SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 aprilie
Ortodoxe
Sf. Ap. Aristarh, Pud şi Trofim; Sf. Mc. Crescent
Greco-catolice
Sf. m. Crescent
Romano-catolice
Vinerea Sfântă (Patima şi moartea Domnului) (post şi ab.)
Sf. Damian de Veuster, pr.
Sfinţii Apostoli Aristarh, Pudens şi Trofim sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 15 aprilie.
Cei trei Sfinţi Apostoli au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel. Sfântul Apostol Aristarh (despre care se vorbeşte în Faptele Apostolilor, 19, 29) a fost episcop în Apamia Siriei. Sfântul Pud (despre care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel în Epistola a II-a către Timotei, 4, 21) a fost senator în Roma, iar casa lui a fost folosită ca lăcaş pentru sfintele slujbe. Iar despre Sfântul Trofim se găsesc date în Faptele Apostolilor (20, 4).
Sfinţii Aristarh, Pud şi Trofim au fost martirizaţi în anii 65 sau 67, în timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşată de împăratul roman Nero, fiind tăiaţi cu sabia. Sunt prăznuiţi împreună pe data de 15 aprilie şi cu toţi cei şaptezeci de ucenici ai Mântuitorului, în ziua de 4 ianuarie.
* Sfântul Mucenic Crescent, pomenit astăzi, a fost din Mira Lichiei, de neam strălucit.
Când a fost prins de persecutori, în timpul în care creştinii erau prigoniţi, era înaintat în vârstă. A fost supus la judecată şi la toate întrebările guvernatorului provinciei, Sfântul Crescent a răspuns: "Sunt creştin!". A primit moarte martirică după ce a fost mult chinuit. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Suzana Cristache Drăgan)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la crearea Comisiei ONU pentru Drepturile Omului (21 iunie)
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului este un organism interguvernamental din cadrul sistemului Națiunilor Unite, format din 47 de state responsabile pentru promovarea și protejarea drepturilor omului la nivel global. Anul acesta se împlinesc 80 de ani de la înființarea, la 21 iunie 1946, a Comisiei ONU pentru Drepturile Omului, care ulterior a devenit Consiliul
PERSONALITATEA ZILEI: Muzicianul Manu Chao
Cântărețul și compozitorul Manu Chao este considerat unul dintre cei mai versatili și proeminenți muzicieni ai secolului XXI. Chiar și după ce a atins faima globală, Chao se bucură să susțină concerte stradale improvizate, uneori în sate îndepărtate sau la adunări ale comunității locale. A fost descris ca un artist care găsește confort în lumea modest
21 iunie - Ziua europeană a muzicii
Ziua europeană a muzicii este sărbătorită la 21 iunie. Această zi reprezintă un eveniment popular gratuit, deschis tuturor muzicienilor, amatorilor de toate nivelurile sau profesioniștilor, care celebrează muzica vie și evidențiază amploarea și diversitatea practicilor muzicale, precum și toate genurile muzicale. Se adresează oricărui tip de public și contribuie la familiari
21 iunie - Ziua internațională a sărbătorii solstițiului (ONU)
Ziua internațională a sărbătorii solstițiului este marcată anual de Organizația Națiunilor Unite (ONU) la data de 21 iunie, pentru a evidenția importanța culturală, spirituală și istorică a solstițiului pentru numeroase popoare ale lumii. A fost proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite prin Rezoluția A/RES/73/300. ONU a decis celebrarea solstițiului
FENOMENE ASTRONOMICE: Solstițiul de vară (21 iunie)
La 21 iunie, ora 11 și 24 de minute, are loc solstițiul de vară. Este cea mai lungă zi din an, durata zilei fiind de 15 ore și 32 de minute, iar cea a nopții de 8 ore și 28 de minute, menționează https://astro-urseanu.ro/. Solstițiul de vară marchează începutul verii astronomice. &Ici
21 iunie - Ziua internațională Yoga (ONU)
Ziua internațională Yoga este sărbătorită, în fiecare an, pe 21 iunie, ziua Solstițiului de vară. În 2026, a 12-a ediție a Zilei Internaționale Yoga este marcată de tema 'Yoga for Healthy Ageing', care subliniază importanța yoga pentru toate vârstele. Yoga poate fi o practică valoroasă pentru o îmbătrânire sănătoasă, deoar
Congresul extraordinar al PNL (21 iunie)
Duminică, 21 iunie, are loc, la Romexpo, Congresul extraordinar al PNL, în cadrul căruia va fi aleasă conducerea partidului şi vor fi aprobate o serie de modificări la statut. Actualul preşedinte al partidului, Ilie Bolojan, este singurul candidat la şefia PNL. Organizarea unui congres extraordinar al PNL a fost decisă de Consiliul Naţional e
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 21 iunie
Ortodoxe Sf. Mc. Iulian din Tars și Afrodisie Duminica a 3-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 3-a după Rusalii. Sf. m. Iulian din Tars Romano-catolice Duminica a 12-a de peste an Sf. Alois de Gonzaga, călug. Sfântul Mucenic Iulian este pomenit în calendarul creșt
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 iunie
Este a 172-a zi a anului 2026. Au mai rămas 193 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 12 h 52 m și apune la 00 h 46 m. Solstițiul de vară la 11 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul și producătorul de film și televiziune Stephen Frears
Stephen Frears, regizor și producător englez de film și televiziune, este cunoscut îndeosebi pentru 'The Queen'/ 'Regina' (2006), un film nominalizat la Oscar care examinează reacția familiei regale britanice la moartea prințesei Diana și care se dovedește a fi cel mai mare succes al său de până acum în Marea Britanie, potrivit
DOCUMENTAR: 135 de ani de la moartea omului politic, istoricului și scriitorului Mihail Kogălniceanu (20 iunie)
Unul dintre cei mai mari oratori români, om de cultură enciclopedică, precursor al istoriografiei românești (N. Iorga îl considera 'cel dintâi istoric critic pe care l-a născut neamul românesc'), jurnalist de mare talent, reformator politic și social, Mihail Kogălniceanu a fost autorul unor acțiuni concrete în momente cruciale ale
DOCUMENTAR: 120 de ani de la înființarea, prin decret regal, a Institutului Geologic al României (20 iunie)
Institutul Geologic al României (Institut Național de Cercetare-Dezvoltare în domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei și Teledetecției) a fost înființat prin Decret Regal semnat de regele Carol I al României la 20 iunie 1906, cu scopul de a îndeplini atribuțiile unui serviciu geologic național, după ce în anul 1902, geologul Valeriu Pop
20 iunie - Ziua mondială a refugiatului (ONU)
Ziua Mondială a Refugiatului a fost desemnată de Organizația Națiunilor Unite pentru a onora refugiații din întreaga lume. Ziua este aniversată anual, la 20 iunie, conform unhcr.org/. În 2026, Ziua Mondială a Refugiatului pune accentul pe posibilitatea de a căuta siguranță ca o garanție comună pentru
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 iunie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Metodie, episcopul Patarelor; Sf. Ier. Calist, patriarhul Constantinopolului; Sf. Nicolae Cabasila Greco-catolice Sf. ep. m. Metodie al Olimpului Romano-catolice Fer. Margareta Ball, văduvă, m. Sfântul Sfințit Mucenic Met
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 iunie
Este a 171-a zi a anului 2026. Au mai rămas 194 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 03 m. Luna răsare la 11 h 41 m și apune la 00 h 25 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)














