chirurgie a Spitalului Colţea şi care împreună cu prof. Theodor Burghele au pus bazele Urologiei moderne, ce va deveni, treptat, o specialitate independentă de Chirurgia Generală, mai indică acelaşi site.
"Şef de şcoală chirurgicală şi remarcabil chirurg, prof. dr. Theodor Burghele a abordat o variată gamă de probleme, atât în cercetare, cât şi în diferitele studii publicate: dinamica căilor urinare superioare, tumorile renale, şocul chirurgical, anestezie şi reanimare modernă, chirurgie experimentală" (https://burghele.ro/).
Împreună cu Eugeniu Proca a efectuat prima dializă din România pentru tratamentul insuficienţei renale acute (IRA), în 1959.
A făcut parte din redacţiile unor reviste ştiinţifice de prestigiu ("Chirurgia", "European Urology", "International Urology and Nephrie" etc.) şi a publicat o serie de manuale pentru studenţi, precum "Lecţiuni de chirurgie" (1950), "Curs de urologie" (1964). Activitatea didactică a fost completată de o susţinută muncă de cercetare ştiinţifică, ale cărei rezultate se regăsesc în peste 200 de lucrări publicate (monografii, tratate, studii, comunicări), între care: "Vitaminele în chirurgie" (1944), "Urgenţele în urologie" (1957), "Rinichiul de şoc" (1962, în colaborare), "Insuficienţa renală acută postoperatorie" (1964), "Tuberculoza urogenitală" (1969), "Viaţa şi opera Acad. N. Hortolomei" (1972), "Tratat de chirurgie" (1974) etc.
A fost membru al Societăţii Române de Chirurgie, al Academiei Franceze de Medicină, al Academiei de Chirurgie din Paris, al Societăţii Internaţionale de Chirurgie.
La 2 iulie 1955 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, apoi a devenit membru titular (din 21 martie 1963), iar în perioada 23 martie 1976 - 3 iunie 1977 a fost preşedinte al acestui înalt for de ştiinţă şi cultură.
Profesorul Theodor Burghele a murit la 3 iunie 1977, la Bucureşti. În 1991 numele Spitalului "Panduri" a fost schimbat în Spitalul Clinic "Prof. Dr. Theodor Burghele". AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











