Imperial Wireless Chain a fost o reţea internaţională strategică de comunicaţii care funcţiona prin staţii de radiotelegrafie puternice, cu rază lungă de acţiune. Acest serviciu a asigurat transmiterea cu mare viteză a mesajelor comerciale şi diplomatice prin folosirea codului Morse, pe aparate cu bandă de hârtie.

Ideea a fost concepută înainte de Primul Război Mondial, dar Regatul Unit a fost ultima dintre marile puteri ale lumii care a implementat acest sistem operaţional. Prima verigă din lanţ, între Leafield din Oxfordshire şi Cairo, Egipt, a devenit funcţional pe 24 aprilie 1922. Finalizarea proiectului s-a realizat odată cu operaţionalizarea legăturii între Australia şi Canada, la 16 iunie 1928, potrivit www.bookdepository.com/Imperial-Wireless-Chain-Knutr-Benoit.

Guglielmo Marconi (1874-1937) inspirat de descoperirea undelor electromagnetice, a început să experimenteze "telegraful fără fir" în Italia, la începutul anilor 1890. La 2 iunie 1896, a obţinut primul brevet pentru radiotelegrafie şi a demonstrat că "telegraful fără fir" poate trimite mesaje codate. În iulie 1897, a înfiinţat The Wireless Telegraph & Signal Company Limited (în 1900 redenumită Marconi's Wireless Telegraph Company Limited). În 1899, a realizat transmiterea informaţiei prin sistemul fără fir între Franţa şi Anglia peste Canalul Mânecii.

În 1901, Guglielmo Marconi a primit un mesaj cu ajutorul noii sale invenţii, telegraful. Importanţa acestui mesaj nu a constat în informaţia transmisă, ci în felul în care a fost trimis. El a reuşit să demonstreze că mesajele din Cornwall puteau fi transmise prin unde electromagnetice, peste Atlantic, cu viteza luminii. În 1907, a deschis primul serviciu comercial transatlantic între Glace Bay şi Clifden, Irlanda. În 1909, Marconi a câştigat un Premiu Nobel în Fizică, potrivit www.nobelprize.org

În perioada premergătoare Primului Război Mondial, radiotelegrafia pe distanţe lungi a devenit o tehnologie strategică de apărare. Începând cu 1908, naţiunile industrializate au construit reţele internaţionale de staţii de telegrafie fără fir transoceanice puternice pentru legăturile cu coloniile lor de peste mări.

O dilemă, cu care s-a confruntat Marea Britanie pe parcursul negocierilor pentru stabilirea noului sistem de comunicaţii, a fost aceea că deţinea cea mai mare reţea de cabluri telegrafice submarine şi astfel posturile noi propuse pentru a fi înfiinţate aduceau o concurenţă, care avea să reducă veniturile companiilor de cablu, ducând chiar la falimentul acestora.

Parlamentul britanic a exclus crearea unui monopol privat pentru furnizarea serviciului, iar Trezoreria a fost reticentă în a finanţa crearea unui nou departament. Contractarea proiectului către o "companie fără fir" comercială a fost opţiunea preferată, şi a fost semnat un contract cu compania de telegraf fără fir a lui Marconi în martie 1912. Guvernul s-a confruntat apoi cu critici severe şi a numit un comitet restrâns pentru a examina problema. După audierea probelor, comitetul a concluzionat în unanimitate că ar trebui înfiinţat de urgenţă un "lanţ de staţii wireless imperiale". Un comitet de experţi a informat, de asemenea, că Marconi's Wireless Telegraph Company este singura companie cu tehnologie care s-a dovedit că funcţionează în mod fiabil pe distanţele necesare (peste 3.200 km), potrivit www.worddisk.com.

După negocieri ulterioare determinate de presiunea Trezoreriei, un contract modificat a fost ratificat de Parlament la 8 august 1913. Realizarea Imperial Wireless Chain a fost amânată în urma unui scandal politic şi a izbucnirii Primului Război Mondial, reluată ulterior şi finalizând prima legătură în 1922. AGERPRES / (Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: pioneerinstitute.org