Filmul "E atât de aproape fericirea", regizat de Andrei Cătălin Băleanu după un scenariu scris de Constantin Stoiciu, a avut premiera în 1977.

"Cristina este o tânără dintr-o familie realizată social şi profesional care se îndrăgosteşte de Paul, un tânăr talentat şi ambiţios care lucrează şi care reuşeşte să intre la facultate. Povestea de iubire dintre Cristina şi Paul scoate la iveală conflicte nu numai între generaţii, între copii şi părinţi, dar şi între două sisteme de valori total diferite.", notează site-ul cinemaraton.ro, în prezentarea filmului.

Un grup de studenţi se află în practică la o fabrică, ei fiind aduşi de profesorul Petrescu (interpretat de actorul Constantin Diplan). Paul (interpretat de actorul Albert Kitzl, vocea fiind dublată de cea a actorului Florian Pittiş) era prieten cu Petrescu, dar între cei doi intervenise o răceală din momentul în care Paul a fost nevoit să se angajeze, iar acum era student la seral. Petrescu îl invită pe Paul la el acasă în duminica următoare, pentru a sta de vorbă, dar când acesta soseşte, Petrescu îşi dă seama că avea planificată o excursie la mare cu o fată. Îi propune lui Paul să meargă cu ei. Cei trei pleacă, dar aproape de malul mării fac pană, iar Petrescu nu are roată de schimb. Aşteptând să treacă o altă maşină de unde ar putea împrumuta o roată, Cristina (interpretată de actriţa Diana Lupescu) şi Paul se plimbă pe malul mării. Între cei doi se înfiripă o legătură sentimentală, stau de vorbă şi îşi povestesc unul altuia diferite întâmplări din viaţă. Pe lângă ei trece o maşină plină cu tineri, care opreşte şi din care coboară prietena Cristinei, Kati (interpretată de actriţa Rodica Negrea). Băieţii din această maşină îl ajută pe Petrescu să înlocuiască roata, apoi pleacă, iar Kati rămâne cu Cristina, Paul şi Petrescu.

Cristina şi Paul încep să se întâlnescă mai des, vorbesc la telefon. Fata îi spune lui Paul că a dat concurs de admitere la facultate de două ori dar nu l-a luat, apoi a lucrat câteva luni la o agenţie Loto, ulterior tatăl făcându-i rost de un certificat medical pentru a sta acasă şi a învăţa din nou pentru facultate, părinţii voind ca fiica lor să devină medic. Cristina însă îi mărturiseşte lui Paul că nu-i place medicina.

Cei doi hotărăsc să se căsătorească, astfel încât Cristina pleacă de acasă, se angajează şi se mută cu Paul într-o cameră închiriată. Părinţii fetei nu sunt de acord cu această căsătorie şi după scurt timp, tatăl vine la locuinţa tinerilor şi o ia pe Cristina acasă. Paul încearcă să o vadă, însă nu e primit de părinţii fetei. După alte câteva zile, Cristina se întoarce la locuinţa lui Paul, se opreşte la poartă şi îl priveşte de la distanţă, el o vede. Finalul poveştii rămâne deschis, scenariul filmului lăsând loc pentru orice variantă - tinerii se pot împăca sau pot rămâne despărţiţi.

Criticul Valerian Sava nota, într-o cronică publicată în revista "Cinema" nr. 4 din aprilie 1978, că "frumuseţea acestui film a fost programată printr-un mare număr de simetrii, îmbinate cu un bine studiat joc al asimetriilor, astfel calculate încât să se echilibreze finalmente într-o armonie nedezminţită".

"Paul şi Cristina se îndrăgostesc instantaneu şi concomitent unul de altul, se iubesc cu o reciprocitate în afara oricărei îndoieli, egal de fideli în raporturile personale, amândoi tot atât de limpezi în declaraţiile de interes general, care nu evită locurile comune: ea se proclamă o fată ca oricare alta, care vrea să fie fericită, el afirmă explicit că nu concepe să fie decât el însuşi. Este adevărat că părinţii băiatului, de condiţie probabil modestă, se află undeva în provincie şi nu apucă să apară în cadru, în timp ce fata locuieşte cu ai săi într-o vilă bucureşteană dintre cele mai distinse, pe care o contemplăm îndelung, atât în interioare, cât şi pe dinafară. Dar acest dezechilibru este insistent compensat prin faptul că Paul se simte ca într-o mare şi bună familie printre colegi, la cămin, ca şi (...) în orele de practică studenţească, în vreme ce Cristina - una la părinţi, dar de două ori candidată fără succes la facultate şi momentan fără ocupaţie - e cum nu se poate mai stingheră în somptuosu-i apartament. În consecinţă, situaţiile se vor nivela operativ şi până la capăt: ea va fugi de acasă, el va părăsi căminul, se vor stabili într-o cameră mobilată, la periferie, unde el lucrează noaptea la planşetă, iar ea studiază, dimineaţa mergând amândoi la serviciu.", scrie criticul de film.

În opinia acestuia, este de remarcat "jovialitatea afişată de personaje dintre cele mai diferite, în cele mai variate împrejurări - cu exclamaţii, îmbrăţişări şi o încântare pe chipuri".

"Din inerţie exuberantă (...), Cristina ajunge să se declare (...) Ťo zăpăcităť, ceea ce întâmplător ea nu este deloc. E, dimpotrivă acest personaj al fetei - tocmai punctul din care filmul începe, încearcă să ne ofere alt tip de frumuseţe decât aceea programată simetric şi jovial. O frumuseţe în faţa căreia, din fericire, sensibilitatea regizorului se vădeşte mai profundă şi mijloacele sale de expresie, superioare celor etalate pentru a simula seninătatea fadă sau exclamatorie, ca pe o haină străină, cu preţul stângăciei şi stridenţelor.", scrie Valerian Sava, potrivit site-ului aarc.ro.

El aminteşte că tablourile de familie create de regizorul Andrei Cătălin Băleanu "sunt desenate în linii subţiri şi incisive: mama şi tatăl, în faţa inevitabilului televizor din sufragerie, priviţi îndelung şi răbdător, într-un cadru unic, nemişcat, fără alt sentiment aparent decât înţelegerea mutuală".

"Mama Ťsmiorcăieť revăzând-o pe ecranul televizorului pe Greta Garbo, tatăl, prozaic, nu se simte în apele lui până o aduce pe pământ: '- Mimi, e film, nu-i o întâmplare adevărată...'; apoi, atent să nu-i întrerupă vizionarea, începe totuşi în paralel, discuţia despre fată. El - tipicar şi uşor penibil, cu pauze stingherite de delicateţea temei, ea - evazivă şi neputincioasă, printre lacrimile amintirii unei alte proiecţii cu Greta Garbo. Fata intră şi ea în acelaşi cadru nemişcat şi, într-o perfectă cursivitate, are loc conversaţia în trei, fără a mai pune la socoteală televizorul. Este un tablou al sugestiilor delicate, dar şi al unui simţ de observaţie acut, neiertător, fără gesticulaţie, cu o undă de umor în sensul ironiei acide, dar economice, care nu alungă duioşia din subtext. Regizorul probează aici simţul rar al ambiguităţii dramatice, al scenelor fără desfăşurare previzibilă, care nu pot fi tranşate pe loc, în favoarea niciunei părţi. (...) Perspectiva dramatică este îndepărtată cu graţie, nu prin eschivă, ci prin depăşirea dramatismului desuet, filmul rămânând mai incisiv în polemica implicată, decât pare la prima vedere. (...) Punctele de rezistenţă ale filmului sunt însă scenele în doi, nu cele direct polemice, pentru că acestea rămân convenţionale, nici cele sentimentale, (...) ci acelea ale unei comuniuni amicale (Albert Kitzl - Gheorghe Visu) sau ingenuu familiale (Albert Kitzl - Diana Lupescu).", mai precizează criticul de film.

Din distribuţia filmului mai fac parte actorii: Dana Dogaru, Victoria Mierlescu, Gheorghe Visu, Margareta Pogonat, Petre Gheorghiu, Alexandru Georgescu, Iuliu Popescu, Horaţiu Mălăele, Boris Ciornei, Radu Vaida, Boris Petroff , Adrian Drăguşin. Muzica din coloana sonoră a filmului este semnată de Radu Goldiş. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: cinemagia.ro