10 mai - Ziua internaţională a luptei împotriva maladiei Lupus
Ziua internaţională a luptei împotriva maladiei Lupus este marcată la 10 mai în vederea conştientizării la nivel mondial a bolii şi a acordării de sprijin celor afectaţi de această boală şi familiilor acestora.
Această zi a fost proclamată în 2004, la Eaton (Anglia), de un Comitet director internaţional, reprezentând 13 ţări. Este susţinută de Federaţia Mondială Lupus, o coaliţie de organizaţii de pacienţi cu Lupus din întreaga lume, ce urmăreşte îmbunătăţire calităţii vieţii persoanelor afectate, potrivit worldlupusfederation.org şi worldlupusday.org.
Lupusul este o boală cronică, autoimună, care poate deteriora orice parte a corpului (piele, articulaţii, organe). Această afecţiune este generată de un virus, întâlnit mai ales la femei, ce opreşte sistemul imunitar să mai facă diferenţa dintre substanţele şi celulele străine şi cele proprii. Astfel, sistemul imunitar produce anticorpi care distrug celulele corpului, producând de la inflamaţii şi răni până la distrugerea gravă a unor organe şi/sau desfigurare. Semnele şi simptomele tind să dureze mai mult de şase săptămâni şi deseori, mulţi ani. Printre simptomele care pot să apară se numără febra, anemia, sensibilitatea la lumină, pierderea sau creşterea în greutate, probleme cu coagularea sângelui, convulsii, anxietate, depresie, pierdere de memorie, căderea părului.
Pentru diagnosticarea bolii specialiştii estimează că este nevoie, în medie, de patru ani şi de consultarea a trei medici diferiţi. Lupusul este dificil de diagnosticat întrucât prezintă simptome care imită adesea caracteristicile altor afecţiuni, variază mult de la un pacient la altul şi poate suferi modificări în timp. Din cauza complicaţiilor cardiace şi renale pe care le poate genera, precum şi pentru faptul că nu există tratament curativ pentru aceasta boală, 15-20% dintre pacienţii cu lupus mor în decurs de 15 ani după diagnosticare, potrivit "Lupus Foundation of America".
La nivel mondial, potrivit datelor statistice, peste 5 milioane de oameni suferă de efectele acestei maladii. Femeile sunt mai predispuse, dar şi bărbaţii, copiii şi adolescenţii sunt afectaţi; această afecţiune apare în intervalul 15-44 de ani.
Organizaţiile internaţionale constituite pentru a lupta împotriva lupusului desfăşoară la nivel global manifestări prin care cer sprijin în vederea finanţării cercetării medicale asupra acestei boli, şi, totodată, recunoaşterea la nivel mondial a lupusului ca o problemă importantă de sănătate publică.
Primul tratament din ultimii 50 de ani împotriva maladiei lupus este Benlysta, aprobat de "U.S. Food and Drug Administration" (FDA) la 9 martie 2011. Este un medicament utilizat pentru a trata lupusul (lupus eritematos sistemic, LES) la adulţi (cu vârsta de 18 ani şi peste) a căror boală are grad înalt de activitate în ciuda tratamentului standard. În 2021, au fost aprobate alte două medicamente: Lupkynis, în ianuarie, şi Saphnelo, în august, arată www.lupus.org.
În contextul pandemiei de COVID-19, printr-un un sondaj global al Federaţiei Mondiale Lupus asupra persoanelor cu lupus, s-a constat că circa jumătate dintre cei chestionaţi au înregistrat o scădere a accesului la asistenţă medicală, mai mult de o treime nu au putut accesa vaccinul COVID-19 mai devreme decât populaţia generală, iar 10% dintre cei chestionaţi au fost infectaţi cu COVID-19, cu mult peste media globală a cazurilor confirmate. Astfel, au fost oferite informaţii actualizate despre lupus şi COVID-19, despre vaccinare şi au fost abordate preocupările legate de întoarcerea la şcoală sau la locul de muncă în siguranţă. De asemenea, au fost extinse programele online şi virtuale facilitând mai multor oameni accesul la sprijin. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.lupus.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș











