DOCUMENTAR: 105 ani de la naşterea lui John F. Kennedy, preşedinte al SUA (1961-1963)
John F. Kennedy s-a născut la 29 mai 1917, în Brookline, statul Massachusetts, conform https://www.whitehouse.gov. A fost cel de-al 35-lea preşedinte al SUA în perioada 1961-1963.
Cariera sa politică a început cu succes, în 1946, în Congres, continuată ulterior în Senat, în 1952, potrivit www.history.com. Încununarea parcursului său politic avea să aibă loc în chiar epicentrul puterii politice americane, la Casa Albă. Mandatul său de preşedinte al SUA a fost caracterizat de crize ale războiului rece, precum criza rachetelor cubaneze, războiul din Vietnam şi alte momente de tensiune dintre cele două superputeri care s-au manifestat cu predilecţie în anii 1961-1963, dar şi de dispute politice interne pe anumite dosare sensibile pentru eşichierul politico-social al Americii.
Student la Harvard, unde a absolvit în 1940, a călătorit în Europa alături de tatăl său, membru al corpului diplomatic american, fiind secretar al acestuia. Lucrarea sa de absolvire, dedicată lipsei de pregătire a Marii Britanii pentru război, avea să fie publicată ulterior cu titlul "Why England Slept" (1940). În toamna lui 1940 s-a înscris la Stanford Graduate School of Business, unde a audiat câteva cursuri, îndreptându-şi ulterior interesul spre cunoaşterea realităţilor politice şi sociale din America de Sud şi ajutându-l pe tatăl său să publice lucrări.
S-a alăturat marinei americane în 1941, pentru ca doi ani mai târziu să fie trimis în Pacificul de Sud, unde i-a fost încredinţată comanda unei nave de patrulare. În august 1943, nava sa a fost scufundată de un distrugător japonez în Insulele Solomon.
A renunţat la cariera militară, la sfârşitul lui 1944, pentru a deveni jurnalist. În primăvara anului 1945, respectiv aprilie, a semnat înţelegerea de a lucra drept corespondent pentru Hearst Newspapers, relatând de la Berlin, în mai 1945, pe marginea lucrărilor Conferinţei aliate de la Potsdam.
În mai puţin de un an, în 1946, candida pentru Congres. A câştigat cursa internă pentru nominalizarea din partea Partidului Democrat, reuşind să obţină victoria şi în confruntarea electorală pentru Congresul american. În ianuarie 1947, a depus jurământul în calitate de membru al celui de-al 80-lea Congres. A câştigat un nou mandat, pentru Camera Reprezentanţilor, în anul 1948 şi în 1950, pentru ca în anul 1952 să candideze cu succes pentru Senat, învingându-l pe mult mai popularul republican Henry Cabot Lodge Jr. Pentru lucrarea ''Profiles in Courage'' (1955), încadrată drept un apel puternic către fiecare cetăţean american, Kennedy a obţinut Premiul Pulitzer în 1957, potrivit https://www.goodreads.com. Mult mai târziu, avea să fie dezvăluit faptul că lucrarea publicată fusese în mare parte realizată de consilierul său, Theodore Sorensen, potrivit site-ului www.history.com.
După ce aproape obţinuse nominalizarea Partidului Democrat pentru funcţia de vicepreşedinte, în mandatul lui Adlai Stevenson, în 1956, John F. Kennedy şi-a anunţat candidatura pentru preşedinte al Americii la 2 ianuarie 1960. A trecut în cursa electorală internă de Hubert Humphrey, iar liderul din Senat, din partea statului Texas, Lyndon B. Johnson avea să fie ales drept coechipierul său electoral. În disputa electorală pentru Casa Albă l-a avut contracandidat pe Richard Nixon, de două ori vicepreşedinte în timpul popularului preşedinte Dwight D. Eisenhower.
Kennedy a câştigat alegerile cu o diferenţă de mai puţin de 120.000 de voturi faţă de contracandidatul său din cele 70 de milioane exprimate. La 20 ianuarie 1961, a susţinut discursul de învestitură. Intenţia de lovitură de stat din Cuba pentru înlăturarea regimului local, discuţiile cu sovieticii privind criza Berlinului pe fondul ridicării zidului, criza tensionată a rachetelor din Cuba au fost cele mai dificile teme din agenda de politică externă a preşedintelui american. În Asia de sud-est, în încercarea de a opri expansiunea comunismului a escaladat conflictul din Vietnam. A păstorit, în mandatul său, lansarea Corpului Păcii şi a sprijinit mişcarea masivă pentru drepturile civile. A cunoscut o popularitate aparte în rândul publicului american.
Mandatul său în fruntea Americii avea să se încheie tragic la 22 noiembrie 1963, la Dallas, Texas, când a fost împuşcat. Vestea morţii unuia dintre cei mai populari preşedinţi ai Americii a fost recepţionată ca un şoc uriaş pe mapamond şi a proiectat un grad şi mai mare de recunoaştere în planul public pentru familia Kennedy. Până astăzi, istoricii continuă să-l considere drept cel mai cunoscut preşedinte din întreaga istorie a Statelor Unite, conform www.history.com. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.imdb.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











