logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

O PERSONALITATE PE ZI: Mihail Pherekyde, avocat, diplomat şi om politic liberal

Image

Avocat, diplomat şi om politic liberal, preşedinte al Adunării Deputaţilor în mai multe rânduri şi al Senatului, Mihail Pherekyde s-a născut la 14 noiembrie 1842, la Bucureşti, într-o familie de macedoromâni. Tatăl său, intelectualul liberal Ştefan Pherekyde, cu doctoratul luat la Universitatea din Pisa, a fost profesor la Facultatea de Drept din Bucureşti şi preşedinte la Curtea de Casaţie. Mama sa era Elena Marghiloman, doamnă de onoare a reginei Elisabeta (1843-1916), cunoscută pentru activitatea sa filantropică, potrivit lucrării "Dicţionar biografic de istorie a României" (Editura Meronia, 2011).

Mihail Pherekyde a urmat Colegiul Sf. Sava din Bucureşti, apoi Liceul "Louis le Grand" din Paris (1853-1861). Tot aici a obţinut licenţa în litere (1862) şi doctoratul în drept (1866), la Sorbona.

A revenit în ţară, unde a ocupat postul de şef de birou la diviziunea civilo-criminală din Ministerul de Justiţie (1866), apoi a fost procuror la Tribunalul Ilfov (1867). A intrat, în cele din urmă, în avocatură. S-a numărat printre membrii Consiliului de Administraţia al CFR şi al altor societăţi financiare.

Tânărul Pherekyde a făcut parte din Coaliţia de la Mazar-Paşa (1875), fiind unul dintre fondatorii şi apoi liderii PNL. În 1908, după demisia lui D.A. Sturdza, a candidat la şefia partidului. A ocupat diferite portofolii în guvernele liberale, fiind unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui I.C. Brătianu: ministru al Justiţiei (27 apr.-23 iul.1876; 10 apr.-8 iun.1881; 9 iun.-15 nov.1881) şi al Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice (25 nov.1878-10 iul.1879), conform lucrării "Guverne şi guvernanţi 1916-1938" (autori Ioan Scurtu şi Ion Mamina, Editura Silex, 1996).

L-a însoţit pe prim-ministrul Ion C. Brătianu la Congresul Internaţional de la Berlin (1/13 iunie-1/13 iulie 1878), care a pus capăt conflictului româno-ruso-turc. României i-a fost recunoscută independenţa de stat şi revenirea în cadrul graniţelor naţionale a Dobrogei, cu Delta Dunării şi Insula Şerpilor. Un an mai târziu, a participat la lucrările Comisiei pentru delimitarea şi stabilirea graniţelor Dobrogei. La 14 noiembrie 1878, autorităţile române au preluat, oficial, administraţia Dobrogei, potrivit volumului "Istoria României în date" (2003).

În timpul mandatului său la Justiţie, sub guvernarea lui Dumitru Brătianu (22 apr.-21 iun.1881), Mihail Pherekyde a semnat actul încoronării lui Carol I (domnitor 1866-1881; rege 1881-1914).

După depunerea mandatului guvernului, Mihail Pherekyde a fost trimis reprezentantul extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Paris (16 nov.1881-24 sep.1884), apoi a fost ministru al Afacerilor Străine (16 dec. 1885-22 mart.1888), în această calitate deschizând tratativele de pace între reprezentanţii guvernelor Bulgariei şi Serbiei (ianuarie 1886).

A deţinut funcţia de ministru de Interne (31 mart.1897-10 apr.1899; 15 dec.1909-6 febr.1910), ministru secretar de stat (11 dec.1916-10 iul.1917; 29 nov.1918-12 sept.1919), ministru fără portofoliu, ad-int. la preşedinţia Consiliului de Miniştri şi la Afaceri Străine în lipsa titularului (11 ian.-8 iul.1919).

Deputat în legislatura liberală din 1876, a fost vicepreşedinte (1895), apoi, în mai multe rânduri, preşedinte al Adunării Deputaţilor (24 ian.1901-9 dec.1904; 8 iun.1907-15 dec.1909; 6 febr.1910-10 ian.1911; 21 febr.-22 apr.1914; 7 iun.1914-11 dec.1916), conform lucrării "Guverne şi guvernanţi 1916-1938" (autori Ioan Scurtu şi Ion Mamina, Editura Silex, 1996).

În calitatea sa de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Mihail Pherekyde a participat la Consiliul de Coroană de la Sinaia (21 iulie 1914), când a votat pentru păstrarea neutralităţii României în războiul izbucnit între statele Antantei şi Puterile Centrale, precum şi la cel din 14 august 1916, când s-a pronunţat pentru intrarea României în război de partea Antantei, notează lucrarea "Dicţionar biografic de istorie a României" (Editura Meronia, 2011).

În 1918, a sprijinit propunerea regelui Ferdinand (1914-1927) ca România să semneze pacea cu Puterile Centrale, încheiată la 24 aprilie 1918.

După război a fost ales preşedinte al Senatului (31 mart.1922-24 ian.1924), perioadă în care a fost adoptată Constituţia din 1923. Constituţia României Mari consacra, încă din primul său articol, istoricele hotărâri de Unire a Basarabiei, a Bucovinei şi a Transilvaniei din 1918 şi definea statul român ca fiind "naţional, unitar şi indivizibil". Actul fundamental statua egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, libertatea presei, a întrunirilor, libertatea de asociere, dreptul la muncă, la învăţătură, drepturi egale pentru minorităţile naţionale. Constituţia din 1923 era, prin prevederile sale, profund democratice, un act fundamental care asigura posibilitatea dezvoltării statului naţional unitar român. În temeiul Constituţiei din 1923 au fost adoptate legile de unificare, între care cele privind învăţământul primar (iunie 1924), organizarea armatei (iunie 1924), unificarea administrativă (iulie 1925), potrivit lucrării "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) - Ferdinand I" (vol. II, Ioan Scurtu, 2004).

Prestigioasa activitate publică i-a fost recunoscută fiindu-i acordate distincţii precum Coroana României, Legiunea de onoare şi alte ordine străine.

Omul politic liberal a încetat din viaţă la 24 ianuarie 1928. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.galeriaportretelor.ro

Afisari: 227

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 18-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova

Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana

Documentare 18-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)

Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți

Documentare 18-10-2026 08:00

18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro

Documentare 18-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul

Documentare 18-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie

Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 17-10-2026 10:30

FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)

Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d

Documentare 17-10-2026 10:00

17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial

La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co

Documentare 17-10-2026 09:00

17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.

Documentare 17-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie

Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.

Documentare 17-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie

Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 16-10-2026 19:24

Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026

Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la

Documentare 16-10-2026 13:49

Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026

Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate

Documentare 16-10-2026 11:12

UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș

Documentare 16-10-2026 10:30

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele

Documentare 16-10-2026 10:00

Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)

Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um