Alfred Adler (1870-1937), medic, psihoterapeut şi fondatorul psihologiei adleriene, numită uneori psihologie individuală, s-a născut la 7 februarie 1870. Psihologia adleriană subliniază nevoia şi capacitatea umană de a crea schimbări şi impact social pozitiv. La începutul anilor 1900, Adler a început să abordeze probleme cruciale şi contemporane precum egalitatea, educaţia părinţilor, influenţa ordinii naşterii copiilor, stilul de viaţă şi holismul indivizilor, conform site-urilor https://www.alfredadler.edu/ şi https://www.adler.edu/.

După ce a absolvit, în 1895, Facultatea de Medicină la Universitatea din Viena, şi-a început cariera ca oftalmolog, dar, în scurt timp, a trecut la medicină generală. În 1907, Adler a fost invitat să se întâlnească cu Sigmund Freud. Adler şi Freud, împreună cu Rudolf Reitler şi Wilhelm Stekel, au început să se întâlnească săptămânal în timpul "Întâlnirilor de miercuri seara", care, au conturat, treptat, mişcarea psihanalitică. Împreună, au format Societatea Psihanalitică din Viena, Adler fiind primul său preşedinte.

Deşi Freud l-a privit pe Adler ca pe unul dintre primii săi discipoli, Adler nu s-a văzut niciodată în acest fel şi a rupt relaţia cu Freud şi cu psihanaliza freudiană, în 1911.

În 1912, Adler a fondat Societatea de Psihologie Individuală.

A fost medic în armata austriacă în Primul Război Mondial, înfiinţând o serie de clinici de îndrumare a copiilor în Austria. Au urmat prelegeri în Statele Unite şi Europa, în cadrul cărora şi-a promovat cu succes conceptele psihologice care puneau accent pe interesul social sau gemeinschaftsgefühl (simţul comunităţii).

După ce clinicile sale austriece au fost închise din cauza originii sale evreieşti, Adler a emigrat în Statele Unite, unde a activat în cadrul Colegiului de Medicină din Long Island.

În 1937, în timpul unui turneu de prelegeri în Aberdeen, Scoţia, Alfred Adler a murit, la 28 mai, în urma unui atac de cord. Trupul său a fost incinerat la Edinburgh.

Adler a dezvoltat prima teorie holistică a personalităţii, psihopatologiei şi psihoterapiei care a fost strâns legată de o filozofie umanistă a vieţii. În acest sens, Adler credea că, pentru psihologie, contextul social şi comunitar sunt la fel de importante ca şi contextul individual al persoanei. Potrivit lui Adler, atunci când ne simţim încurajaţi, ne simţim capabili şi apreciaţi şi, în general, vom acţiona într-un mod conectat şi cooperant. Când suntem descurajaţi, putem acţiona în moduri nesănătoase, concurând, retrăgându-ne sau renunţând. Găsirea unor modalităţi de exprimare şi acceptare a încurajării, respectului şi interesului social ne ajută să ne simţim împliniţi şi optimişti.

Teoria şi practica adleriană s-au dovedit deosebit de productive în ceea ce priveşte creşterea şi dezvoltarea copiilor. Adlerienii cred că "un copil care se comportă greşit este un copil descurajat" şi că a ajuta copiii să se simtă apreciaţi, semnificativi şi competenţi este adesea cea mai eficientă strategie pentru a face faţă comportamentelor dificile ale copilului.

Psihoterapia individuală adleriană îi încurajează pe indivizi să-şi depăşească sentimentele de nesiguranţă, să dezvolte sentimente mai profunde de conexiune şi să-şi redirecţioneze eforturile pentru semnificaţie în direcţii mai benefice din punct de vedere social. Încurajarea constantă îi stimulează pe indivizi să încerce ceea ce se credea imposibil, iar creşterea încrederii duce la o dorinţă şi o capacitate mai mare de a coopera, mai scrie site-ul https://www.alfredadler.edu/. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: wien.gv.at