Retrospectiva evenimentelor interne 10-15 aprilie 2022
Vizita mai multor comisari europeni în România, vizita premierului belgian şi a preşedintelui Grupului Băncii Mondiale în ţara noastră, alegerea premierului Nicolae Ciucă în fruntea PNL, prezentarea de către Guvern a unui pachet de măsuri de sprijin pentru populaţie, calificarea a doi regizori români în selecţia oficială de la Cannes etc reprezintă o parte dintre evenimentele interne ale perioadei 10-15 aprilie 2022.
AFACERI EUROPENE ŞI INTERNAŢIONALE
* Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, la 11 aprilie la Consiliul Afaceri Externe (CAE) al UE, la Luxemburg, unde a salutat adoptarea noului pachet de sancţiuni privind Rusia (al cincilea pachet), subliniind importanţa unei implementări eficiente a acestora, şi a exprimat disponibilitatea discutării de noi sancţiuni.
* Comisarul european responsabil pentru transporturi, Adina Vălean, a efectuat o vizită la Bucureşti, în perioada 11-12 aprilie, în cadrul căreia a avut întâlniri cu ONG-uri, voluntari şi reprezentanţi ai CFR, în Gara de Nord, dar şi întrevederi cu premierul Nicolae Ciucă şi vicepremierul Sorin Grindeanu.
* Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, la Palatul Cotroceni, la 12 aprilie, pe comisarul european pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius, ocazie cu care a evidenţiat că protecţia mediului, combaterea schimbărilor climatice şi educaţia pentru climă sunt obiective asumate la nivel naţional.
* Prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander De Croo, a efectuat o vizită în România, în zilele de 12 şi 13 aprilie. La 12 aprilie, a fost primit, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis. În context, premierul Belgiei a declarat că impactul umanitar al războiului din Ucraina este unul uriaş şi că preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, nu va scăpa nepedepsit. La rândul său, Klaus Iohannis a declarat că "ajutorul militar este şi el transmis către Ucraina de către NATO, un lucru, de altfel, foarte bun". "Nu cred, însă, că este foarte bine să facem declaraţii publice îndelungate cu privire la ce face o ţară sau alta concret în acest domeniu", a mai spus Iohannis, întrebat ce armament trimite România în Ucraina.
La 13 aprilie, Alexander De Croo a fost primit, la Palatul Victoria, de premierul Nicolae Ciucă. Apoi, alături de preşedintele Klaus Iohannis, premierii român şi belgian au vizitat Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.
* Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la 14 aprilie, la Palatul Victoria, cu preşedintele Grupului Băncii Mondiale, David Malpass, context în care şeful executivului a prezentat viziunea Guvernului privind abordarea integrată a investiţiilor realizate cu bani europeni şi din bugetul naţional, alături de alte instrumente financiare internaţionale.
* Comisia comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul de la Chişinău a adoptat, la 14 aprilie, o rezoluţie de susţinere a procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
POLITIC
* Premierul Nicolae Ciucă a fost ales preşedinte al Partidului Naţional Liberal, la 10 aprilie, în cadrul congresului extraordinar al partidului care s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului. Moţiunea cu care a candidat Nicolae Ciucă a obţinut 1.060 de voturi favorabile şi 60 anulate. Nicolae Ciucă a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte al PNL. Alegerea unui nou preşedinte al partidului a avut loc în condiţiile în care Florin Cîţu, devenit lider al PNL la 25 septembrie 2021, a demisionat din funcţie la 2 aprilie 2022. Demisia lui Florin Cîţu a survenit după ce mai multe organizaţii de partid ar fi cerut înlăturarea sa de la conducerea PNL.
* Camera Deputaţilor a dezbătut, la 11 aprilie, moţiunea simplă a USR împotriva ministrului Mediului, Tanczos Barna. Moţiunea simplă, intitulată "Amar de mediu. Ministrul Tanczos Barna trebuie să plece cât încă mai avem păduri de apărat", a fost depusă la 5 aprilie de USR. În aceeaşi zi, Camera Deputaţilor a respins moţiunea. Deputatul USR Emanuel Ungureanu l-a acuzat pe ministrul Mediului "că stă la masă cu penalii" şi că "ia lumina dintr-o pădure întunecată". Ca răspuns, ministrul Mediului a subliniat că, "deşi în România sunt tăieri ilegale", "nu există acele tipuri de defrişări despre care se vorbeşte la nivel european, în scopul transformării terenurilor în teren agricol".
* Viorica Dăncilă, fost prim-ministru şi lider al PSD, a fost aleasă, la 12 aprilie, preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi", cu 247 de voturi "pentru" din cele 251 valabil exprimate, la primul congres al acestei formaţiuni politice.
ECONOMIC
* Economia României va înregistra un avans modest, de 1,9%, în 2022, iar riscurile rezultate de pe urma crizei din Ucraina sunt ridicate, susţine Banca Mondială, într-un raport publicat la 10 aprilie. În plus, deficitul fiscal va rămâne unul ridicat, la aproximativ 6,6% din PIB, în pofida unor măsuri de consolidare.
JUSTIŢIE
* Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a declanşat, la 11 aprilie, procedurile pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională, pe locul actualului preşedinte, Valer Dorneanu, căruia îi expiră mandatul pe 10 iunie 2022. Termenul de depunere a candidaturilor pentru această funcţie este 26 aprilie, iar Comisia juridică va depune raportul până pe 29 aprilie, a stabilit Biroul permanent.
EDUCAŢIE
* Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, plata diferenţelor de drepturi salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2017 şi 31 august 2021, a anunţat, la 14 aprilie, purtătorul de cuvânt al executivului, Dan Cărbunaru.
SOCIAL
* Coaliţia de guvernare (PNL-PSD-UDMR) a prezentat, la 11 aprilie, pachetul de măsuri de sprijin pentru populaţie, în contextul crizei, "Sprijin pentru România", în valoare de 17,3 miliarde de lei (52% - fonduri UE, iar 48% fonduri de la bugetul de stat). Printre măsurile incluse în Pachet, se numără:
- un ajutor de până la 400.000 de euro per firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de peste 15% la utilităţi (în vigoare de la data de 1 iunie 2022);
- un mecanism de sprijin, prin care se acordă companiilor de transport şi distribuţie o subvenţie de 0,50 lei/litrul de carburant (beneficiari - 4000 de firme);
- acordarea a 75% din salariu până la sfârşitul anului pentru angajaţii în şomaj tehnic (în vigoare de la 1 mai 2022);
- primă de 10% din valoarea produselor procesate pentru fermierii care procesează produse agricole în ţară (de la 1 iunie 2022);
- salariul minim în agricultură şi industria alimentară ar urma să fie de 3.000 de lei brut, similar celui din sectorul construcţiilor (urmează să fie aprobat săptămâna viitoare în Parlament);
- acordarea de vouchere de 50 de euro pentru alimente de bază, fiind acordate la fiecare două luni pentru familii cu cel puţin doi copii sau monoparentale, cu venit mai mic de 600 de lei/lună; pensionari cu venit mai mic de 1.500 de lei/lună; persoanele cu venit minim garantat; persoanele cu dizabilităţi (1 iunie);
- acordarea de vouchere de 30 de euro pentru elevii care primesc burse sociale pentru cumpărarea de alimente, rechizite şi haine;
- 200 de lei în plus pentru salariul minim;
- valoarea tichetelor de masă va creşte cu 50%, de la 20,17 de lei la 30 de lei;
- creşterea alocaţiei zilnice de hrană pentru copiii din sistemul instituţionalizat de la 12 la 16 lei/zi, respectiv de la 16,6 la 22 lei/zi, în funcţie de vârstă etc.
* Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, la 13 aprilie, Legea care ca obiect de reglementare aprobarea programului guvernamental "Noua casă", care facilitează accesul persoanelor fizice la achiziţia unei locuinţe, prin contractarea de credite garantate de stat. Programul prevede posibilitatea de achiziţionare a unor proprietăţi cu valori ce depăşesc 70.000 (vechi) sau 140.000 euro (noi)
SPORT
* Preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu (37 de ani), a câştigat, la 12 aprilie, al treilea mandat consecutiv la conducerea FRF.
CULTURĂ
* Regizorul Cristian Mungiu va concura cu filmul "R.M.N.", o coproducţie franco-româno-belgiană, în competiţia pentru La Palme d'Or a festivalului de la Cannes din acest an, în timp ce Alexandru Belc, cu filmul "Metronom", va concura în a doua cea mai importantă secţiune a festivalului, Un Certain Regard, conform site-ului festivalului.
DIVERSE
* La 12 aprilie a murit actorul de teatru Traian Stănescu. Acesta a fost înmormântat la 14 aprilie, la Cimititul Bellu din Capitală. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Ruxandra Bratu)
*** Sinteza este realizată în baza ştirilor AGERPRES.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila Greco-catolice Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var Romano-catolice Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. și îns., m.; Ioel, profet Sfântul Pr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 octombrie
Este a 292-a zi a anului 2026. Au mai rămas 73 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 36 m și apune la 18 h 25 m. Luna răsare la 15 h 25 m. Luna nu apune în această zi. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș











