Istoria cântecului patriotic ''La Marseillaise'' a făcut din acest cântec de război revoluţionar un imn naţional cu accente de libertate, care însoţeşte astăzi majoritatea demonstraţiilor oficiale.

Autorul său, Claude-Joseph Rouget de Lisle, născut în 1760 la Lons-le-Saunier, a fost căpitan de ingineri în timpul Revoluţiei. În noaptea de 25 spre 26 aprilie 1792, în urma declarării războiului de către Regele Austriei, a compus în casa primarului de la Strasbourg, pe nume Dietrich, o piesă pe care a intitulat-o "Cântec de război pentru armata Rinului", potrivit www2.assemblee-nationale.fr/.

Imnul a fost distribuit pentru prima dată în Alsacia, în formă scrisă de mână sau tipărită, înainte de a fi preluat de multe edituri pariziene. Cântat de federaţii din Marsilia participante la insurecţia de la Tuileries, din 10 august 1792, s-a răspândit prin viu grai, iar succesul său a fost de aşa natură încât a fost declarat cântec naţional la 14 iulie 1795, potrivit https://www.elysee.fr/.

Nu există o singură versiune a Marseillaise, care a fost pusă pe muzică de la început în diferite forme, cu sau fără voce. Primele versiuni nu au fost semnate, ceea ce a stârnit îndoieli că Rouget de Lisle, un compozitor de altfel destul de mediocru, ar fi, într-adevăr, autorul. Copleşit de impactul operei sale, a revenit la anonimat după Revoluţie, scriind doar câteva compoziţii fără succes.

Interzisă sub Imperiu şi Restaurare, Marseillaise a fost readusă în lumina reflectoarelor în timpul Revoluţiei din 1830. Berlioz a creat apoi o orchestraţie pe care a dedicat-o lui Rouget de Lisle. Regele Ludovic Filip a preferat un alt imn mai moderat, La Parisienne.

A Treia Republică a ales Marseillaise, în 1879, ca imn naţional, fără a defini vreo armonizare oficială.

În septembrie 1944, o circulară a Ministerului Educaţiei Naţionale recomanda ca Marseillaise să se cânte în şcoli pentru că "sărbătoreşte eliberarea şi martirii noştrii". Caracterul său de imn naţional a fost reafirmat în articolul 2 din constituţiile din 1946 şi 1958.

Ritmul a variat de-a lungul anilor: jucat puţin mai repede în secolul al XX-lea decât în compoziţia sa originală, a fost uşor încetinit de preşedintele Valéry Giscard d'Estaing. Succesorul său François Mitterrand a revenit la versiunea mai alertă, care predomină astăzi, potrivit https://www.elysee.fr.

Pe parcursul celor două secole de existenţă, Marseillaise a inspirat multe piese, de la operă la jazz. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.europafm.ro