O PERSONALITATE PE ZI: Actorul, muzicianul şi regizorul Christopher Lee
Actorul Christopher Frank Carandini Lee s-a născut la 27 mai 1922, la Londra, şi este cunoscut, în special, pentru interpretarea rolurilor principale negative, consacrat fiind de rolul Contelui Dracula din seria filmelor de groază produse de studiourile "Hammer Film Production".
A urmat cursurile primare la şcoală privată din Londra, apoi şi-a continuat studiile la Colegiul Wellington din Londra, unde a câştigat o bursă pe studii umaniste. S-a înrolat în Forţele Aeriene Britanice, fiind decorat la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. După eliberarea sa din serviciul militar, Lee s-a alăturat, în 1947, Organizaţiei Rank, care a devenit cea mai mare companie de film din Marea Britanie şi a funcţionat până în 1996. Christopher Lee s-a pregătit pentru a deveni actor la "Charm School", jucând într-o serie de filme, precum ''Corridor of Mirrors'' (1948). A avut un rol secundar în filmul lui Laurence Olivier, ''Hamlet'' (1948).

Începând din anii 1950, a devenit prototipul vampirului şi al altor personaje malefice, jucând în numeroase filme de lung metraj şi filme de televiziune. În 1957, a jucat în filmul ''The Curse of Frankenstein'', în care a interpretat rolul monstrului Frankenstein. Anul următor a interpretat rolul principal din ''Dracula'', cunoscut în SUA sub denumirea de ''Horror of Dracula''. Din acel moment a fost asociat cu acest personaj, interpretând alte opt roluri din seria de filme ''Dracula'', şapte dintre acestea fiind realizate de studiourile Hammer.
Colaborarea lui Lee cu "Hammer Film Productions" l-a adus în preajma lui Peter Cushing, cu care a devenit prieten bun, jucând adesea împreună în roluri contrastante, precum în ''Horror of Dracula'' sau, respectiv, în "The Mummy" (1959).
A îmbrăţişat genul horror timp de aproape două decenii, 1957-1977. Între timp a apărut şi în "The Face of Fu Manchu" (1965) şi în numeroase filme din Europa. A jucat în foarte multe pelicule care-i puneau în evidenţă calităţile de actor, în filme, precum "I, Monster" (1971), "The Creeping Flesh" (1972), "The Wicker Man" (1973).
Cu propria sa companie de producţie, "Charlemagne Productions, Ltd.", Lee a realizat două filme "Nothing But the Night" (1973) şi "To the Devil a Daughter" (1976).
La mijlocul anilor '70, Lee a jucat şi în alt gen de filme, precum "The Private Life of Sherlock Holmes" (1970), "The Three Musketeers" (1973), "The Four Musketeers: Milady's Revenge" (1974), ''The Man with the Golden Gun'' (1974). Succesul acestor filme l-a determinat la sfârşitul anilor '70 să se mute la Hollywood, unde a rămas o perioadă apărând în filme de lung metraj şi filme de televiziune. În cele din urmă, s-a reîntors în Anglia.
Începutul noului mileniu a adus relansarea sa prin rolul contelui Dooku în "Star Wars: Episode II - Attack of the Clones" (2002) şi rolul lui Saruman în "The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring" (2001) şi în continuarea acestuia "The Lord of the Rings: The Two Towers" (2002).
Lee a jucat din nou rolul contelui Dooku în "Star Wars: Episode III - Revenge of the Sith" (2005) şi tatăl personajului interpretat de Johnny Depp în "Charlie and the Chocolate Factory" (2005), film regizat de Tim Burton, potrivit imdb.com. Colaborarea cu regizorul Tim Burton, i-a adus şi rolurile din "Alice in Wonderland" (2010) şi din "Dark Shadows" (2012).

De asemenea, Christopher Lee a considerat extrem de important rolul său din filmul biografic "Jinnah" (1998) despre fondatorul statului Pakistan, Muhammad Ali Jinnah. A împrumutat vocea sa şi unor personaje din jocuri video, precum "GoldenEye: Rogue Agent" şi "Lego The Hobbit".
Actorul s-a bucurat de-a lungul carierei de aprecierea criticilor de film. Pentru cariera în lumea filmului şi numeroasele acte de binefacere a primit titlul de cavaler în 2009, iar în 2011 a fost recompensat cu premiul pentru întreaga carieră din partea Academiei Britanice de Film (BAFTA).

A fost făcut Comandor al Ordinului Sfântului Ioan la 16 ianuarie 1997, iar la 16 iunie 2001, a fost numit Comandor al Ordinului Imperiului Britanic în semn de recunoaştere a serviciilor sale aduse artei cinematografice.
Filmele "Hugo" (2011), "Dark Shadows" (2012) şi trilogia ''Hobbitul'' (2012, 2014) sunt printre ultimele în care a jucat.

Pe lângă cariera bogată în lumea filmului, actorul a scos numeroase albume de heavy metal, printre care, amintim "Revelation" (2006), "Charlemagne. The Omens of Death" (2013), şi câteva EP-uri, printre care cel mai recent "Metal Knight" (2014), potrivit biography.com.
A fost căsătorit din 1961 cu fotomodelul şi actriţa daneză Gitte Lee, cu care a avut o fiică.
Actor legendar, Christopher Lee a încetat din viaţă la 93 de ani, la 7 iunie 2015, la Londra. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: cinemagia.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











