DOCUMENTAR: 65 de ani de la moartea poetului George Bacovia (22 mai)
Poetul George Bacovia (Gheorghe Vasiliu) s-a născut la 4 septembrie 1881, la Bacău.
Între 1894-1898 a studiat la gimnaziul ''Principele Ferdinand'' din Bacău, remarcându-se la muzică, desen, caligrafie şi gimnastică. Începe să scrie versuri din clasa a III-a gimnazială, de atunci datând poezii precum ''Plouă'', ''Tablou de iarnă'' sau ''Nevroza''.
În 1900, se prezintă la Şcoala militară din Iaşi, dar renunţă după scurt timp, nesuportând regimul cazon. Un an mai târziu, se înscrie în clasa a V-a a gimnaziului din Bacău.
A urmat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti şi apoi din Iaşi. A obţinut licenţa în Drept în anul 1911, potrivit georgebacovia.uv.ro.
Se căsătoreşte cu Agatha Grigorescu în 1928. Începând cu anul 1933, se stabileşte în Bucureşti. O veche nevroză îl sileşte la o viaţă în general retrasă.

Nu va profesa avocatura, deşi s-a înscris în baroul din Bacău în 1911. A lucrat ca învăţător, profesor suplinitor, ajutor de contabil, funcţionar, consilier cultural, bibliotecar. A mai fost copist la Ministerul Instrucţiunii Publice şi funcţionar la Ministerul Muncii, între 1916 şi 1921, când a demisionat din cauza unei boli la plămâni.
În anul 1915 a editat, în colaborare, revista ''Orizonturi noi'' din Bacău, iar mai târziu, din 1925, a devenit primul director al revistei ''Ateneul cultural''.
La 18 ani, la 30 martie 1899, a debutat în revista ''Literatorul'' a lui Al. Macedonski cu poezia ''Şi toate'', scrisă cu un an înainte şi semnată V. George. Între anii 1903-1904, a frecventat cenaclul lui Macedonski, unde a citit pentru prima oară poeziile ''Plumb'' (1903) şi ''Nervi de toamnă'' (1904).
A debutat editorial cu volumul ''Plumb'' (1916), pentru care a obţinut Premiul Ministerului Artelor în 1923. Cartea cuprinde poezia omonimă, una dintre cele mai reprezentative pentru opera bacoviană. Poezia "Plumb" este alcătuită din două catrene, care corespund celor două planuri ale realităţii, cel obiectiv, fizic, şi cel interior, bazat pe introspecţie. Ambele conduc însă către aceleaşi simboluri şi sentimente reci, ale disperării şi dezolării.
În 1923, volumul "Plumb" a primit Premiul Ministerului Artelor.

Statuia lui George Bacovia, realizata de sculptorul Constantin Popovici.
Foto: (c) VASILE MOLDOVAN/AGERPRES FOTO
A continuat cu volumele: ''Scântei galbene'' (1926), ''Bucăţi de noapte'' (proză, 1926), ''Cu voi...'' (1930), ''Comedii în fond'' (1936), ''Stanţe burgheze'' (1946). Poetul ne-a lăsat adevărate capodopere: ''Decembre'', ''Lacustră'', ''Cuptor'', ''Nervi de primăvară'', ''Nervi de toamnă'', ''Amurg violet'', ''Alb'', ''Marş funebru'' ş.a.
A colaborat cu versuri la multe reviste, precum: ''Astra'', ''Versuri'', ''Flacăra'', ''Românul literar'', ''Noua revistă română'', ''Gândirea''.
A fost distins cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru poezie (1925) şi, împreună cu T. Arghezi, cu Premiul Naţional pentru poezie (1934).
''Simbolist prin formaţie, Bacovia îşi depăşeşte epoca, aparţinând poeziei române moderne ca unul dintre marii precursori'', notează Nicolae Mecu în ''Dicţionarul scriitorilor români'' (Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1995).
Eugen Lovinescu consideră că opera literară a lui George Bacovia reuşeşte să creeze o distinctă ''atmosferă bacoviană'', descrisă de criticul literar ca fiind ''de copleşitoare dezolare, de toamnă cu ploi putrede, cu arbori cangrenaţi, limitată într-un peisaj de mahala de oraş provincial, între cimitir şi abator, cu căsuţele scufundate în noroaie eterne, cu grădina publică răvăşită...''. ("Istoria literaturii române contemporane")
La 5 iunie 2015, a fost ales membru post-mortem al Academiei Române, cu unanimitate de voturi, în adunarea generală a Academiei, potrivit www.acad.ro.
George Bacovia s-a stins din viaţă la 22 mai 1957, în locuinţa sa din Bucureşti.
Teatrul municipal din Bacău îi poartă numele. Tot la Bacău este organizat anual Festivalul literar "Toamnă Bacoviană". În septembrie 2011, a avut loc Concursul internaţional literar "Toamnă bacoviană", manifestare prilejuită de împlinirea a 130 de ani de la naşterea poetului George Bacovia. În acelaşi an (2011), Banca Naţională a României a pus în circulaţie, în scop numismatic, o monedă din argint dedicată aniversării a 130 de ani de la naşterea poetului.

Interior din Casa Memoriala George si Aghata Bacovia din Capitala.
Foto: (c) SORIN LUPSA/AGERPRES FOTO
Casa Memorială "George şi Agatha Bacovia" se află pe strada ce poartă numele poetului, la nr. 63, în sectorul 4 al Capitalei. George Bacovia a trăit aici din 1933 până în 1957 alături de soţia sa, Agatha. Casa a fost deschisă publicului încă din 1958, la un an după moartea poetului, însă de abia în 1966 s-a obţinut etatizarea şi titlul de Muzeu Memorial George Bacovia, potrivit http://mnlr.ro.

Foto: (c) SORIN LUPSA/AGERPRES FOTO
Vizitatorul poate admira de la manuscrise literare, documente, la obiecte care au aparţinut poetului George Bacovia şi soţiei sale. Fotografii de familie, acte personale, cărţi din biblioteca personală se regăsesc în holul casei.

Interior din Casa Memoriala George si Aghata Bacovia din Capitala.
Foto: (c) SORIN LUPSA/AGERPRES FOTO
Sufrageria impresionează prin simplitate şi bun gust, fiind locul unde se pot admira, printre altele, mobilierul din lemn, serviciul de ceai, un vechi aparat de radio marca Ingelen şi busturile celor doi, realizate în 1964 de Miliţa Petraşcu, o prietenă a Agathei Bacovia. De asemenea, sunt expuse pianul şi vioara poetului. Mai pot fi vizitate camera de lucru a poetului, precum şi grădina din jurul casei. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: georgebacovia.uv.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











