TEATRU ŞI FILME ROMÂNEŞTI: ''Rămânerea'' (1992)
Filmul "Rămânerea", regizat de Laurenţiu Damian care semnează şi scenariul, a avut premiera în 1992. Titlul dramei este preluat de la numele unei halte de cale ferată din Câmpia Română, lângă Dunăre, "botezată" ea însăşi cu un substantiv feminin ce exprimă "faptul de a rămâne", notează site-ul www.icr.ro.
"Un nume ce presupune nemişcarea, un imobilism al lumii în care se află. Pornind de la amintiri personale din perioada copilăriei, regizorul reface cronica în imagini a unei familii spulberată de timp şi din care mai există un ultim reprezentant ce se întoarce în satul de cândva al strămoşilor", mai scrie site-ul amintit.
Pavel, ultimul descendent al unei familii dintr-un sat dunărean, se întoarce pe locurile natale, la casa, acum în paragină, a bunicilor. Aici, el va reface mental traseul existenţei zbuciumate a neamului său, menţionează şi site-ul tvr.ro în prezentarea filmului, iar site-ul cinemagia.ro prezintă pelicula drept "un film 'rural', un film al strămoşilor uitaţi, un film ca un poem în proză (sau ca un roman în versuri) despre căutarea rădăcinilor. Mai mult, parcă, decât oricând, şi de această dată rădăcinile sunt amare...".

Pelicula începe cu un motto: "De ce m-ai înrudit cu neamul acesta al plângerii?". Apoi îl arată pe Pavel (interpretat de actorul Dan Condurache), ultim descendent al familiei sale, care se reîntoarce în satul natal - acum părăsit - fapt care îi oferă prilejul de a rememora momentele dramatice - naşterea, nunta, moartea - care au marcat existenta lui şi a familiei sale. În final, Pavel rămâne marcat de imaginea satului pustiu, purtând în suflet sentimentul deznădejdii şi al neputinţei.

Drama este alcătuită dintr-o succesiune de imagini din trecut şi din prezent, cele din trecut prezentând viaţa bunicilor lui Pavel, a părinţilor săi şi a lui. Uneori, Pavel îşi asumă şi rolul de povestitor/comentator al întâmplărilor prin care trec străbunii săi.
"Anghel şi Maria au avut o fată, singura care a trăit. Ceilalţi şase, cum ajungeau la un an, mureau. Era un blestem, fiindcă Anghel îşi ridicase casa pe cel mai înalt deal, mai înalt decât dealul bisericii. (...) Maria mai mergea să se roage la biserică. Anghel niciodată."

Ajuns la casa bunicilor, Pavel găseşte o clădire în paragină, iar în interior vede multe fotografii. Privindu-le, rememorează povestea vieţii bunicilor - Anghel şi Maria - şi părinţilor săi - Valeria şi Nelu. Maria naşte o fetiţă, pe care o numeşte Valeria, iar Anghel o botează în ciutura unei fântâni, spunând: "cine e stropit cu apă din fântâna asta nu moare". Însă Maria merge la biserică şi îl roagă pe preot să-i boteze fata. Supărat că nu a venit şi Anghel, preotul Căliman (interpretat de actorul Dorel Vişan) doar o binecuvântează.
Imaginile care se succed prezintă un băiat care intră în Dunăre şi se îneacă; doi tineri - Valeria (interpretată de actriţa Maia Morgenstern) şi Nelu (interpretat de actorul George Alexandru) care alergă pe câmp; culesul viei şi zdrobitul strugurilor; Valeria rămâne însărcinată cu Nelu, dar acesta se pregăteşte să facă nuntă cu altă fată; Valeria merge la nunta lor, iar când pleacă, Nelu o urmează; ea îl goneşte, iar Nelu intră în Dunăre şi se îneacă; Anghel o izgoneşte pe Valeria, aflând că e însărcinată. Toate aceste imagini îi apar lui Pavel în vis, el se trezeşte brusc, se duce la fântâna în care Anghel o botezase pe Valeria şi într-un gest de furie sparge ciutura.

Ajuns bătrân şi trist, Anghel se duce la preot şi recunoaşte că a greşit. "N-am crezut în Dumnezeu şi mi-au murit copiii. Pe Valeria am alungat-o... Am rămas singur. Ajută-mă tu să mă izbăvesc!". La scurt timp Anghel moare, iar ultimele sale gânduri au fost îndreptate către Valeria: "Hai, fată, hai, vino!".
Pavel îşi aminteşte că în copilărie venea la casa bunicilor, iar când pleca îi scria lui Anghel. "M-am născut departe de România, din mamă alungată şi tată înecat", gândeşte Pavel.
"Mama mi-a povestit multe... şi despre bunicul meu părăsit. Acum n-am mai găsit pe nimeni. Şi mă întreb dacă satul acesta a existat. Oare de ce n-au rămas oamenii în Rămânerea?".
El ajunge la gară, se urcă în tren şi pleacă, iar privind pe fereastră are senzaţia că toţi cei care i-au fost rude şi care au murit vin după el. "Ce să fac cu voi? Cum să vă iau cu mine? Cum, când nici eu nu ştiu unde să mă duc? Pentru ce?", gândeşte Pavel în timp ce trenul pleacă din halta Rămânerea.
Criticul de film Magda Mihăilescu scria, într-o cronică publicată în revista "Adevărul literar şi artistic" din 19-25 mai 1991, că debutul în lungmetraj al lui Laurenţiu Damian cu "Rămânerea" este o "rămânere" a regizorului "în spaţiile unui cinematograf marcat de un anumit totalitarism poematic, dacă se poate spune astfel, ale filmului ascuns în cochilia metaforei atotcuprinzătoare".
"Definirea arhetipurilor existenţiale, deznădejdea cu atât mai învăluitoare şi mai suportabilă în pagină cu cât este tutelată de mecanismele rostirii măiestrite, toate acestea conduc, aproape perfid, către un cinematograf al stărilor paroxistice. Paroxistică devine, în acest caz, nu numai psihologia personajelor ci, cu deosebire, contradicţia dintre dorinţa de înscriere în universalitate a autorului şi foamea de particular a filmului ca atare. (...) Blestemul ancestral care apasă asupra oamenilor din aşezarea numită Rămânerea nu este ceea ce se cheamă 'o idee de film'. Este, suntem lăsaţi să înţelegem, mai mult decât atât: o rană vie a autorului, un strigat al biografiei sale, multă vreme înăbuşit. În satul Rămânerea, cu nume născocit ca o sfidare a destinului, nimic nu este sortit să rămână, să dureze, să se prelungească: din şapte copii unul singur supravieţuieşte, iubirile se dezleagă, nunţile se sfârşesc în moarte, fântânile seacă; apele cheamă irezistibil către pierzanie, pământul pare a nu cunoaşte alt rost decât acela de a deveni o pădure de cruci. Toate acestea sunt proiectate din unghiul descinderii în trecut a protagonistului care, la rândul lui, îşi transferă închipuirile personajelor evocate.", scria Magda Mihăilescu, potrivit site-ului http://aarc.ro/.
În opinia criticului de film, spectatorul vede drama cu proprii ochi, dar şi cu ochii eroului principal şi cu cei ai personajelor care îi bântuie acestuia amintirile. Iar acest lucru este posibil datorită unui "întreg instrumentar al acestui du-te vino prin culoarele trecutului pe care autorul îl stăpâneşte foarte bine".
"Şi dacă un debut trebuie să conţină în el o făgăduinţă, aceasta ar fi, în cazul de faţă, fluenţa povestirii, pe parcursul căreia alternarea planurilor temporale nu pulverizează naraţiunea. (...) După cum o promisiune este şi minuţia lucrului pe partitura actoricească, de data aceasta chiar surprinzătoare. (...) Personajele (...) au vibraţia particulară a fiinţelor aflate pe puntea fragilă dintre realitate şi vis, o stilizare abia bănuită care este, de altfel, a întregului film. (...).", mai nota Magda Mihăilescu.
Din distribuţia filmului fac parte actorii Mircea Albulescu, Leopoldina Bălănuţă, Dan Condurache, Monica Ghiuţă, Maia Morgenstern, Valentin Uritescu, Luminiţa Gheorghiu, Dorel Vişan, Eugenia Bosînceanu, George Alexandru, Mitică Popescu, Şerban Ionescu, Cornel Gîrbea, Cerasela Stan, Magda Catone, Ernest Maftei, Claudiu Istodor, Alexandru Pandele. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: aarc.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











